PNS

Discutiile pentru PNS ignoră pădurile

Cel de-al doilea grup de lucru pentru stabilirea Planului Național Strategic (PNS), care stabilește viitorul pădurilor pentru următorii 10 ani, continuă să ignore în mod ostentativ acțiunile pe care România le-ar putea face pentru conservarea acestora. Sumele alocate pentru conservarea pădurilor sunt absolut nesemnificative, iar lipsa unei susțineri reale va lăsa loc abuzurilor și tăierilor ilegale. De aceea WWF România solicită organizarea unui grup de lucru specializat pe păduri, care să discute cu adevărat nevoile reale ale acestora și acțiunile necesare pentru rezolvarea problemelor.

„Deznodământul acestor discuții este descurajant pentru păduri deoarece nu li s-au alocat fonduri. Sumele propuse pentru conservarea acestora sunt derizorii. Multe dintre acțiunile importante pe care le-am propus nu au fost luate în considerare, iar urmările vor fi dramatice pentru păduri.”

Printre măsurile propuse de WWF, dar ignorate de autorități, se numără plățile pentru conservarea Siturilor Natura 2000, pentru salvarea Pădurilor Nimănui, pentru biomasa forestieră rămasă în urma recoltării lemnului, pentru infrastructura forestieră, precum și plățile compensatorii pentru restricțiile impuse proprietarilor.

Considerăm că dezvoltarea rurală nu poate avea loc prin ignorarea pădurilor. Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de implicarea factorului politic în rezolvarea problemelor din pădurile României.

Scroll to Top