_p4a1179__catalin_georgescu

Am dat startul unei platforme de tehnologii integrate pentru monitorizarea vieţii sălbatice în Munţii Carpaţi

WildAI [eye], un program de tehnologie integrată dedicat monitorizării vieții sălbatice din Carpați, a debutat oficial printr-o întâlnire a partenerilor care a avut loc la sediul WWF din Zurich la mijlocul lunii iulie 2018. Acesta va colecta și analiza într-o singură platformă date de la mai mulți senzori în timp real, ca bază în deciziile de conservare legate de specii și habitate, dar și pentru a găsi și evalua idei pentru dezvoltarea economiei locale din Carpați.

Europa are puține locuri în care natura este încă păstrată în stare sălbatică. Aceste zone sălbatice au un impact major asupra bunăstării mediului nostru natural și a societății, însă bunăstarea lor se bazează pe capacitatea de a lua decizii care să pună în balanță  diversele bunuri și servicii oferite de natura sălbatică. Programul-pilot va avea în vedere Carpații Meridionali din România, mai exact situl Natura 2000 Munții Țarcu, cu o suprafață de 59.000 ha, care găzduiește o inițiativă amplă de reintroducere a zimbrilor.

WildAI [eye] prevede creșterea calității și impactului monitorizării vieții sălbatice, prin proiectarea unui sistem de inteligență artificială (AI) ce implică folosirea de dispozitive de urmărire GPS de dimensiuni foarte mici, atașate de zimbri, cu posibilitate de extindere și la carnivorele mari. Acest program-pilot este o platformă de lucru incipientă pentru producea unor instrumente mai eficiente de monitorizare pe scară largă a speciilor sălbatice. Obținerea în timp real de date din teren va ajuta la abordarea mai rapidă și mai țintită a provocărilor cu care se confruntă managerii din ariile protejate, ale căror intervenții depind de exactitatea informațiilor și de resursele fizice (în general limitate). Programul va fi de folos și oamenilor de știință, care vor putea proiecta mai bine studiile despre specii și habitate și vor putea extrage concluzii mai bine ancorate în contextul local cu privire la efectele reintroducerii zimbrului în sălbăticie. În plus, programul testat oferă o alternativă colarelor de monitorizare a animalelor, care sunt scumpe și dependente de conexiunea la satelit, și au o durată de funcțiune foarte limitată (2-3 ani în cele mai bune cazuri) .

Monitorizarea va fi efectuată prin intermediul unor dispozitive mici GPS, ce folosesc tehnologia de rețea radio LoRaWAN, care vor trimite în timp real către un server informații despre poziția zimbrilor. Posibilitatea de etichetare/catalogare a informațiilor în bazele de date și de combinare a lor cu date privind condițiile meteorologice, altitudine și acoperirea cu vegetație le va permite analiștilor de date să interpreteze și să contextualizeze comportamentul zimbrilor. Platforma GIS (Geographic Information System) va genera vizualizări complexe ale hărților și va ajuta la luarea deciziilor de conservare. Blockchain va fi o adiție cu un potențial  interesant pe partea de dezvoltare locală, prin care se vor putea evalua și decanta investițiile posibile în zonă din partea persoanelor interesate și de protejarea naturii. Acest lucru ar putea fi realizat prin explicarea valorii diverselor bunuri și servicii produse de ecosistemele din zonă.

Pe lângă o prezență internațională puternică din partea WWF Internațional și WWF Elveția, WWF-România a fost prezentă în dublu rol – ca inițiator al  programului și ca teren de testare a acestor tehnologii emergente. În program sunt implicați și experții în zimbri de la Parcul Natural Vanatori Neamt, prima zonă de reintroducere a zimbrilor din România. La întâlnirea de lansare s-a alăturat partenerul hardware Miromico, responsabil de integrarea IoT (Internet of Things) cu ajutorul unui grant oferit de Impact Hub dintr-un program mai larg Orizont 2020, precum și reprezentanții Fundației Porini și Universitatea ETH Zurich, care promovează tehnologia blockchain în proiecte de sustenabilitate. Echipa de specialiști in data science, Ars Analitica, a participat la reuniunea de lansare de la distanță, pentru a explica complexitatea și acuratețea scenariilor pe care le va putea face mecanismul de inteligență artificială (AI). Parteneriatului i se alătură și ESRI, o autoritate globală în platformele GIS.

La nivel local, în Munții Țarcu, o echipă formată din 6 tineri profesioniști din Belgia, Olanda, Italia, România și Suedia se va afla timp de patru luni în prima linie a acestui proiect ca o resursă de teren pentru echipa multidisciplinară internațională descrisă mai sus. Cei 6 stagiari fac parte din programul de cercetare „Bison Hillock Taskforce” al WWF-România, care a început în 2016 cu sprijinul financiar al Programului de Cooperare Elvețiano-Română și care se menține anual prin intermediul unei finanțări din partea Programului de Voluntariat WWF International.

„Credem cu toții că reîntoarcerea zimbrilor oferă o oportunitate unică de a proiecta o intervenție sistemică, organizată la nivel de peisaj, pornind de la această specie esențială în ecosistem, cu efecte la nivelul arcului carpatic”, spune Oana Mondoc, inițiatoarea programului WildAI [eye] în cadrul WWF-România.
 

WildAI [eye] contează pe identificarea de sprijin financiar suplimentar în viitor, demonstrând impactul zimbrilor asupra naturii. Astfel se poate întregi „circuitul” de conservare-educație specializată-dezvoltare economică locală care se deschide odată cu o inițiativă de reintroducere a unei specii sălbatice, în speță zimbrul.
 

Munții Carpați sunt unul dintre cele mai bogate teritorii ca biodiversitate din Europa, populați de specii emblematice ca ursul brun, lupul, râsul și acum, din nou, zimbrul. În 2013, WWF și Rewilding Europe au demarat o inițiativă ambițioasă de repopulare cu zimbri în Munții Tarcu. Zimbrul, un erbivor sălbatic de talie mare, este un element-cheie pentru restaurarea naturală a zonelor degradate sau vulnerabile, deoarece acesta contribuie la menținerea diversității și bogăției acestor peisaje, prin crearea coridoarelor de deplasare folosite și de alte animale.

WildAI [eye] este primul program-pilot al WWF-România ca „Laborator Panda” (Panda Lab). Prin intermediul Laboratoarelor Panda, WWF implică tehnologia, mediul de afaceri, domeniul designul-ului, mediul academic și conservarea pentru a dezvolta noi abordări de rezolvare a problemelor stringente ale planetei noastre. Panda Lab va deveni acceleratorul descentralizat al WWF-România, o comunitate de adresare a problemelor ce țin de conservarea naturii și dezvoltare locală durabilă, prin atragerea de parteneri din domenii diverse și finanțare treptată a soluțiilor punctuale identificate.

Pentru mai multe informații nu ezitați să ne contactați:
Oana Mondoc, Specialist Dezvoltare Comunități
[email protected], +40721819595

Scroll to Top