Final de campanie: „112 Zero Plastic” este acum activ la Brașov

Brașovul are șansa de a avea cele mai curate păduri din țară ca urmare a proiectului pilotPatrula Zero Plastic, pe care l-am implementat anul trecut. Pentru prima dată, oricine poate trimite rapid sesizări atunci când vede gunoaie în pădurile care aparțin celor 17 UAT-uri din Zona Metropolitană Brașov prin intermediul aplicației MyBrasovCity. Primăria va fi imediat alertată și va trimite salubrizatorul în zonă, iar Jandarmeria Montană și Poliția vor fi sesizate în cazul în care alertele conțin imagini cu cei care aruncă gunoaiele.

Mai mult, Primăria Brașov l-a desemnat pe rangerul Viorel Mihai să faciliteze comunicarea între toate instituțiile statului implicate în gestionarea deșeurilor. Acesta va acționa precum un hub pentru „112 Zero Plastic”.

Context:

Este primul an în care Patrula Zero Plastic, programul prin care WWF și Lidl și-au propus să elimine plasticul existent în natură, este activă în pădurile din jurul orașului Brașov. Cu ajutorul unui parteneriat încheiat cu Primăria Brașov, am reușit să derulăm anul trecut 14 activități care să ne ajute să scoatem plasticul din natură și să ne asigurăm că nu ajunge din nou acolo, fie prin măsuri punitive, fie prin educație.

Împreună cu voluntarii liceeni conduși de profesori inimoși am curățat drumul auto între Poiana Brașov și Râșnov. În două zile de muncă intensă am strâns peste 1 tonă de deșeuri. Ambalaje, saci de rafie, mușamale. O valiză. O saltea cu arcuri. Scaune de plastic. PET-uri. Iar PET-uri. Ambalaje de prezervative. Cauciucuri. O plapumă roșie de puf.

Am vorbit cu copiii și adolescenții din școli și licee despre efectele nocive ale plasticului în natură și am încercat să sensibilizăm publicul larg printr-un video educativ ce prezenta mesajul „Locatarilor Pădurii”, care a rulat toată vara și toamna în autobuzele electrice din Brașov. Și am organizat „Concertul de Plastic” în Piața Sfatului, în care artiștii Filarmonicii Brașov și-au schimbat instrumentele, la un moment dat, cu unele făcute din PET-uri colectate de noi din pădure.

Dar poate unele dintre cele mai importante activități au fost cele două workshop-uri organizate cu toate autoritățile locale implicate în managementul deșeurilor. Discuțiile, de multe ori aprinse, au rezultat într-o listă de bune practici despre care noul comunicator desemnat de Primărie se va asigura că vor fi puse în practică.

După ce, în primii doi ani, Patrula Zero Plastic a fost activă doar în Delta Dunării, anul acesta proiectul a continuat în Deltă și s-a extins în pădurile din jurul orașului Brașov. Proiectul își propune să reducă la zero cantitatea de deșeuri de plastic abandonată în mediile naturale și să prevină apariția de noi deșeuri, prin educarea și implicarea tuturor celor responsabili și prin crearea unei infrastructuri specifice, durabile și asumate de colectare a plasticului.

Scroll to Top