valea_raurilor_mara_cosu_i_rezervaia_creasta_cocoului_in_fundal__copyright_foto_mara

WWF şi Consiliul Judeţean Giurgiu au organizat un al doilea seminar pe tema fondurilor europene pentru conservarea naturii şi dezvoltare durabilă

Organizaţia WWF-România şi Consiliul Judeţean Giurgiu au organizat, în perioada 13-14 noiembrie, sesiunea de instruire „Fondurile europene şi accesibilitatea acestora pentru conservarea naturii şi dezvoltarea sustenabilă a comunităţilor în Judeţul Giurgiu”. Seminarul s-a derulat în cadrul proiectului SURF Nature (Sustainable Use of Regional Funds for Nature – Utilizarea Sustenabilă a Fondurilor Regionale pentru Natură), finanţat prin Programul Interreg IVC, şi a avut loc în oraşul Giurgiu, cu participarea mai multor factori de interes locali.

În prima zi a seminarului, agenda a inclus o prezentare a proiectului SURF Nature, inclusiv a celor mai importante publicaţii produse în acest proiect, ce pot ajuta sau ghida procesul de accesare a fondurilor europene. În aceeaşi idee, s-a prezentat noul cadrul de finanţare pentru perioada 2014-2020, pornind de la Strategia Europa 2020 şi obiectivele pentru o „creştere inteligentă, durabilă şi inclusivă”, trecând prin priorităţile de investiţie prevăzute prin fondurile europene în cadrul celor 11 obiective tematice propuse de Comisia Europeană şi terminând cu cadrul naţional – Acordul de Parteneriat, document strategic naţional ce stabileşte obiectivele tematice de dezvoltare şi alocarea fondurilor europene pentru perioada 2014-2020 şi care urmează a fi încheiat între România şi Comisia Europeană, şi Programele subsecvente, momentan în proces de elaborare, care vor conţine angajamente ferme ale României privind îndeplinirea obiectivelor UE. Scopul prezentărilor a fost acela de a oferi participanţilor informaţii despre procesul de programare a viitoarelor fonduri comunitare şi de a crea cadrul pentru dezbatere.

O bună parte a timpului a fost dedicată unei sesiuni de discuţii libere cu participanţii, pe baza unui chestionar ce atingea probleme precum priorităţi de investiţii şi nevoi de finanţare în judeţul Giurgiu şi posibile programe naţionale care ar putea acoperi aceste nevoi locale. Sesiunea a fost organizată pe grupuri de lucru formate în funcţie de sectoarele de activitate: autorităţi publice (reprezentanţi ai primăriilor din judeţ), mici întreprinzători locali (mici fermieri, producători locali) şi organizaţii ce susţin sectorul privat şi întreprinzătorii locali (Camera de Comerţ Giurgiu, Centrul de Afaceri Transfrontalier Danubius).   

Cele mai stringente nevoi identificate de participanţi au fost legate de agricultură, turism, susţinerea şi valorificarea activităţilor meşteşugăreşti şi de artizanat şi înfiinţarea unor centre de colectare şi prelucrare a produselor agricole. Nevoia îmbunătăţirii şi a extinderii sistemului de irigaţii, nevoia unor reguli mai simple pentru accesarea fondurilor, de susţinere a meşteşugarilor şi de ajutor pentru micii agricultori pentru a avea acces la centre de procesare şi la pieţe de desfacere – toate au fost identificate ca fiind deosebit de importante pentru o regenerare şi relansare a economiei locale.

În acest context, echipa WWF a prezentat un mecanism inovativ, alternativ de finanţare pentru conservarea biodiversităţii şi dezvoltarea durabilă a comunităţilor – plăţile pentru serviciile de mediu, ce constituie tema proiectului PES Dunăre, în derulare în patru zone pilot din Bulgaria şi România. Accentul a picat pe una dintre cele două zone pilot din România: Maramureş, unde echipa lucrează la implementarea unei viziuni privind dezvoltarea ecoturismului, pentru a strânge şi direcţiona fonduri către ariile protejate din zonă ce nu fac parte din sistemul naţional de administrare şi susţinere financiară.  

Opiniile participanţilor şi informaţiile colectate în cadrul sesiunii de lucru vor ajuta şi fundamenta organizaţia WWF-România în activitatea de influenţare a politicilor publice pe care o desfăşoară, fiind parte dintr-o serie de grupuri de lucru ministeriale şi interministeriale formate în vederea elaborării programelor finanţate prin fonduri europene în următoarea perioadă de programare 2014-2020.

Discuţiile au continuat pe parcursul celei de-a doua zi a seminarului, când exemplele de bună practică din regiunea Târnava Mare şi Harghita, unde se implementează o viziune integrată pentru dezvoltarea responsabilă şi durabilă a comunităţilor, au dat naştere unei sesiuni interactive de schimburi de idei, experienţe şi metode de acţiune. Elementele cheie pentru succesul unor proiecte de dezvoltare comunitară bazată pe capitalul natural, social şi cultural au fost identificate ca fiind dorinţa de colaborare, de lucru împreună care să fie împărtăşită de oameni din diverse sectoare din domeniul public şi privat, o viziune şi o gândire pe termen lung şi alimentarea spiritului de antreprenoriat şi implicare.

Sesiunea s-a finalizat cu o prezentare a oportunităţilor de finanţare rămase prin prezentul Program Naţional de Dezvoltare Rurală, ce se încheie în 2013, dar şi a perspectivelor de finanţare pentru mediu şi iniţiative locale prin noul PNDR, pentru perioada 2014-2020.

Acest seminar face parte dintr-o serie de ateliere de lucru programate de-a lungul perioadei de derulare a proiectului SURF Nature (2010-2012) în scopul de a creşte cunoştinţele şi capacitatea instituţiilor şi a organizaţiilor din ţările partenere de a identifica oportunităţi de finanţare şi de a aplica pentru fonduri destinate dezvoltării durabile şi conservării naturii.

Scopul general al proiectului SURF Nature este acela de a optimiza şi eficientiza politicile şi practicile regionale privind conservarea habitatelor naturale şi a biodiversităţii, prin creşterea oportunităţilor de finanţare prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) şi a impactului pe care îl au astfel de măsuri.

Mai multe detalii despre proiect puteţi citi pe pagina WWF-România dedicată proiectului: www.romania.panda.org/ce_facem/economie_verde/proiectul_surf_nature sau pe website-ul internaţional al proiectului:www.surf-nature.eu.

Scroll to Top