PNS

PNS: I-am solicitat ajutorul Președintelui României

I-am trimis săptămâna trecută o scrisoare președintelui Klaus Johannis prin care îi solicităm să intervină în sprijinul pădurilor României care sunt aproape complet ignorate în Planul Național Strategic (PNS) ce se redactează acum și le hotărăște soarta pentru următorii 10 ani.

Decizia de alocare a fondurilor europene din cadrul PNS este una politică și depinde de mai multe ministere. Programul este gestionat de Ministerul Agriculturii, care nu are interes direct în conservarea pădurilor, iar Ministerul Mediului (de care aparțin pădurile) nu reușește să facă propuneri convingătoare ca să atragă finanțare. De aceea i-am cerut Președintelui României să intervină pentru găsirea unei soluții viabile pentru ambele părți.

În paralel, mai multe ONG-uri, printre care și WWF, i-au trimis o scrisoare comună Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, arătându-și îngrijorarea față de această situație din perspectiva obiectivelor de climă și mediu pe care România și le-a asumat la nivel european.

Prin Politica Agricolă Comună, Uniunea Europeană urmărește, pe lângă îndeplinirea obiectivelor specifice privind agricultura, și îndeplinirea obiectivelor privind mediul și clima din statele membre, alocând fonduri în acest sens. România are în prezent pârghiile necesare depășirii problemelor cronice existente în pădurile sale privind tăierile ilegale, conservarea habitatelor și a speciilor, valorificarea superioară a lemnului, protecția pădurilor virgine, protejarea habitatelor și a speciilor și are obligația să nu nu rateze încă o dată șansa îndeplinirii acestor obiective în PNS.

Foto: WWF România / Mihai Constantineanu

Scroll to Top