În condițiile în care din ce în ce mai mulți oameni sunt îngrijorați de tăierile ilegale, de agresiunile la adresa personalului silvic și de schimbările climatice, WWF i-a solicitat oficial Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să facă publică lista observațiilor pe care Comisia Europeană le-a trimis săptămâna aceasta României în legătură cu Planul Național Strategic (PNS), care este finanțat cu fonduri din Politica Agricolă Comună (PAC).
CE a alocat bani pentru pentru conservarea pădurilor în cadrul PAC, dar Ministerul Agriculturii a decis să distribuie pentru păduri doar 0,6% din cele peste 15 miliarde de euro primite de România. De aceea conservarea pădurilor continuă să rămână o problemă și observațiile Comisiei privind aceste alocări nu au întârziat să apară.
Mai mult decât atât, suntem în plină activitate de elaborare a Strategiei Forestiere în România, în cadrul căreia a reieșit, pe de-o parte, nevoia conservării valorilor de biodiversitate și a păstrării funcțiilor pădurii dar, mai ales, nevoia finanțării eforturilor de conservare și de acoperire a pierderilor de venit determinate de măsurile de conservare stabilite în planurile de management ale ariilor protejate.
Iată care sunt propunerile trimise de WWF referitor la PNS :
Mai multe suprafețe strict protejate. În Strategia Europeană de Biodiversitate, țările membre au obligația de a crește suprafața de non-intervenție, adică unde nu se pot face tăieri, la minimum 10% pentru păduri. Ne-am asumat acest lucru și prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acum, procentul din pădurile României este de sub 3%. Pentru a ajunge la 10%, adică la cca 700.000 de hectare, ar trebui să interzicem orice tăiere pe o suprafață similară județului Cluj. Ultimii 30 de ani ne-au învățat că, fără mecanisme de despăgubire juste, simpla interdicție impusă prin lege nu va proteja de la sine pădurile respective, iar ariile protejate vor fi doar pe hârtie. Dacă vrem ca procesul să fie viabil și să nu rămână doar o dorință frumoasă, statul român trebuie să plătească despăgubiri proprietarilor de drept. Conservarea pădurilor nu trebuie lasată doar pe spatele proprietarilor și a comunităților locale. De accea, UE recomandă folosirea acestor fonduri pentru despăgubirea justă și prealabilă a proprietarilor privați de pădure.
Aplicarea măsurilor de conservare a pădurilor prevazute în Planurile de Management pentru Siturile Natura 2000 este aproape imposibilă în scenariul în care nu utilizam fondurile europene special dedicate pentru acest scop. Siturile Natura 2000 sunt parte a unei rețele de situri de interes comunitar, iar Uniunea Eurpeană alocă fonduri pentru sprijinirea proprietarilor în implementarea măsurilor de conservare. Trebuie doar ca aceste fonduri să ajungă la proprietari. Dincolo de problema despagubirii proprietarilor pentru instituirea restricțiilor de recoltare a resurselor oferite de pădure, ”Conservarea naturii” presupune și investiții. Nu putem avea mari așteptari dacă obligăm proprietarii să scoată din buzunar bani pentru implementarea măsurilor impuse în Siturile Natura 2000, în condițiile în care le pune la dispoziție aceste fonduri.
Aceste păduri nu sunt incluse în fondul forestier și sunt primele care riscă să se degradeze sau chiar să dispară, de data asta legal sau chiar „subvenționat” prin PNS. Vorbim despre cca 500.000 de hectare pentru care, în mod ironic, statul român a dat până acum bani ca să fie defrișate. Pe scurt: Ministerul Agriculturii alocă fonduri europene pentru pajiști, fapt pe care îl încurajăm, căci pajiștile sunt ecosisteme extrem de valoroase. România a pierdut în ultimii ani suprafețe extinse de pajiști din cauza conversiei în terenuri arabile și al abandonului terenurilor și zonelor rurale. În multe situații aceste păduri, care figurează ca pajiști, sunt defrișate doar pentru subvenții, fără a se reconstitui pajiștea și fără a se asigura întreținerea terenurilor respective, prin cosit și pășunat sustenabil. De fapt, aceste păduri sunt cele mai expuse defrișărilor – aici au loc cca 25% din tăierile identificate pe site-urile de specialitate. Este absurd că, din aceleași fonduri, susținem defrișarea pădurilor și, totodată, plătim împădurirea altor terenuri. Pădurea nu știe că nu este în fond forestier și că nu are dreptul să existe. Fondurile sunt risipite pe defrișări sau împaduriri artificiale, în loc să le utilizăm pentru a păstra ceea ce avem deja sau chiar să creștem suprafața de pădure, dar fără a elimina folosința agricolă pentru care aceste suprafețe cu vegetație au beneficii dovedite – așa-numitele sisteme agro-forestiere.
Aplicarea măsurilor silviculturale apropiate de modelul natural (“close to nature”), așa cum sunt promovate de Strategia Europeană pentru Biodiversitate 2030 și de Strategia Forestieră Europeană, este condiționată de existența unei infrastructuri forestiere prietenoase cu mediul. Totodată, succesul implementării unei silviculturi durabile vizează folosirea de logistică forestieră modernă, capabilă să acopere nevoile actuale de sustenabilitate.
Schimbările climatice care vin peste noi ne forțează să aplicam o serie de măsuri care pot ajuta pădurea să facă față dezastrului generat de fenomenele naturale extreme. Iată doar câteva situații care impun investiții ce exced obligațiile legale ale administratorilor de păduri și care ar trebui susținute din aceste fonduri:
- În cazul incendiilor, este nevoie să le putem limita efectele prin realizarea unei infrastructuri specifice cum ar fi construcția de „șanțuri de minim sanitar” și a căilor de acces în zonele de risc, dar și logistica necesară stingerii incendiilor.
- În cazul atacurilor de insecte, care în anii secetoși pot conduce la uscarea a mii de hectare de păduri, este nevoie de acțiuni clare care să prevină aceste gradații și să diminueze efectele negative prin crearea unor compoziții naturale complexe, combaterea non-chimică a dăunătorilor sau prin aplicarea unor lucrări silvice specifice care pot crește rezistența pădurilor.
- În cazul doborâturilor de vânt, care sunt tot mai frecvente și cu intensități tot mai mari, pot fi prevenite doar prin aplicarea unor scheme și compoziții de împădurire adaptate condițiilor locale, lucrări speciale de îngrijire și conducere a arboretelor prin care să se realizeze structuri și compoziții complexe, care să crească stabilitatea pădurilor în fața factorilor climatici dăunatori.
WWF România consideră esențială alinierea PAC cu nevoile reale ale comunităților își exprimă disponibilitatea de a participa în cadrul acestui proces participativ pentru armonizarea măsurilor privind clima și mediul cu provocările viitoare ale României.
Foto: WWF România / Mihai Constantineanu