Un nou raport WWF arată că statele membre UE direcționează anual între 34 și 48 de miliarde de euro din subvențiile europene către activități care dăunează naturii. Deși aceste subvenții dăunătoare acoperă toate sectoarele majore ale economiei, cea mai mare parte a acestora provine din agricultură.
Potrivit unei noi cercetări, până la 60% din banii alocați Politicii Agricole Comune (PAC) a UE, totalizând 32,1 miliarde de euro pe an, sunt cheltuiți de statele UE pentru activități care încurajează agricultura nesustenabilă la scară largă. Aceste practici distrug habitatele naturale, oferind în același timp doar un sprijin minim fermierilor către o tranziție echitabilă la practici sustenabile, care să asigure reziliență la schimbările climatice. Subvențiile directe din alte sectoare, cum ar fi pescuitul (între 59 și 138 de milioane de euro), infrastructura de transport (1,7 miliarde de euro – 14,1 miliarde de euro) și infrastructura de apă (1,3 miliarde de euro – 2 miliarde de euro) contribuie, de asemenea, în mod semnificativ la distrugerea naturii.
Sumarul studiului, cu un studiu de caz din Delta Dunării
„În fiecare an, peste 30 de miliarde de euro din Politica Agricolă Comună finanțează activități care dăunează naturii și nu sprijină fermierii. Această cifră impresionantă echivalează aproximativ cu toate cheltuielile anuale ale unor guverne naționale precum cele ale Croației și Luxemburgului. În condițiile în care cetățenii europeni se confruntă cu o criză severă a costului vieții, exacerbată de politici fiscale greșite, și sunt pe cale să meargă la urne, aceste constatări ar trebui să fie un semnal de alarmă. Guvernele UE trebuie să realinieze urgent cheltuielile publice cu imperativele sociale și de mediu”, spune Tycho Vandermaesen, director de politici și strategie la WWF European Policy Office.
Această alocare necorespunzătoare a fondurilor UE contrastează puternic cu nevoile identificate în Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, care necesită o sumă estimată la 48 de miliarde de euro pe an pentru a finanța activitățile desfășurate de fermieri, proprietari de terenuri, comunități rurale și costiere, în vederea protejării și refacerii eficiente a biodiversității. În prezent, UE și statele sale membre sunt sub nivelul acestui obiectiv cu mai mult de 18 miliarde EUR în fiecare an.
„Nu numai că guvernele cheltuiesc miliarde de euro din banii contribuabililor pentru a dăuna naturii, dar subminează și eforturile UE de a o proteja și a o reface, în conformitate cu obiectivele sale declarate și cu angajamentele internaționale. Redirecționarea acestor subvenții ar putea acoperi cu ușurință deficitul de finanțare necesar pentru a atinge obiectivele UE în materie de biodiversitate”, spune Ester Asin, directorul WWF European Policy Office.
Focus România: Delta Dunării
Raportul exemplifică rezultatele cu câteva studii de caz. Unul dintre ele se referă la subvențiile agricole acordate în Delta Dunării, care sunt dăunătoare atât naturii cât și viitorului comunităților care locuiesc acolo. Îndiguirile realizate în Deltă în trecut, pentru a face loc incintelor agricole, sunt punctul de plecare care a dus la situația de azi, în care fertilitatea solurilor a scăzut, populațiile de pești au intrat în declin, iar mijloacele tradiționale de trai au ajuns să fie amenințate.
În prezent, cinci zone agricole acoperă aproape 40.000 de hectare de teren în Deltă. Aceste terenuri sunt adesea arendate către companii private pentru o perioadă de până la 30 ani. Deși aceste companii fac profituri uriașe, dar o mică parte din ele ajunge la comunitățile locale.
Raportul concluzionează că, în cazul Deltei Dunării, abordarea actuală în materie de agricultură, bazată pe subvenții dăunătoare, va duce la agravarea schimbărilor climatice, va extinde inechitățile sociale și va stimula în continuare preluările de terenuri. Pentru conservarea ecosistemelor unice din Deltă și pentru a oferi un viitor comunităților locale, banii cetățenilor europeni ar trebui să nu mai finanțeze inițiative distructive.
Resursă:
E nevoie de acțiune politică
WWF îndeamnă guvernele și UE să stabilească un cadru obligatoriu din punct de vedere juridic pentru a garanta o eliminare oportună și echitabilă social, a subvențiilor care dăunează biodiversității și pentru a le redirecționa către soluții bazate pe natură, care ar putea proteja mai bine cetățenii europeni de impactul schimbărilor climatice. De asemenea, WWF face apel la politicieni să intensifice acțiunile pentru a pune capăt dependenței UE de combustibilii fosili, să acorde prioritate naturii și să corecteze sistemul nostru alimentar defect, fără ca nimeni să fie lăsat în urmă.
Note pentru editori
Raportul WWF investighează subvențiile dăunătoare biodiversității din Cadrul Financiar Multianual al UE 2021 – 2027, vizând în special subvențiile care afectează biodiversitatea în cadrul UE
Studiul, realizat de firma de consultanță de mediu Trinomics, se concentrează pe efectele pe care subvențiile identificate le au asupra biodiversității, dar nu ia în considerare impactul acestora asupra schimbărilor climatice. Există, de asemenea, subvenții indirecte care dăunează biodiversității, cum ar fi unele scutiri de taxe, dar acestea sunt oferite doar ca exemple în raport.
Metodologia de cercetare s-a bazat pe cercetarea de birou și pe o analiză a literaturii de specialitate pentru a identifica subvențiile directe care dăunează biodiversității și pe analiza programelor de finanțare ale UE pentru a cuantifica subvențiile potențial dăunătoare. Având în vedere un anumit grad de incertitudine, studiul oferă limite inferioare și superioare.