Din 2019, toate clădirile din Europa trebuie să producă echivalentul consumului lor de energie

WWF salută votul Parlamentului European care fixează anul 2019 ca termen limită pentru obligativitatea ca toate clădirile noi construite în Uniunea Europeană să producă aceeaşi cantitate de energie pe care o consumă. Pentru clădirile publice, termenul stabilit este 2016.

“Potenţialul clădirilor de a consuma mai puţină energie şi de a produce energie regenerabilă este imens”, a declarat Arianna Vitali Roscini, Responsabil WWF de Politici Europene. “Promovarea eficienţei energetice este o strategie extrem de benefică pentru Europa. Prin implementarea măsurilor de eficienţă energetică se îmbunătăţeşte securitatea energetică, se reduc emisiile de gaze, se încurajează dezvoltarea tehnologică şi se creează noi locuri de muncă”, a continuat Vitali Roscini.

Votul, care revizuieşte o lege anterioară privind eficientizarea energetică a clădirilor, urmează să fie confirmat de Consiliul Miniştrilor în decursul acestui an. Noile standarde de eficienţă energetică se vor aplica şi tuturor clădirilor renovate, nu numai celor cu suprafaţa de peste 1000 mp, aşa cum prevedea legea anterioară. Această prevedere este cu atât mai importantă, cu cât o mare parte din stocul de clădiri europene este reprezentat de clădirile deja existente, dintre care 25% construite înainte de 1945.

În Europa, consumul clădirilor reprezintă 40% din consumul total, din care 36% este energie producătoare de emisii. O mare parte din această energie poate fi economisită prin sisteme de izolaţie, de încălzire şi de răcire mai optime, prin ferestre duble, iluminat economic sau contoare inteligente pentru monitorizarea consumului de energie.

Săptămâna trecuta, WWF a organizat o expoziţie la sediul Parlamentului European de la Strasbourg, dedicată noii generaţii de clădiri eficiente energetic din Franţa, Germania, Grecia, Olanda, România şi Marea Britanie.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top