Sunt bunicii noștri. Sunt rudele noastre „de la țară”, din cătunele izolate. Sunt oamenii aceia simpli care încă se ghidează după vechile datini și transmit din tată în fiu știința lucrului în lemn. Sunt comunitățile dependente de pădure.
Au locuit dintotdeauna aproape de pădure. Îndrăgim aproape instinctiv casele lor din lemn. Au cules ciuperci și zmeură și s-au încălzit cu lemnul pe care și-l aduceau singuri din codru. Cu calul sau pur și simplu în spate. De-a lungul secolelor, au învățat să respecte pădurea și să trăiască în armonie cu ea. Rezultatul natural a fost crearea unei biodiversități pe care noi, societatea „civilizată”, încercăm să o protejăm.
Forțate de comunism să mărșăluiască către progresul industrial, drepturile lor cutumiare au fost șterse cu buretele peste noapte odată cu naționalizarea pădurilor. Uitate apoi de statul democrat în interminabila tranziție către capitalism, interesele legitime ale acestor comunități sunt astăzi ignorate. Sunt invizibile pentru cei care creează legile.
Cum putem face conservare durabilă sau cum putem vorbi de recoltarea și utilizarea responsabilă a lemnului împotriva voinței celor care au locuit în strânsă legătură cu pădurea timp de generații întregi? Până de curând, conceptul de comunitate dependentă de pădure nu a existat în legislația din România. Atunci când o lege decretează că o zonă este strict protejată, sate întregi, specializate într-un fel sau altul în lucrul cu lemnul, pot sa se trezească peste noapte lipsite de accesul la resursele pădurii care sunt vitale pentru ei. Atunci când, prin regulamentul de valorificare a lemnului, aceste comunități trebuie sa câștige o competiție economică cu marii procesatori de lemn care adesea fac uz de practici neconcurențiale, ajungem la același rezultat: comunitățile locale sunt lipsite de accesul la lemnul pădurii. Acces pe care ele îl consideră un drept fundamental.
WWF își dorește și luptă pentru conservarea biodiversității. Dar vrem o conservare în care omul trăiește în armonie cu natura, în care drepturile comunităților sunt luate în calcul. O conservare care ține cont de interesele legitime ale comunităților locale și care le implică în procesele decizionale ce le afectează în mod direct viața de zi cu zi.
„Trebuie sa înțelegem că numai în acest fel putem să obținem rezultate durabile, fie că vorbim de conservarea naturii, de management forestier responsabil, de protecție socială sau de păstrarea identității culturale a comunităților locale.”
Am făcut deja primul pas în direcția aceasta la sfârșitul anului trecut, când am promovat conceptul de „comunitate dependentă de pădure” în Strategia Națională pentru Păduri 2030. Aceasta stabilește însă doar direcții generale strategice. De aceea conceptul trebuie inclus în noul Cod Silvic, aflat acum în proces de elaborare, care să stabilească criteriile concrete pentru desemnarea și identificarea acestor comunități. Beneficiind de o experiență de peste 20 de ani în conservarea naturii și în colaborarea directă cu comunitățile locale, am trimis autorităților propunerile noastre în acest sens.
Odată asumat acest concept printr-o lege organică, punerea în practică trebuie făcută prin legislația subsecventă, elaborată în urma unui proces participativ, care să precizeze indicatorii de desemnare, precum și rolurile și responsabilitățile celor implicați în această procedură. Nu este deci un proces care să se întâmple peste noapte. Va lua timp si vor trebui alocate resurse.