Currency

Uniunea Europeană nu își respectă angajamentele pentru îndeplinirea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului

WWF atrage atenţia asupra faptului că strategia de reducere a sărăciei elaborată de Uniunea Europeană nu ia în calcul dezvoltarea sustenabilă, una dintre cele 8 direcţii principale ale Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului. Cu doar două săptămâni înaintea summitului UE, în cadrul căruia va fi discutată poziţia Uniunii faţă de Obiectivele Mileniului, Planul de Acțiune al UE nu cuprinde componenta dezvoltării sustenabile.

Aproximativ 100 de euro/cetăţean european sunt folosiţi anual pentru asistenţa acordată ţărilor în curs de dezvoltare, ceea ce reflectă într-o mare măsură punctul de vedere a 72% dintre europeni care se pronunţă în favoarea onorării sau chiar a depăşirii angajamentelor UE faţă de naţiunile în curs de dezvoltare. De aceea, cu doar cinci ani rămaşi până la termenul de îndeplinire a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (2015), UE trebuie să reevalueze rolul pe care resursele naturale îl deţin în procesul de dezvoltare. De altfel, ultimele analize de fond efectuate de UE prevăd, printre altele, şi o lista de „lecţii învăţate”, care include nevoia de “a menţine starea de sănătate a ecosistemelor pentru a asigura creşterea economică şi a atinge Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului”.

Natura şi serviciile pe care aceasta ni le oferă în mod gratuit reprezintă suportul necesar dezvoltării umane. Biodiversitatea este un factor cheie pentru asigurarea necesarului de hrană şi apă, precum şi a protecţiei împotriva dezastrelor naturale; pierderea biodiversităţii înseamnă pierderea fermelor piscicole, a pădurilor, a productivităţii agricole, a fertilităţii solului şi a resurselor de apă dulce. Peste un miliard de oameni din ţările în curs de dezvoltare depind de resursele de peşte, ca sursă principală de hrană, dar cu toate acestea peste 80% dintre pescăriile din întreaga lume sunt exploatate la maxim sau chiar supra-exploatate. .

„1.4 miliarde de oameni, aproape de trei ori populaţia Europei, trăiesc în sărăcie şi se culcă flămânzi în fiecare seară. Natura de pe uscat şi din oceane oferă oamenilor din întreaga lume resursele de bază necesare pentru a putea prospera şi supravieţui. Cu toate acestea, resursele naturale sunt distruse sau alterate, făcând atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului aproape imposibilă”, a declarat Sally Nicholson, din cadrul Biroului de Politici Europene al WWF, adaugând că „dublarea investiţiilor curente în conservarea biodiversităţii este vitală”.

Un alt obstacol în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului sunt schimbările climatice. Mai exact, probabilitatea ca oamenii săraci din ţările şi micile naţiuni insulare în curs de dezvoltare să fie loviţi de dezastre cauzate de schimbările climatice este de 79 ori mai mare decât în cazul unei persoane dintr-o ţară bogată. Planul de acţiune al Uniunii Europene menţioneză doar îmbunătăţirea finanţării pentru lupta cu schimbările climatice, ceea ce reprezintă o măsură insuficientă. Schimbările climatice şi pierderea biodiversităţii sunt probleme interdependente, care necesită abordări comune, astfel încât să fie identificate soluţii pentru combaterea şi adaptarea la schimbările climatice.

“Pentru a putea conserva biodiversitatea în demersurile de reducere a sărăciei şi de dezvoltare a societatii, problemele legate de mediul înconjurator trebuie integrate în toate politicile cheie, precum cele legate de schimbările climatice, dar şi cele legate de strategiile economice şi de dezvoltare. UE trebuie să recunoască nevoia imperativă de dezvoltare durabilă în cadrul cooperarii pentru dezvoltare şi a relaţiilor externe”, a concluzionat Sally Nicholson.

Notă pentru editori

Acum zece ani, liderii mondiali au decis să ia măsuri pentru a eradica sărăcia la nivel global, până în anul 2015. Astfel au fost elaborate Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului, care includ obiective măsurabile, termene limită şi indicatori, unul dintre acestia fiind şi asigurarea unei dezvoltări durabile, dar şi stoparea procesului de pierdere a resurselor naturale la nivel mondial.

Cu doar cinci ani înainte de expirarea termenului limită, Secretarul General al ONU, Ban Ki-moon a făcut un apel la liderii lumii pentru a participa la un summit ONU la New York, între 20 şi 22 septembrie 2010, cu scopul de a accelera progresele în direcţia atingerii Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

Un plan de acţiune al Uniunii Europene, însoţit de documente tematice, va fi discutat în cadrul Consiliului Afacerilor Externe din această lună, urmând ca acesta să fie inclus şi în cadrul Consiliului European care va avea loc tot luna aceasta. Cu această ocazie se vor crea premisele unei coordonări puternice la nivel european în vederea summit-ului ONU din luna septembrie.

Scroll to Top