Andrei Rosu - taieri ilegale

Jurnal de Maraton – Ziua 1: 129ha de pădure tăiate ilegal, 30 km parcurși, 1300m diferență de nivel

Astăzi s-a dat startul Maratonului NePădurilor. La ora 9, Andrei Roșu a plecat din Câinenii Mari, pe Valea Oltului, și a alergat primii 14 km la deal, pe un drum forestier care urcă în Munții Lotrului, județul Vâlcea.

După un urcuș de 2 ore și jumătate și o diferență de nivel de 1.300m, Andrei a ieșit din pădure și dat cu ochii de versanți complet despăduriți. 129ha de pădure au fost tăiate ilegal aici în urmă cu aproximativ 10 ani. S-au făcut dosare penale care au rămas nefinalizate până în prezent. Zona este acum salvată. Un ocol silvic privat a preluat-o si a plantat peste 600.000 de puieți în ultimii doi ani.

Nimeni nu a fost însă tras la răspundere pentru dezastrul creat în urmă cu un deceniu. Cum a fost posibil?

Răspunsul este acela că marca, adică amprenta unui ciocan de fier pe o cioată, este singura modalitate legală în România prin care se poate demonstra că un arbore a fost tăiat legal. În timpul unei anchete, o parte dintre aceste cioate nu se mai găsesc, iar cele care se găsesc nu ne spun nimic despre volumul de lemn tăiat în acea zonă. Astfel că, în lipsa unor estimări corecte a daunelor, anchetele se blochează iar vinovații nu pot fi pedepsiți.

Dacă nu schimbăm modul în care ne păzim pădurile, vor apărea și alte zone cu probleme. Vom avea în continuare dosare clasate și nimeni nu va fi pedepsit”, avertizează Radu Melu, manager național al departamentului păduri la WWF România.

Radu Melu, manager național departament păduri la WWF România: de ce nimeni nu a fost până acum tras la răspundere pentru tăierile ilegale din pădurile României

WWF susține un mecanism de control al lemnului atunci când acesta pleacă din pădure. Astfel, dacă cineva taie ilegal arbori, nu îi va putea transporta pentru că mașinile de lemne vor fi controlate. Dacă totuși se încarcă volume mai mari de lemn decât cele prevăzute în documente, volumul de lemn în plus poate fi ușor depistat și valoarea acestuia este măsurabilă pentru o eventuală anchetă.

Marius Dumitru, șeful ocolului silvic Clăbucet, județul Vâlcea, spune că a preluat o zonă în care 129ha de hectare de pădure au fost tăiate ilegal în urmă cu un deceniu și că a salvat-o, plantând peste 600.000 de puieți

Toate neregulile din pădurile României sunt posibile deoarece legea o permite. De aceea WWF a lansat o petiție online (obiectivul este să ajungem la 30.000 de semnături). Împreună, avem șanse să schimbăm legea și să facem o reformă reală pentru combaterea exploatării ilegale a lemnului până nu e prea târziu.

Semnează petiția WWF!

#maratonulnepadurilor #stoptaierilorilegale #wwfromania

Scroll to Top