Miile de arbori tăiați descoperiți recent în urma controalelor Ministerului Mediului au readus în atenția publică o problemă despre care WWF-România vorbește de ani de zile: situația vegetației forestiere aflate în afara fondului forestier național.
Este vorba despre ceea ce am numit adesea Pădurile Nimănui – nu pentru că nu ar avea proprietari, ci pentru că au rămas într-o zonă gri între legislația agricolă și cea forestieră. Zona gri există și financiar: unele suprafețe pot pierde anumite forme de sprijin agricol pe măsură ce vegetația forestieră se dezvoltă, fără să intre automat într-un mecanism echivalent de susținere forestieră, ceea ce încurajeaza îndepărtarea vegetației.
Cazul de la Slătioara, unde autoritățile au anunțat identificarea a peste 5.800 de arbori tăiați ilegal, a readus această categorie de terenuri în atenția publică. Pentru WWF-România, miza este este însă mult mai amplă decât un cazul punctual de lemn recoltat fara respectarea normelor privind evaluarea si transportul masei lemnoase, si anume: ce vrem să obtinem, strategic, de la cele peste 1,5 milioane de hectare de asemenea peisaje și ce reguli si instrumente de finantare pot orienta gestionarea lor adecvata în funcție de valoarea ecologica si productive a fiecărui loc?
România are nevoie de mai multe păduri, dar și de peisaje silvopastorale gestionate sustenabil. Trebuie să stabilim unde dezvoltarea vegetației forestiere trebuie încurajată pentru a crește conectivitatea ecologică și serviciile ecosistemice,si unde trebuie păstrat mozaicul tradițional de pajiști, fânețe, arbori și pâlcuri de pădure dar și cum facem mult mai fezabilă, în ambele situații, recoltarea legală și trasabilă a lemnului.
Mai mult decât niște arbori aflați în afara pădurii
În România, peste 1,5 milioane de hectare sunt acoperite de diferite forme de vegetație forestieră aflate în afara fondului forestier național.
Unele sunt foste terenuri agricole, pășuni sau fânețe pe care arborii s-au instalat natural, formând adevărate păduri – peste 500.000 ha, conform Inventarului Forestier Național. Altele sunt peisaje silvopastorale – pajiști cu arbori, pâlcuri de pădure și fânețe – formate și întreținute de-a lungul generațiilor prin practicile agriculturii tradiționale.
Din punct de vedere administrativ, ele pot figura drept terenuri agricole. Din punct de vedere ecologic, însă, vorbim fie despre păduri ca ecosisteme, fie despre pajiști seminaturale cu vegetație forestieră, care creează o mare diversitate la nivel de peisaj.
Această vegetație protejează solul, contribuie la reglarea regimului hidrologic, concetivitatea habitatelor și a trupurilor de pădure, oferă refugiu și zone de reproducere pentru specii și stochează carbon. În terenurile agricole, arborii ameliorează microclimatul, reduc eroziunea și efectele temperaturilor extreme și pot susține productivitatea pajiștilor și reziliența la secetă. În peisajele mozaicate, lizierele și alternanța habitatelor susțin o biodiversitate ridicată.
De aceea, soluția pentru „Pădurile Nimănui” trebuie construită împreună cu proprietarii, astfel încât modul de utilizare și gestionare a acestor terenuri să valorifice cât mai bine atât potențialul lor economic, cât și beneficiile pentru natură și societate. Acolo unde aceste beneficii depind de păstrarea și gestionarea adecvată a vegetației forestiere, proprietarii trebuie încurajați și sprijiniți să facă acest lucru.
Beneficiile acestor suprafețe ajung la întreaga societate. Vorbim despre protejarea resurselor de apă și a solului, conservarea biodiversității, o agricultură mai rezilientă și comunități mai bine pregătite pentru efectele schimbărilor climatice.
De la atenție publică la o decizie strategică
Noul Cod silvic a creat cadrul legal pentru terenurile cu folosință agrosilvică. Acum, primul pas este ca Ministerul Mediului și Ministerul Agriculturii să inițieze și să adopte normele agrosilvice care vor stabili cadrul pentru gestionarea acestor suprafețe. Pentru WWF-România, aici se află cheia: reguli clare, fundamentate științific, care să permită o decizie strategică asupra maximizarii rolului de protectie si productie a fiecărui tip de peisaj.
Normele trebuie să răspundă concret la trei întrebări: unde și în ce condiții trebuie extinse pădurile pentru a îmbunătăți conectivitatea ecologică; ce forme de vegetație forestieră și în ce parametri trebuie păstrate în peisajele mozaicate silvopastorale; și ce proceduri simplificate sunt necesare pentru recoltarea legală a lemnului provenit din suprafețele aflate în afara fondului forestier național.
Soluția nu este „totul pădure” sau „totul pajiște”. Unele pajiști și fânețe cu arbori sunt peisaje culturale modelate de agricultura tradițională (noi le numim peisaje mozaicate silvo-pastorale), valoroase atât pentru agricultura sustenabilă, cât și pentru biodiversitate, turim sau recreere. Fără gestionare activă, aceste peisaje se pot transforma în păduri închise prin succesiune naturală, pierzând caracterul mozaicat și biodiversitatea asociată zonelor de lizieră și pajiste (pășuni sau fânețe). În unele zone, însă, dezvoltarea pădurii trebuie încurajată pentru conectivitate ecologică, protecția solului și a apei și adaptarea la schimbările climatice.
Cheia este echilibrul bazat pe o abordare științifică la nivel de peisaj: mai multe păduri acolo unde refac conectivitatea și cresc reziliența peisajului, dar menținerea pajiștilor cu diversitate structurală acolo unde vegetația forestieră face parte dintr-un mozaic valoros. WWF-România a susținut, împreună cu specialiști din mediul academic, cercetare, agricultură și silvicultură, inclusiv în cadrul proiectului COOP4SAFE, prin grupul național de lucru dedicat elaborării unor propuneri pentru managementul habitatelor forestiere și silvopastorale din afara fondului forestier național, fundamentarea științifică a unor soluții adaptate diferitelor peisaje.
Aceste norme pot orienta mecanismele de sprijin înaintea exercițiului financiar european 2028-2034, astfel încât finanțarea publică să stimuleze soluția potrivită fiecărui peisaj, nu eliminarea sistematica a vegetației forestiere.
Proprietarii sunt parte centrală a soluției
România își propune să crească suprafața împădurită, să refacă ecosistemele și să protejeze biodiversitatea, dar proprietarul care păstrează vegetația forestieră valoroasă nu este întotdeauna recompensat pentru beneficiile pe care aceasta le produce. Aceasta este una dintre contradicțiile semnalate de WWF-România.
În anumite situații, regulile administrative sau mecanismele de sprijin agricol pot avea chiar efectul opus: pot face mai avantajoasă economic eliminarea vegetației decât păstrarea ei.
WWF atrăgea atenția încă din 2018 asupra acestei contradicții, arătând că aproximativ un sfert din pierderea acoperirii forestiere analizate era asociată „curățării” pajiștilor de vegetație forestieră.
Nu putem cere unui proprietar să gestioneze vegetația în beneficiul biodiversității, apei, solului sau climei dacă el suportă toate costurile, iar beneficiile sunt împărțite de societate. Acolo unde păstrarea vegetației este ecologic necesară sau avantajoasă și pentru producția agricolă, avem nevoie de stimulente și compensații care să facă această alegere viabilă.
Exercițiul financiar european 2028-2034 oferă României oportunitatea de a recunoaște prin finanțare serviciile acestor terenuri: protecția apei și a solului, biodiversitate, carbon, microclimat și reziliența zonelor rurale.
Legalitatea trebuie să fie simplă
Există însă și cealaltă parte a problemei. Pentru vegetația forestieră aflată în afara fondului forestier național, recoltarea lemnului nu trebuie confundată automat cu o tăiere ilegală. Proprietarii au dreptul să recolteze lemn, inclusiv pentru întreținerea pajiștilor și pentru nevoile propriei gospodării, în condițiile cadrului legal aplicabil acestor terenuri.
Aceste peisaje nu trebuie tratate în ansamblu ca arii de protecție strictă. Multe sunt peisaje culturale menținute prin agricultură tradițională, iar valoarea lor poate depinde de gestionarea activă, inclusiv de recoltarea arborilor atunci când aceasta este necesară pentru menținerea pajiștii și a mozaicului de habitate.
Problema apare când lemnul care trebuie evaluat, declarat sau urmărit nu este înregistrat corespunzător. De aceea, „volumul dispărut” identificat de Inventarul Forestier Național nu poate fi echivalat automat cu tăierile ilegale: o parte din acest “volum disparut” poate proveni chiar din vegetație recoltată legal în afara fondului forestier, dar neînregistrată corespunzător în sistemul de trasabilitate.
De aceea, WWF-România a propus în repetate rânduri, inclusiv în Raportul de monitorizare privind trasabilitatea lemnului din 2026, un „SUMAL Proprietar” – o procedură simplificată pentru declararea lemnului recoltat legal, mai ales pentru consum propriu. Regulile nu trebuie să descurajeze proprietarul care vrea să respecte legea.
Principiul este simplu: trasabilitatea trebuie să rămână obligatorie, dar legalitatea trebuie să fie mai ușor de respectat decât de evitat.
De la atenție publică la o decizie strategică
Faptul că aceste suprafețe au revenit în atenția publică este salutar. Miza este ca dezbaterea să ducă de la cazul punctual la o decizie strategică privind soarta celor peste 1,5 milioane de hectare de vegetație forestieră din afara fondului forestier național.
Primul pas sunt normele agrosilvice. Inițiate de autoritățile responsabile de mediu și agricultură și fundamentate științific, ele trebuie să arate unde România încurajează extinderea pădurilor, unde păstrează și gestionează peisajele silvopastorale și cum simplifică recoltarea legală și trasabilitatea.
Decizia trebuie legată de exercițiul financiar european 2028-2034, astfel încât sprijinul public să îi ajute pe proprietari să adopte soluția potrivită fiecărui peisaj și să recompenseze valorile ecologice de care beneficiază societatea.
„Pădurile Nimănui” au proprietari și fac parte din comunități. WWF-România atrage de ani de zile atenția asupra acestei zone gri. Miza nu este să alegem simplist între pădure și pajiște, ci să avem reguli clare, soluții ecologice susținute economic și o gestionare care produce beneficii pentru natură, agricultură și comunități.