DONEAZĂ LUNAR

Ajută-ne să protejăm natura pentru sănătatea și prosperitatea oamenilor

DONEAZĂ LUNAR​

Ajută-ne să protejăm natura pentru sănătatea și prosperitatea oamenilor

SUNTEM WWF. WWF ROMÂNIA. FONDUL MONDIAL PENTRU NATURĂ. SUNTEM PANDA!

Știți povestea lui CHI CHI?  CHI CHI este numele ursului panda uriaș care a inspirat logo-ul WWF, recunoscut astăzi în întreaga lume. Protecția speciei panda este una din primele mari victorii obținute de WWF în 1961, prin acordul semnat între WWF și China pentru reducerea vânătorii și conservarea acestei specii.

De atunci și până în prezent sunt peste 60 de ani în care WWF luptă pentru protecția biodiversității și a resurselor naturale, cu misiunea de a construi un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.  Suntem o organizație prezentă în peste 100 de țări unde lucrăm împreună cu comunitățile și cetățenii pentru a crea și implementa soluții care să protejeze pădurile, apele dulci, oceanele și speciile sălbatice din întreaga lume și pentru a găsi soluții verzi care sa permită un stil de viață mai sustenabil.

Suntem și în România încă din 2006 și am dezvoltat până în prezent numeroase proiecte de conservare a zonelor naturale valoroase, inițiative legislative și educaționale.

Lucrăm alături de comunitățile locale din Delta Dunării, Lunca Dunării, Brașov, Tușnad, Baia Mare, Caransebeș și zona munților Apuseni pentru a identifica și proteja pădurile valoroase, pentru a proteja polenizatorii și speciile de sturioni, pentru a gestiona conflictele dintre oameni și animalele sălbatice sau pentru a studia comportamentul zimbrilor pe care i-am introdus recent în România. Am mărit zonele de apă din Lunca și Delta Dunării, restituind biodiversității terenuri desertificate sau pășuni părăsite.

Ori de câte ori avem resurse, desfășurăm activități de educație ecologică pentru copii, profesori, angajați din companii și, de multe ori, pentru autoritățile statului.

Pentru a ne putea continua activitatea, avem nevoie de implicarea ta și de susținere financiară.

Alătură-te comunității noastre de donatori și află mai multe despre proiectele noastre și despre cum poți să ajuți!

Natura face viața frumoasă pentru toată lumea!

Iubim să explorăm pădurile, să înotăm în râurile limpezi de munte și să privim păsări și animale. Conectarea cu natura îi face pe oameni fericiți și sănătoși, oferindu-le amintiri minunate și povești de împărtășit. Natura ajută comunitățile locale să prospere invitând turiștii dornici să îi admire frumusețea și oferindu-ne resurse precum peștele, mierea, lemnul și obiectele artizanale. Protejând natura, ne asigurăm că ne putem bucura de farmecul ei și că păstrăm lumea un loc armonios pentru mulți ani de acum înainte.

Împreună putem face diferența!

În cazul în care sistemul înregistrează o eroare a donației dumneavoastră lunare, acesta va reîncerca debitarea contului de până la 3 ori după 10 zile de la înregistrarea erorii de plată. Această eroare poate atrage după sine inclusiv următoarea situație: Dacă data debitării donației recurente este cu mai puțin de 10 zile până la finalul lunii și se înregistrează o eroare de plată, debitarea contului se va încerca la începutul lunii următoare. În cursul aceleiași luni se va încerca și debitarea la data anterior setată pentru donația dumneavoastră recurentă. (ex: Donație recurentă cu eroare la debitare pe data de 25.01.2024 -> Reîncercare debitare aferentă lunii precedente pe data de 04.02.2024 -> Debitare aferentă lunii în curs pe data de 25.02.2024).

Natura este parte din familia ta și are nevoie de ajutor mai mult ca niciodată!

Anul acesta se împlinesc 60 de ani de când un grup de oameni pasionați de natură au pus bazele WWF-ului, o organizație care să acționeze constant pentru a proteja apele, pădurile și animalele sălbatice din întreaga lume.

Iar în România, în doar 15 ani, avem 44.000 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine protejate legal, peste 18.00 de hectare de teren nefolosit transformat în zone umede, în Delta și Lunca Dunării, 100 de zimbri sălbatici în Munții Țarcu, protecție totală pentru sturionii din Dunăre, peste 100 de pui de urs orfani salvați, cluburi de educație ecologică și un opțional eco adoptat de sute de școli. Și multe legi care protejează viața sălbatică: de la legea pentru pădurile virgine, cea anti-MHC-uri în zone protejate, un Cod Silvic mai puternic, o lege anti-vânătoare la trofeu, până la legea care a oprit utilizare animalelor sălbatice în circuri.

Împreună, construim un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura, așa cum e normal! Mulțumim că ne-ai susținut până acum și avem nevoie de tine în continuare, mai mult ca niciodată!

Donaţia ta ne ajută să continuăm:

realizari paduri virgine
realizari reconstructie delta
realizari plastic delta

Tu cum vezi viitorul? Donează și hai să-l construim, împreună!

Întrebări frecvente

Pentru a-ți anula donația recurentă te rugăm să accesezi linkul pe care l-ai primit pe e-mail la ultima debitare și să urmezi pașii de acolo. Dacă nu mai ai acel mesaj, ne poți contacta pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 021 317 49 96.

În cazul în care sistemul înregistrează o eroare a donației dumneavoastră lunare, acesta va reîncerca debitarea contului de până la 3 ori după 10 zile de la înregistrarea erorii de plată. Această eroare poate atrage după sine inclusiv următoarea situație: Dacă data debitării donației recurente este cu mai puțin de 10 zile până la finalul lunii și se înregistrează o eroare de plată, debitarea contului se va încerca la începutul lunii următoare. În cursul aceleiași luni se va încerca și debitarea la data anterior setată pentru donația dumneavoastră recurentă. (ex: Donație recurentă cu eroare la debitare pe data de 25.01.2024 -> Reîncercare debitare aferentă lunii precedente pe data de 04.02.2024 -> Debitare aferentă lunii în curs pe data de 25.02.2024).

Pentru modificarea modalității de plată te rugăm să accesezi linkul pe care l-ai primit pe e-mail la ultima debitare și  să urmezi pașii de acolo. Dacă nu mai ai acel mesaj, ne poți contacta pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 021 0317 49 97.

Poți solicita bancii emitente anularea donație recurente realizată în urma unei întâlniri cu unul dintre colegii noștri sau ne poți contacta pe adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 021 0317 49 97 pentru a o rezilia.

Pentru a ne asigura că protejăm datele tale personale, toti fundraiserii noștri sunt atent intruiți și semnează un contract de confidențialitate și protejare a datelor cu caracter personal. Fie că semnezi un contract fizic de sponsorizare( pe hârtie) ,fie că semnezi în varianta electronică( pe tabletă) datele tale sunt în deplină siguranță.

Nu, fundraiserii WWF nu colectează donații cash.

Fundraiserii WWF poarte însemnele organizației și au o legitimație stampilată, valabilă pentru luna în curs.

Poți să te dezabonezi personal deschizând ultimul e-mail primit și apăsând butonul de Dezabonare (Unsubscribe) sau ne poți scrie pe adresa [email protected] și te dezabonăm noi.

Scroll to Top