dsc_0531_1

Sfârșitul de an vine cu vești foarte bune pentru ape

Evaluarea finală a Comisiei Europene privind legislația UE în domeniul apei a ajuns la concluzia că Directiva Cadru pentru Apă (DCA) este „adecvată scopului” și nu va fi slăbită. DCA este esențială pentru că protejează toate sursele de apă ale Europei, cum ar fi râurile, pâraiele, lacurile, zonele umede și apele subterane, dar și fauna și flora sălbatică pe care apele o adăpostesc.

CE recunoaște astfel că obiectivele legii „sunt la fel de relevante acum precum au fost la momentul adoptării” și că legea a dus la „un nivel mai ridicat de protecție pentru corpurile de apă și gestionarea riscului de inundații”. Acest anunț vine la finalul unui proces de evaluare a DCA ce a durat doi ani și a inclus o consultare publică la care a participat un număr impresionant de oameni, peste 375.000, datorită campaniei #ProtejeazaApa care a facilitat procesul.

Mesajul CE este clar: DCA este un pilon al legislației de mediu a UE și va rămâne în forma sa actuală. Rezultatele procesului de evaluare („fitness check”) evidențiază faptul că întârzierea în atingerea obiectivelor a fost cauzată „în mare parte de finanțarea insuficientă, implementarea lentă și integrarea insuficientă a obiectivelor de mediu în politicile sectoriale și nu din cauza unei deficiențe în legislație (n.r. în DCA)”.

Care sunt pașii următori?

Este important ca statele membre, guvernele, companiile să depună toate eforturile pentru atingerea obiectivelor DCA până în 2027.  Dar mai este mult de lucrat în acest sens. 60% din apele de suprafață ale UE nu sunt sănătoase, nerespectând standardele DCA. Raportul privind starea mediului 2020 arată că, din cei patru indicatori pentru apa dulce analizați de European Environment Agency, doar unul a înregistrat progrese în ultimii 10-15 ani. Pentru toți indicatorii, perspectivele pentru 2030 sunt descrise ca fiind „o imagine mixtă”.

Cu toate acestea, statele membre își finalizează acum planurile pentru a atinge obiectivele DCA în timpul ciclului 2022-2027 (cunoscute sub denumirea de Planuri de Management ale Bazinelor/Spațiilor Hidrografice). Aceasta este o oportunitate unică pentru state să-și accelereze eforturile de avea toate râurile curate până în 2027. Ministerul Mediului trebuie să aducă împreună toți actorii, care să convină și să implementeze o viziune ambițioasă pentru ape sănătoase și curate în România, una care necesită voință politică, aplicarea legislației și investiții în măsuri prietenoase cu natura, de tipul reconstrucției ecologice.

O DCA bine aplicată trebuie să se afle în centrul Pactului Verde European

Beneficiile pe care oamenii și natura le primesc de la râuri, lacuri și zone umede sănătoase sunt esențiale pentru a atinge obiectivele principale ale Pactului Verde European. De la rolul extrem de important în procesul de adaptare la schimbările climatice și la protejarea biodiversității, până la furnizarea resurselor pentru sistemele alimentare sustenabile și economii înfloritoare, o DCA puternică formează fundația necesară pentru a proteja toate beneficiile oferite de ecosistemele de apă dulce sănătoase.
 

Scroll to Top