paduri_virgine___doru_oprisan_3

EIA arată noi dovezi ale implicării Holzindustrie Schweighofer în activităţi ilegale

Într-un raport dat publicității azi, ONG-ul EIA (Environmental Investigation Agency) a furnizat noi dovezi în legătură cu practicile comerciale ale companiei austriece Holzindustrie Schweighofer SRL (Schweighofer) în România. Raportul arată cum Schweighofer procesează cantități mari de lemn de proveniență ilegală din pădurile României și îl transformă în material lemnos semi finisat și biomasă, vânzând apoi produsele în Uniunea Europeană.

Schweighofer este una dintre cele mai mari companii de prelucrare a lemnului din Europa și, din păcate, o cauză majoră a tăierilor ilegale din România, spune Alexander von Bismarck, director al EIA – Agenția de Investigații de Mediu.
 
Azi, WWF a depus o plângere la Biroul Federal pentru Păduri din Viena pentru încălcări ale Regulamentului European privind comerțul cu lemn (EUTR – EU Timber Regulation) și cere desfășurarea unei anchete bazată pe afirmațiile împotriva Schweighofer.
 
Noi dovezi

La începutul acestui an, au fost date publicității două materiale video care arată cum directori de achiziții din cadrul Schweighofer acceptă lemn de proveniență ilegală. Un camion ce transportă material lemnos dintr-un parc național a fost filmat cu o cameră ascunsă cum transporta bușteni fără documente legale către Schweighofer, în ciuda afirmațiilor companiei care pretinde că refuză la cumpărare lemn provenit din parcuri naționale. În decursul ultimului an, organizația Agent Green a investigat și a expus o serie de tăieri ilegale de material lemnos în parcuri naționale și alte zone protejate.
 
În primăvara acetui an, ONG-ul EIA (Environmental Investigation Agency) a dat publicității un material video filmat cu camera ascunsă, în care doi manageri din conducerea Schweighofer au acceptat să cumpere lemn de proveniență ilegală, ba chiar au oferit și un bonus. Raportul de azi vine după doi ani de investigații și oferă, pentru prima dată, detalii despre distrugerile cauzate de volumul mare de lemn de proveniență ilegală care a ajuns în gaterele românești ale Schweighofer.
 
EIA a descoperit faptul că mai mult de jumătate din exploatările forestiere din România sunt ilegale, activități ce includ și tăieri ilegale în parcuri naționale, defrișări, supra-recoltări, folosirea unor documente false dar și exploatări forestiere pe pământuri furate. Potrivit unor rapoarte guvernamentale, 20 de procente din pădurile publice au fost retrocedate ilegal după căderea comunismului, în loc de a reveni proprietarilor de drept. În ancheta lor EIA identifică și documenteză cazuri reale din fiecare dintre activitățile de exploatare forestieră ilegale și descoperă că în aproape toate cazurile lemnul era pe drum către sau era deja în gaterele Schweighofer.
 
Gabriel Păun, director al Agent Green spune că structuri de crimă organizată facilitează fluxul lemnului de proveniență ilegală din România către piețele europene și globale. Până acum Uniunea Europeană și legislația națională nu erau capabile să stopeze aceste activități ilegale, drept urmare încă există riscul de a cumpăra lemn de proveniență ilegală din multe din regiunile din România. Sunt în joc ultimele păduri ale Europei și două treimi din pădurile virgine care sunt casă pentru cea mai mare populație de urși, lupi și râși din sălbăticie.
 
Pierderi economice pentru România

Raportul EIA arată și faptul că Schweighofer a cauzat distrugeri masive industriei de mobilă din România, prin faptul că a crescut artificial prețurile și a cumpărat uneori toate stocurile de lemn. Potrivit fostului ministru al Mediului, Doina Pană, această practică a costat economia românească 50.000 de locuri de muncă, de când Schweighofer și-a început activitățile în țară. Schweighofer scoate profitul din activitățile din România printr-o rețea complexă de companii. În capul acestei structuri se află fundația privată înregistrată în Austria “Schweighofer Privatstiftung”, prin care compania se bucură de avantaje fiscale.
 
Magor Csibi, director WWF România, adaugă faptul că prelucrarea superioară a lemnului ar trebui să respecte principiile de bază ale economiei,  generând locuri de muncă și prosperitate pentru comunitățile locale și un venit mai relevant pentru bugetul de stat. Din păcate piața a ajuns să fie dominată de actori majori care au profitat de lacunele legislative și au creat un model economic care se concentrează doar pe maximizarea profiturilor, ignorând supraviețuirea ecosistemelor forestiere.
 
Pentru a-și păstra modul de a face afaceri, Schweighofer a încercat în mod activ să împiedice noul Cod Silvic care limitează cantitatea de lemn care poate fi cumpărată de pe piață de către o singură companie. Într-o scrisoare adresată Primului ministru Victor Ponta, directorul executiv Gerald Schweighofer a amenințat că va da România în judecată la tribunalele internaționale și că îi va concedia pe toți angajații români, dacă noua lege va fi promulgată.
 
Pădurile din România au nevoie de protecția Uniunii Europene
 
În baza raportului disponibil și a informațiilor apărute, WWF a depus o plângere în Austria pentru încălcarea Regulamentului European privind comerțul cu lemn (EUTR – EU Timber Regulation). WWF a făcut eforturi continue pentru salvarea ultimelor păduri virgine din regiunea Carpaților și a reușit crearea unei legislații în acest sens, propunând ca 25.000 de hectare de pădure virgină să intre în patrimoniul mondial UNESCO.
 
Azi cerem o anchetă a tuturor acuzațiilor ce apar în raport. Dacă acest lucru eșuează, atunci ultimele păduri virgine din Europa de Sud-Est vor fi transformate în peleți și băgate pe foc pentru beneficiul companiilor multinaționale, avertizează Directorul Executiv al WWF Andrea Johanides. Plângerea este adresată Biroului Federal entru Pădure (Bundesamt für Wald) care este în Austria autoritatea responsabilă pentru implementarea Regulamentului European privind comerțul cu lemn. Acest Regulament a intrat în vigoare în 2013 și interzice desfacerea pe piețele europene a lemnului sau a produselor din lemn de proveniență ilegală. Un studiu WWF a arătat că, din păcate, acest Regulament nu a fost adaptat într-un mod adecvat la legislația națională pe întinsul Uniunii Europene și că încă mai conține găuri legislative, derogări și penalități prea slabe pentru a servi ca modalități de intimidare, așa cum este în Austria.
 
Compania Schweighofer

Compania de exploatare forestieră Schweighofer  există în Austria de 400 ani. Schweighofer  a fost activ pe piața din România din 2002, unde compania deține acum trei gatere și două fabrici. Principalele produse de export ale companiei sunt cheresteaua și biomasa, pe lângă alte produse semi-finisate. 60% din exporturile Schweighofer în Uniunea Europeană sunt reprezentate de biomasă sub formă de peleți, brichete și tocătură de lemn. În 13 ani compania a devenit unul dintre cei mai mari procesatori de lemn din Europa, cu un profit anual de 465 milioane euro.
 
Un sistem ce amenință eforturile de conservare a biodiversității

România încă mai are aproximativ 218.000 hectare de păduri seculare. Un studiu recent estimează faptul că în ultimii 20 de ani în România s-au tăiat ilegal 80 milioane de metri cubici de lemn, reprezentând o pierdere pentru economie de aproximativ 5 miliarde euro.
 
Compania Holzindustrie Schweighofer nu este singurul, dar de departe este cel mai mare jucător de pe piață, drept urmare trebuie doar să respecte obligațiile legale, dar au și o responsabilitate morală, arată ONG-urile.
 
Note pentru editori

Linkuri către materialele video:
Link către video al EIA: https://www.youtube.com/watch?v=I2lwefgTzNU
Link către video al AGENT GREEN: https://www.youtube.com/watch?v=drQSSOK2MxM

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:
 
Franko Petri, Head of campaigns and media communications WWF Austria, Tel. 01-48817-231 or 0676-83488-231; E-Mail: [email protected], Web: www.wwf.at.
Johannes Zahnen, Forest expert WWF Germany, Tel. +49-151-18854952, E-Mail: [email protected]. Web: www.wwf.de.
Alexander von Bismarck, Executive Director Environmental Investigation Agency (EIA), Washington D.C., Tel. +1 202 483 6621, E-Mail: [email protected]. Web: www.eia-global.org.
Gabriel Păun, Agent Green România, Tel. 0664-4325575, E-Mail: [email protected], Web. www.agentgreen.ro

Scroll to Top