Muma Hut © Răzvan Dima

O nouă experientă de locuire în Măgura Zimbrilor

Muma Hut este o „tiny house” construită prin eforturi voluntare în livada lui Daniel Hurduzeu, în Sat Bătrân, comuna Armeniș, județul Caraș-Severin. Aceasta va primi oaspeți care doresc să trăiască experiența naturii sălbatice atât dinafara, cât și dinăutrul căsuței prevăzute cu o fereastră generoasă către peisaj.

Ideea a pornit de la visul lui Daniel de a reconstrui casa din copac a copilăriei și a fost pus în mișcare atunci când arhitectul Miodrag Stoianov a intrat spontan în legatură cu Oana Mondoc și și-a oferit sprijinul pentru a creea „ceva” care să pună în valoare sau să lege multele inițiative din zonă.

Oana Mondoc este responsabilă cu dezvoltarea comunității și inovație din partea WWF și se ocupă de multe proiecte menite să ajute localnicii să facă pași în direcția unor relații sustenabile cu natura. Ea face echipă cu Daniel Hurduzeu și Matei Miculescu, rangeri care asigură buna desfășurare a procesului de reintroducere a zimbrilor și sunt miezul activităților de ecoturism.

Workshop-ul s-a desfășurat în câteva weekend-uri în perioada mai-iulie 2020 iar modul de lucru oferă un exemplu de bună practică în care implicarea voluntară crește încrederea localnicilor în direcția dorită. Căsuța își propune să fie un exemplu în privința formei, funcțiunii de „cameră în livadă” și a materialelor utilizate, care sunt procurate din zonă și care revitalizează practici tradiționale. A fost folosit lemn pentru structură/închideri și șindrilă, fabricată local de nepotul unui meșter bătrân. Localnicii au asigurat masa și transportul voluntarilor, iar procesul de lucru amintește de claca de altădată. 

Muma Hut © Răzvan Dima

Acesta este modul de abordare experimental pe care WWF alături de prieteni și întreaga echipă Muma Hut încearcă să croiască modele, inspirație, încredere la nivel local și să scurtcircuiteze barierele economice și financiare cu care se confruntă zonele rurale și societatea. 

Datorită inițiativelor WWF din ultimii 6 ani, în zonă sălășuiesc acum cca. 60 de zimbri în sălbăticie, care au un efect substanțial în vederea diversificării florei și faunei locale. De asemenea, prezența zimbrilor asigură atenție sporită și atracție pentru vizitatori și este fundamentală pentru dezvoltarea turismului, iar Muma Hut are rolul de catalizator și exemplu pentru o infrastructură necesară funcționării acestuia.

Muma Hut este și un prototip pentru campusul WeWilder, altă inițiativă WWF în Armeniș, un ansamblu de căsuțe și un spațiu comunitar, cu rol de co-working în natură, care va găzdui oaspeți interesați de inițiativele locale.

Echipa proiectului: Oana Mondoc, Miodrag Stoianov, Daniel Hurduzeu, Alina Floroi, Ioan Moldovan, Krisztina Bokos, Felix Pantalici, Raoul Chiricheș, Florin Gherman, Ioan Bușe, Gabi & Jochen Cotaru

Scroll to Top