URSUL

URSUL BRUN – SIMBOL AL BOGĂTIEI NATURII

Ursul brun (Ursus arctos) este un simbol al rezistenței, puterii și vitalității, un animal ale cărui inteligență și capacitate de adaptare i-au asigurat supraviețuirea în sălbăticie până în ziua de azi. Codrii deși ai Carpaților românești au fost secole la rândul casă primitoare pentru acest animal impresionant. Astăzi, o mare parte din urșii bruni a Europei – circa 6000 de exemplare – trăiesc pe teritoriul României.

În funcție de anotimp şi vârstă, blana ursului variază de la cafeniu-curat, cafeniu-galben sau cafeniu roşcat, până aproape la negru. Puii și urșii tineri poartă de obicei un guler alb îngust în jurul gâtului. Pe toți îi întâlnim de-a lungul întregului lanţ carpatic, prin păduri întinse şi dese. Atunci când nu e atras de om în zonele rezidențiale, ursul preferă zonele cât mai puţin umblate și liniştite. Mediul său de viaţă cuprinde stâncării sau mari doborâturi de vânt în arborete în care să-şi poată amenaja uşor bârlogul.

Ursul este un animal cu o capacitate deosebită de adaptare la mediu, ajutat de două supersimțuri – cel al auzului și cel olfactiv. E capabil să detecteze sunete foarte fine, între 16 și 20 de hertzi, și ne poate auzi chiar și de la 300 de metri.

Mirosul este arma de bază a ursului. Nici un alt animal nu se poate lăuda cu un nas atât de fin. Îl ajută să-și găsească partener, să evite oamenii sau alți urși, să găsească mâncare sau să-și caute puii. Mirosul ursului este de 2000 de ori mai fin decât al omului, ajutându-l să detecteze prezența oricărui animal chiar și la 14 ore după trecerea printr-o zonă.

În ciuda aspectului său greoi, ursul are o viteză de reacție surprinzătoare, atingând și 50 de km pe oră. Corpul său mare și musculos îi dă posibilitatea să parcurgă zeci de kilometri pe zi la nevoie. Cu labele sale masive, ursul își poate săpa bârlogul în pământul tare sau înghetat sau poate doborî dintr-o lovitură mamifere mari.

Dacă populația de urs, specie care se află în vârful piramidei trofice, se menține în număr mare, înseamnă că și celelalte specii de animale din habitatele ursului se află într-o stare bună de conservare. Tocmai de aceea, WWF alocă efort și resurse importante pentru protejarea acestei specii, derulând proiecte de conservare. Deși la nivel de populație ursul brun este într-o stare favorabilă de conservare, presiunile crescânde asupra pădurilor - habitatul său principal - sunt o amenințare la adresa speciei și în România.

Pierderea sau fragmentarea habitatelor, din cauza dezvoltării infrastructurii de transport, dar și a celei urbane sau rurale (cum ar fi pârtii de schi, extinderea intravilanelor și a construcțiilor implicit, fără a se lua în calcul costurile din perspectiva pierderii biodiversității) sunt principala amenințare la adresa speciei.

Fiind omnivori, urșii bruni sunt atrași de zonele cu acces facil la surse de hrană din zonele populate de oameni, în special acolo unde există un management defectuos al deșeurilor sau unde animalele rămân fără hrană din cauza supraexploatării intensive a resurselor naturale (ciuperci sau fructe de pădure). În consecință, urșii sunt percepuți ca o amenințare și se consideră că trebuie uciși.

Galerie foto

URSUL ÎN BĂTAIA PUȘTII

Urșii au fost vânați atât în scop de agrement (vănătoare la trofee), cât și de control al populației până în octombrie 2016. Însă acest tip de exploatare a urșilor nu se putea justifica în lipsa datelor și estimărilor credibile legate de mărimea populației. De asemenea, vânătoarea ilegală (sau braconajul) nu este luată suficient în considerare de către autorități, magnitudinea acesteia fiind în continuare necunoscută. Pe teritoriul UE, urșii sunt protejați prin Directiva Habitate, care îi include pe lista speciilor de animale protejate, care nu pot fi vânate în scop de agrement. Însă țări precum Suedia, Finlanda, România, Estonia, Bulgaria, Slovenia , Slovacia și Croația se folosesc în mod curent de prevederile articolului 16 din Directivă, care permite derogări pentru alocarea unui număr limitat de exemplare care pot fi vânate.