“Codru-i frate cu românul”, spunea Mihai Eminescu, iar românul a avut mereu o relație aparte cu tot ce îi oferă natura. În cultura populară, lemnul a fost mereu mai mult decât combustibil de foc. Astfel, tradițiile, valorile și simbolurile naționale sunt deseori cioplite în stâlpi, biserici, lăzi de zestre și alte obiecte de uz pastoral din lemn, care dăinuie în timp. Unicitatea patrimoniului național este dată de cultura lemnului, căci aceasta păstrează în ea însăși povestea și identitatea poporului român. Si pentru ca bisericile și obiectele din lemn să își păstreze frumusețea și durabilitatea peste ani, obiceiurile trebuie duse mai departe și lemnul trebuie folosit în mod responsabil.
Făcând o incursiune în istoria poporului nostru, în special în rândul comunităților dependente de pădure, realizăm că această resursă prețioasă poate fi valorificată cu respect și considerație. Din mâinile meșterilor populari, obiectele și construcțiile din lemn devin adevărate opere de artă, care păstrează încă poveștile transmise din generație în generație.
Am plecat astfel dis de dimineață, într-o zi de sărbătoare, în inima Maramureșului, pentru a descoperi obiceiurile străvechi, strâns legate de cultura lemnului din zonă. Printre dealuri și pâlcuri de pădure, ne-am continuat drumul prin Țara Lăpușului spre Rogoz, sat care se regăsește deja pe harta iubitorilor de cultură. Acesta adăpostește biserica din lemn „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, aflată pe lista patrimoniului UNESCO, drept o dovadă vie a legăturii comunității locale cu natura și divinitatea.
Am fost îndrumați inițial către casa meșterului Nicolae Șerban, căruia mulți i-au trecut pragul de-a lungul timpului. În mijlocul curții, o troiță din mesteacăn încă neterminată prevestea deja dragostea pentru cultura lemnului și ce se regăsea dincolo de ușile sculptate ale atelierului.
Pe meșterul Nicolae Șerban l-am găsit în curte, unde treptat ne-a povestit despre începuturile sale și cum de la aproape 30 de ani execută lucrări din lemn de nuc, stejar, fag și salcie de lângă râu, astfel că sute de statuete, obiecte de uz casnic și pastoral, troițe și porți maramureșene îi poartă amprenta. A fost dintotdeauna atașat de statuetele sale, pentru că astfel are ocazia de a-și arăta latura artistică. Printre colecția care cândva însuma peste 130 de lucrări se regăsesc obiecte de artă naivă pentru care a folosit mereu lemn care nu avea altă destinație decât de a ajunge pe foc. De altfel, nici pentru construcții mai mari precum troițe sau stâlpi din lemn nu ar accepta comenzi fără a-și impune arta și a face sculptură.
“Am avut perioadă de început când pe mine mă reprezentau statuetele, și ca artist plastic, dar și ca meșter popular. Toate statuetele mele se încadrează în artă naivă pentru nu “nu sunt școlit”, am făcut școală în lemn dar nu în artă.”
În timp ce mulți sunt interesați de lucrările sale, a rămas singurul meșter popular din zonă care duce mai departe tradițiile maramureșene prin sculptura în lemn. Totodată, a strâns de-a lungul timpului copii în jurul său pentru a-i învăța meșteșugul și a le inspira dragostea pentru arta lemnului. Deși aceștia au plecat mai departe, se mândrește cu faptul că au meseria în sânge și că acum pot distinge obiectele autentice, ca adevărați purtători ai culturii maramureșene și în alte colțuri ale țării.
“A fost o perioadă de declin puternic, 30 de ani nu a făcut nimeni nimic la noi, pentru că nu au mai fost apreciate. Ulterior, au fost evenimente în zonă și oamenii au reușit să înțeleagă valorile, s-au rentors femeile la tradiții, au învățat și tinerii și să păstreze ce mai au.”
În spatele atelierului a clădit și o căsuță veche, pe care inițial o cumpărase dintr-un sat vecin mai mult pentru lemn de foc. Și-a pus astfel amprenta pe stâlpii din fața căsuței muzeu, în timp ce în interior a strâns haine și obiecte tradiționale transmise în familie în ultimii 100 de ani, cu perine, ștergare, un război de țesut și o sobă de lemne care redau cu măiestrie aerul unei case în zi de sărbătoare. Recunoaște cu mâhnire că puține case din sat mai păstrează specificul popular, căci dacă în trecut 99% din construcții erau din lemn, astăzi acestea sunt pe cale de dispariție. Puțini sunt aceia care se întorc treptat la tradițiile de odinioară și-și doresc să păstreze încă obiceiurile privind prelucrarea lemnului ori obiectele de altădată.
L-am lăsat pe meșterul Nicolae Șerban cu speranța că cineva îi va călca pe urme în zonă și va duce mai departe simbolurile cioplite în lemn, dar și cu gândul că poate în drumul nostru vom surprinde creațiile sale.
Din statisticile transmise de autorități, aproximativ 40% din lemnul exploatat la noi în țară este folosit pentru producerea de energie electrică sau termică. În aceste condiții, prelucrarea lemnului într-un mod ecologic și durabil poate juca un rol important în stocarea carbonului, reducerea emisiilor și a presiunii asupra pădurilor. Prelucrând lemnul, acesta va căpăta o altă viață, căci prin biserici înalte, porți sculptate și obiecte tradiționale, lemnul trăiește. Dacă vrei să afli mai multe despre valorificarea superioară a lemnului, aruncă o privire pe pagina noastră!
Drumul lemnului, din pădure în casa ta
Află mai multe despre drumul lemnului, din pădure în industrie și în comunități, și cum poate fi acesta valorificat în mod sustenabil: