Acțiune în forță a Patrulei Zero Plastic. Au fost două zile intense în care am discutat cu autoritățile, am ecologizat și am vorbit cu elevii și liceenii brașoveni despre efectele negative ale plasticului în natură.
Dimineața a început devreme. Trebuia să ajung la Primărie înaintea tuturor, să mă asigur că firma de catering a instalat așa cum trebuie micul bufet, că laptopul se conectează la proiector și să aranjez bannerele și materialele promoționale ale campaniei. Totul se rezolvă…evident, contra cronometru. La 8.30 participanții la workshop încep să apară. Mă bucur deoarece aproape toate autoritățile locale au venit la cea de-a doua întâlnire, definitorie, în care urma să stabilim lista finală a propunerilor astfel încât întregul sistem de ecologizare – penalități – prevenție în domeniul plasticului să funcționeze în Brașov.
Trei ore de discuții și dezbateri aprinse. Se analizează atent fiecare punct. Spre mirarea mea, ajungem destul de repede la consens. Scriu de zor. Pică în sarcina mea să colectez toate informațiile și să redactez lista finală.
Lunch-ul vine rapid dar nu am timp să îl savurez decât în fugă, pentru că peste o oră începe ce-a de-a doua ecologizare a drumului auto între Poiana Brașov și Râșnov. În august reușisem să curățam doar jumătate din drum, din cauza cantității enorme de gunoaie pe care am strâns-o din râpele de pe marginea drumului, așa că am decis să ne întoarcem și să terminăm treaba.
Strâng repede bannerele, îmi iau la revedere de la gazdele noastre din Primăria Brașov, care ne-au pus la dispoziție sala de consiliu pentru această întâlnire, și alerg la mașină.
Strângem iar gunoaie
Afară se adună nori negri. În timp ce urc spre Poiana Brașov, începe burnița. Sus, mă întâlnesc voluntarii WWF: 15 elevi de la Liceul Silvic din Brașov, conduși de un profesor foarte implicat și de Viorel Mihai, ranger la Agenția Metropolitană Brașov.
Suntem gata de acțiune, când începe să plouă cu găleata. Mă gândesc să mă adăpostesc în mașină dar, spre rușinea mea, văd că băieții nu se sinchisesc de ploaie. Înarmați cu șepcile Patrulei Zero Plastic, cu saci și mănuși, coboară hotărâți râpa și încep să strângă plasticul. Îmi pun rapid pelerina (roșie, ca să nu ies în evidență) și mă apuc de treabă.
Sunt total uimită. După trei ore am terminat absolut totul. Și nu pentru că erau puține gunoaie, ci pentru că băieții s-au mișcat cu o rapiditate incredibilă. Parcă erau pe fast forward. Ploaia cădea. Sacii plini cu deșeuri se adunau pe marginea drumului. Așa că am ajuns mai devreme la masa de seara și pot să vă spun cu mâna pe inimă că n-am văzut niciodată o gașcă de înfometați care să înfulece atât de mult și de repede mâncarea. Voia bună este la ea acasă, așa că unul dintre ei decide să ne încânte, în restaurant, cu câteva cântece la saxofon 🙂
Ziua se termină bine și norii dispar brusc, ca și cum n-ar fi ploua niciodată, iar eu răsuflu ușurată.
În vizită la școli
Dimineață o iau de la capăt. Prima oprire este la Școala numărul 5, unde urmează să vorbim despre plastic cu copii din clasa a VI-a. Ajungem mai devreme, poarta este închisă. Sunăm la sonerie și vedem cum capetele tuturor copiilor se întorc spre noi. Sunasem ca și clopoțelul care anunță pauza.
Merg pe holurile unei școli pline cu copii și mă năpădesc brusc amintiri adânc îngropate. Intru în cancelarie, locul sacru în care nu mai pătrunsesem până acum. Se sună de pauză și încep fuga și râsul pe holuri. Câtă energie! Colegul meu începe să vorbească despre plastic. Copiii sunt surprinzător de implicați, ridică mâna și participă la discuție.
Mergem apoi la Liceul Unirea, proaspăt renovat. Rând pe rând, trei clase de a IX-a și a X-a intră în aulă. Discuții despre plastic. Filmulețul Concertului de Plastic răsună din boxe. La final, suntem înconjurați de profesori și de elevi care vor să vină cu noi în ecologizări și în orice alte activități avem în domeniu.
Zâmbesc. Tinerii înțeleg. Avem speranțe pentru viitor căci, datorită lor, natura va fi mai curată.