Ultimii pași ai Codului Silvic se fac în spatele ușilor închise

Săptămâna aceasta am atras atenția Secretariatului General al Guvernului și ministerelor cu atribuții în avizarea actelor normative asupra faptului că principiile stabilite prin Strategia Națională pentru Păduri sunt, în mare parte, ignorate în proiectul noului Cod Silvic, publicat în consultare publică de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP).

Acest demers a fost necesar din cauza lipsei unei minime transparențe decizionale legate de procesul de consultare publică organizat de MMAP acum mai bine de 70 de zile. Proiectul de lege a fost inițial publicat pe pagina de internet a ministerului la începutul lunii august, iar la sfârșitul lunii august MMAP a organizat o dezbatere publică la care WWF a participat activ.

De atunci autoritățile nu au mai transmis nicio informație oficială pe această temă. Nu au fost făcute publice nici minuta dezbaterii publice, nici recomandările scrise colectate, versiunile îmbunătățite ale proiectului de act normativ în diverse etape ale elaborării și nici rapoartele de avizare. De aceea, în luna octombrie am solicitat Ministerului aceste documente, conform legii, însă nu am primit un răspuns nici până în prezent.

Oportunitatea acestei inițiative trebuie înțeleasă și în lumina informațiilor publice contradictorii cu privire la etapa de elaborare a proiectului de lege. Prin urmare, nu puteam lăsa să treacă neobservat impactul negativ semnificativ pe care prevederile acestui proiect de lege le-ar putea avea asupra gestionării responsabile a pădurilor din România.

Având în vedere complexitatea implicațiilor economice, sociale și de mediu pe care proiectul noului Cod Silvic le are, sperăm că propunerile noastre vor fi luate în considerare în cadrul procesului de avizare interministerială, iar obligațiile legale referitoare la transparența decizională vor fi respectate.

Scroll to Top