WWF propune soluții consacrate pe plan internațional pentru siguranța comunităților din zonele cu densități mari de urs brun, ca alternativă la propunerea de modificare a Ordinului ministrului 723/2022, care nu rezolvă problemele pe termen lung
Proiectul de Ordin pentru completarea Ordinului ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 723/2022 pentru aprobarea nivelului de intervenție și de prevenție în cazul speciei urs brun (Ursus arctos), în interesul sănătății și securității populației și în scopul prevenirii unor daune importante prevede:
”recoltarea exemplarelor din specia urs brun care au atacat populația umană se poate realiza de către gestionarii fondurilor cinegetice în termen de 24 de ore de la producerea incidentului.”
Cu alte cuvinte, ursul care a atacat va putea fi extras din habitat prin împușcare în 24 de ore de la producerea incidentului, gestionarii fondurilor cinegetice având responsabilitatea de a întocmi un raport și a-l trimite autorității publice în termen de 48 de ore de la data recoltării.
Cu experiența a zeci de ani de studiu și observații asupra faunei sălbatice, cu o deosebită atenție acordată ursului brun, specialiștii WWF consideră că poziția reprezentanților autorităților ar merita nuanțată, pentru o soluție durabilă, care să prevină cu adevărat incidentele nedorite produse de urși.
Cristian Papp, Coordonator național proiecte – coridoare, arii protejate și sălbăticie WWF a declarat: ”Cred că nimeni nu contestă faptul că intervențiile sunt necesare, mai ales în astfel de cazuri, doar că obiectivitatea celor care fac extrageri ar trebui să fie maximă. În lipsa unei abordări care să țină cont de specificul comportamentului și de obiceiurile ursului brun, problema va rămâne în zonă, iar conflictele dintre oameni și urși vor înregistra, din păcate, noi și noi cazuri. Ursul brun are capacitatea de a străbate în 24 de ore chiar și zeci de kilometri, cu atât mai mult un urs speriat. De aceea, e bine să ne punem întrebarea cum ne asigurăm că ursul extras este cel care a produs incidentul, în condițiile în care acest urs poate fi la o distanță semnificativă de zona în care atacul a avut loc. Fără un ghid de bune practici și fără o procedură precisă, care să stabilească cine poate face extragerea, cine ia decizia că situația este una de urgență și alte detalii care sunt deja prevăzute în OUG 81/2021, este greu să ai certitudinea că ursul extras este chiar autorul atacului, mai ales în lipsa unei monitorizări susținute a exemplarelor problematice. Ceea ce justifică îngrijorarea noastră pentru situația de confuzie care s-ar putea crea la implementarea actului normativ propus. Am transmis autorităților acest punct de vedere printr-o adresă către Ministerul mediului, apelor și pădurilor, elaborată împreună cu partenerii noștri din cadrul Federației Coaliția Natura 2000.”
Există soluții verificate în practică, e nevoie doar de voință politică
În anul 2015, Uniunea Europeană a lansat un ghid care să le permită oamenilor să conviețuiască cu ursul, mai ales acolo unde există densități mari ale populației de urs. Există, de asemenea, o soluție practicată cu succes în Canada, de marcare a urșilor care se apropie de așezările omenești și pot deveni periculoși. Astfel, aceștia sunt însemnați cu bile colorate de teflon, folosite la paintball, ce asigură persistența culorii câteva săptămâni.
Prin această acțiune se pot identifica ușor urșii care pot crea probleme, folosind un cod al culorilor. De exemplu, în cazul în care un urs se apropie de așezarea umană, acestuia i se poate aplica o culoare ce semnalează o primă prezență în zona locuită de oameni. Putem conveni ca această culoare să fie verde. Iar dacă de zona locuită se apropie un urs marcat cu verde, vom ști că nu este la prima vizită și îi vom aplica și culoarea galben, chiar dacă nu a produs pagube.
Dacă ursul marcat cu galben este semnalat în proximitatea așezărilor umane, dar nu produce pagube și nu reprezintă o amenințare la integritatea omului, se poate marca cu roșu, pentru a sublinia un grad ridicat de habituare. Dacă în schimb produce pagube însemnate și dă semne de agresivitate (chiar dacă este marcat cu galben) este destul de probabil ca acesta să fie un individ extrem de habituat și/sau problematic, și posibil, singura soluție, ar putea fi extragerea acelui urs.
Folosită cu succes în Canada și în alte țări, marcarea urșilor problemă poate fi o soluție utilă și în cazul țării noastre. Ea ne-ar permite o bună monitorizare a interacțiunilor urșilor cu spațiul locuit de oameni și un control al acestor interacțiuni, ce ar conduce la o normalizare a coabitării și o creștere a siguranței populației din zonele în care ursul brun este prezent.
Acțiuni la îndemâna tuturor pentru sporirea siguranței
Expertul WWF, Cristian Papp este de părere că totul ține de educație și de o atitudine responsabilă atât din partea populației cât și a autorităților: de la o bună gestionare a deșeurilor, cu mai multă grijă față de ce anume aruncăm și unde, până la o conduită precaută în ce privește interacțiunile cu exemplarele de urși.
Să ținem cont, atunci când aruncăm deșeuri, mai ales de natură organică, de faptul că ursul are un miros de 2.000 de ori mai dezvoltat decât omul. El, practic, poate să simtă mirosul unui cadavru și de la 5 kilometri și să vină în comunitate. Iar obiceiul de a arunca la marginea terenului leșuri de animale domestice poate fi o invitație pentru urs. La fel și resturile alimentare depozitate în locuri accesibile, ca să nu mai vorbim de resturile de grătar abandonate peste noapte în curte. Toate acestea nu fac altceva decât să atragă urșii în zonele locuite de oameni.
De asemenea, există o practică a hrănirii urșilor, extrem de dăunătoare, prin faptul că schimbă obiceiurile urșilor, obișnuindu-i să se apropie de așezările umane în căutare de hrană. E cazul proprietarilor de pensiuni și hoteluri din zonele turistice, pe Valea Prahovei sau în zona Tușnad și în alte zone, care în mod intenționat hrănesc urșii, astfel încât turiștii să îi poată fotografia.
De asemenea, există observatoare de urs unde, în mod constant, sunt hrăniți urșii cu boabe de porumb. Astfel, la aproximativ aceeași oră, în fiecare zi, vin câțiva urși, care pot fi fotografiați de cei pasionați de viața sălbatică și își doresc în portofoliu câteva poze de foarte bună calitate.
Pe de altă parte, tot ce înseamnă gestionarea faunei sălbatice, care include și hrănirea complementară pentru anumite specii, inclusiv la urs, ar trebui tratată cu maximă responsabilitate. Chiar dacă unii vor spune că ei nu fac hrănire la urs, ci la mistreț, ar trebui să ținem cont de faptul că ursul nu alege, iar dacă se pune porumb la un punct de hrănire, nu va zice niciodată nu. Există cazuri în care hrănirea are loc foarte aproape de localitate, în linie dreaptă, chiar și la un kilometru și jumătate sau doi kilometri de localități. Toate aceste acțiuni generează un potențial de risc în ce privește interacțiunile dintre urs și comunitățile umane.
”Dacă, la un moment dat, se va întâmpla ca hrana să nu fie suficientă pentru absolut toți urșii care sunt obișnuiți să vină la aceeași oră din zi și în aceeași locație, e foarte probabil ca urșii să caute în altă parte hrană și atunci, fiind învățați cumva cu această practică, ei nu vor mai merge să vâneze în pădure, ci se vor apropia de localități, unde știu că pot găsi o sursă facilă de hrană, adică vor asocia prezența omului cu prezența hranei”, spune reprezentantul WWF.
De aceea e important să educăm populația, să promovăm un turism responsabil și să ne asigurăm de sprijinul autorităților pentru o rezolvare durabilă a acestei probleme. Și nu în ultimul rând, e nevoie de o colaborare mai bună cu gestionarii fondurilor cinegetice, cu gestionarii altor resurse naturale, cercetători, mediul universitar și alți actori importanți implicați în managementul și conservarea speciei. Dialogul onest și transparent nu trebuie nici el să lipsească.