Share on facebook
Share on google
Share on twitter
Share on linkedin

CORIDOARE ECOLOGICE

Coridoarele ecologice sunt niște structuri de peisaj de diferite dimensiuni, forme și vegetație acoperă care interconectează reciproc zonele de bază și permit mișcarea și migrarea speciilor între ele. Acestea sunt definite pentru a menține, stabili sau îmbunătăți conectivitatea ecologică în peisajele influențate de om

Natura, prin intermediul proceselor ecologice și evoluționare, oferă resursele necesare vieții și bunăstării oamenilor: aer, apă de băut, sol pentru producerea hranei, materii prime pentru medicamente și pentru producția industrială, locuri pentru relaxare, dar contribuie și la fixarea carbonului și la atenuarea schimbărilor climatice. Aceste servicii depend de o ”rețea” ecologică puternică și de diversitatea biologică. Menținerea conectivității ecologice funcționale protejează acest întreg sistem natural de care viața noastră depinde atât pe termen scurt cât și pe termen lung.

La fel ca și oamenii, animalele sălbatice au nevoie să se miște liber pentru a-și desfășura viața și activitățile. Și depind de conectivitatea cu zonele naturale pentru  a-și îndeplini nevoile biologice și ecologice. Conectivitate este esențială pentru speciile care au nevoie de teritorii întinse și deplasarea pe distanțe   mari face parte din biologia lor. În Munții Carpați există trei astfel de specii: lupul, râsul și ursul.

Opusul “conectivității” este “fragmentarea peisajului” care indică prezența obstacolelor care taie ecosistemele și împiedică mișcarea naturală a speciilor sălbatice. Aceste obstacole sunt cel mai adesea create de oameni de-a lungul istoriei fără a ține cont de impactul lor asupra naturii.

Cel mai bun mod de a menține conectivitatea ecologică este să “gândim global și să acționăm local”. Avem nevoie să vedem imaginea de ansamblu a unui peisaj care se poate extinde dincolo de granițele naționale. Este important să prevenim amenințările locale pentru a preîntâmpina consecințele negative la nivel global.

De-a lungul timpului, în domeniile dezvoltării urbane și a infrastructurii de transport au fost luate decizii care nu au ținut foarte mult cont de valoarea peisajului și de biodiversitate. Drept consecință, porțiuni întinse de habitat pentru viața sălbatică au fost transformate în fragmente de habitat mici și izolate, care riscă să-și piardă potențialul de a-și îndeplini funcțiile inițiale.

 

Habitatele odinioară strâns conectate s-au deteriorat pană la nivelul de insule izolate. Acest fenomen a dus la pierderea habitatelor favorabile vieții sălbatice, la fragmentarea peisajului ce duce la accidente mortale cu animale ce traversează șoselele (mortalitatea rutieră), la zgomot și poluare luminoasă. Pe termen lung aceste dezvoltări pot avea consecințe fatale asupra populațiilor de animale sălbatice, deoarece limitează mișcarea animalelor sălbatice și schimbul de gene între (sub)populații.

Pădurile ce acoperă mai mult de jumătate din Carpați sunt o legătură vitală între pădurile din Nordul și cele din Vestul și Sud-Vestul Europei. Munții Carpați sunt casa celor mai mari populații de urs brun, lup, râs, zimbru și vultur imperial din Uniunea European – specii amenințate la nivel global. carpathianconvention.org

Munții Carpați reprezintă una dintre cele mai puțin fragmentate zone naturale din Europa. În acești munți se găsesc comori naturale de o remarcabilă frumusețe și valoare naturală. Aici își au adăpost aproape o treime dintre carnivorele din Europa.

Una dintre amenințările majore pentru biodiversitatea unică din Carpați este fragmentarea peisajului, cauzată de modernizarea accelerată a zonei, de pildă, construirea de autostrăzi și de zone de agreement, dezvoltarea urbană.

Munții Carpați sunt casa celor mai mari populații de urs brun, lup, râs, zimbru și vultur imperial din Uniunea European – specii amenințate la nivel global

Animalele au nevoie să se deplaseze pentru a-și găsi hrană, adăpost, pereche sau locuri în care să-și crească puii. Fragmentarea peisajului afectează cel mai mult acele specii care au nevoie de habitate naturale vaste, cu precădere carnivorele mari: lupul, râsul și ursul. Unele dintre aceste habitate sunt protejate de Directiva Habitate a Uniunii Europene ca parte a rețelei Natura 2000 de arii naturale protejate.

Prezența carnivorelor mari în natură stârnește uneori discuții contradictorii legate de posibilele conflicte cu oamenii, dar acele conflicte sunt cel mai adesea o consecință a fragmentării peisajului. Pe măsură ce spațiul vital pentru urs, lup și râs scade, crește și numărul de contacte pe care aceștia le au cu oamenii. Aceste specii depind de zone mari de pădure naturală în care prezența omului este minimă. În plus, deplasarea pe distanțe lungi face parte din biologia lor.

Carnivorele mari sunt numite “specii umbrelă“. Dacă acestea au spațiu propice pentru deplasare, acesta este un indicator al faptului că și speciile mai mici se pot deplasa.

Barierele în calea migrației sau a deplasării sunt structuri naturale sau antropice (create de om) care întrerup deplasarea liberă a animalelor. De-a lungul timpului oamenii au luat decizii legate de infrastructura de transport sau de dezvoltările urbane fără să ia în considerare valoarea peisajului și biodiversitatea.

Coridor ecologic © Dan Dinu

Barierele au un efect cumulativ care nu doar limitează migrația animalelor, ci pot chiar să o împiedice/blocheze. Acest blocaj duce la izolarea genetică a animalelor, cu grave consecințe asupra populației.

Nu doar barierele fizice reprezintă obstacole în calea deplasării sau migrației animalelor sălbatice.

Natura este afectată și de factori socio-economici, cum ar fi presiunile economice sau faptul că comunitățile locale nu cunosc foarte bine nevoile animalelor sălbatice, precum și blocajele legislative sau ambiguitățile/neclaritățile legate de proprietatea și folosirea terenului. 

Modificările/ajustările artificiale ale malurilor râurilor (împietruiri, pereți de sprijin cu pante abupte) și a lățimii suprafeței de apă (rezervoarele de apă) sunt considerate bariere.

Soluția pentru a menține conectivitatea ecologică este managementul integrat al terenului din jurul potențialelor bariere care asigură că animalele au suficient spațiu adecvat pentru a se deplasa în jurul barierelor și care le direcționează către structurile special concepute pentru traversarea animalelor, cum ar fi ecoductele.

Acest management poate fi asigurat dacă toți factorii interesați care pot contribui la procesul de planificare teritorială – specialiștii în conservarea naturii, experții în planificare teritorială și gestionarii terenurilor – își unesc forțele și fac eforturi comune pentru a menține funcționalitatea coridoarelor ecologice/conectivitatea.

Noutăti

Fii la curent cu ultimele articole despre speciile periclitate

©Sanchez-Lope_WWF

Anunţ de achiziţie elaborare finanţare GI în proiectul SaveGREEN

Invitație pentru participarea la procedura de achiziție publică WWF România vă invită să trimiteți cererea dvs. ca potențial contractor pentru Serviciul de elaborare a unei măsuri de finanțare a infrastructurii verzi (GI) și / sau intervenții de finanțare la nivel transnațional (cu contribuția experților proiectului), participând astfel la procedura de

Citește mai multe
repopulare sturioni Isaccea

700 de pui de nisetru au fost eliberaţi cu succes în Dunăre

700 de exemplare din specia nisetru au fost eliberate vineri în Dunăre, cu o săptămână înainte de Ziua Mondială a Peștilor Migratori, sărbătorită la nivel global pe 24 octombrie. Acesta este al doilea eveniment de repopulare organizat la Isaccea în 2020 de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” (INCDDD), partener

Citește mai multe
Scroll to Top