Pădurile de azi, valori preţioase pentru generaţiile viitoare

Valorile Ridicate de Conservare adăpostite de pădurile din România se vor bucura din 2019 de un regim de conservare armonizat la nivel național, grație noului sistem de zonare funcțională a pădurilor, recent adoptat prin ordin de ministru.  

În 23 august a.c. a fost publicat în Monitorul Oficial noul sistem de încadrare a pădurilor în grupe, subgrupe şi categorii funcţionale1 – clasificarea prezintă 87 de categorii funcționale forestiere (față de 54, cât erau prevăzute până în prezent), fiind astfel definit mult mai clar spectrul valențelor funcționale ale pădurilor (hidrologice, pedologice, climatice, sociale, conservarea şi ocrotirea biodiversităţii, genofondului şi ecofondului forestier şi a altor ecosisteme cu elemente naturale de valoare deosebită).

Sistemul românesc de silvicultură răspunde astfel celor mai bune practici privind gestionarea responsabilă a pădurilor

Prin completările și precizările aduse la condițiile de încadrare a vegetației forestiere în aceste categorii funcționale, silvicultura românească răspunde, în practică, cerințelor privind gestionarea durabilă a pădurilor dar și noilor concepte de conservare a naturii, promovate inclusiv de sistemele credibile de certificare a pădurilor, cu recunoaștere internațională.

Se consolidează implementarea regimului de conservare și protecție, pe criterii clare și obiective

Prin noile prevederi (în plus față de situația de astăzi), se va asigura un regim de conservare (nefiind reglementat procesul de producție), pentru2:

  • Ecosistemele forestiere rare, amenințate sau periclitate (de ex. habitatele prioritare de interes comunitar chiar și din afara ariilor protejate);
  • Zonele de concentrare ale speciilor ocrotite din faună, în timpul unor perioade critice (de ex. refugii de iernare pentru capra neagră, locuri de „rotit” pentru cocoşul de munte, bârlogurile de urs sau coloniile de hibernare ale liliecilor);
  • Pădurile naturale seculare cu valoare deosebită (altele decât pădurile virgine sau cvasivirgine care au deja prin norme un statut de protecție);
  • Pădurile  esențiale pentru păstrarea identității culturale a comunităţilor locale,
  • Arboretele din păduri constituite în coridoare ecologice;
  • Jnepenișurile (vor fi strict protejate);

Conservarea pădurilor, una din prioritățile WWF-România

În ultimii 10 ani, WWF-România a promovat implementarea conceptului de Păduri cu Valoare Ridicată de Conservare (PVRC) și a practicilor de management forestier responsabil, susținând îmbunatățirea cadrului legislativ la nivel național.  

Astfel, WWF-România a participat încă din 2008 la întâlnirile ce au dezbătut aceste soluții, a derulat numeroase acțiuni de conștientizare, a susținut și promovat certificarea (ca instrument de transformare a pieței, devenită azi o practică curentă pentru circa 2,8 milioane de hectare de păduri în România), a dezvoltat consecvent proiecte locale și regionale pentru susținerea implementării acestor practici – astăzi cele mai multe din acestea sunt reflectate de cadrul legislativ.

Ce înseamnă VRC

Toate pădurile sunt importante și adăpostesc valori de ordin ecologic, economic și social ce trebuie păstrate sau îmbunătățite. Însă acolo unde se consideră că anumite valori au o importanţă excepţională sau critică, teritoriile care trebuie să fie supuse unor strategii de management specifice tocmai pentru păstrarea acestor caracteristici pot fi definite drept păduri cu valoare ridicată de conservare.

Valorile Ridicate de Conservare (VRC) sunt valori biologice, ecologice, sociale sau culturale care sunt considerate deosebit de importante sau având o importanță critică la nivel național, regional sau global.

Pădurile cu valoare ridicată de conservare dețin unul sau mai multe dintre următoarele atribute:

• concentrații de biodiversitate (incluzând specii endemice, rare, amenințate sau periclitate) semnificative la nivel global, regional sau național

• peisaje forestiere extinse, semnificative la nivel global, regional sau național, în care există populaţii viabile ale speciilor autohtone în forma lor naturală din punctul de vedere al distribuţiei şi densităţii

• ecosisteme rare, ameninţate sau periclitate

• servicii de mediu esenţiale în situaţii critice (inclusiv protecţia surselor de apă, controlul eroziunii, combaterea poluării etc.)

• sunt fundamentale pentru îndeplinirea necesităților de bază ale comunităților locale (de ex. subzistență, sănătate)

• sunt esențiale pentru păstrarea identităţii culturale/religioase a unei comunităţi sau a unei zone

Pentru informații suplimentare contactați WWF-România:

Radu Vlad – Coordonator proiecte regionale și program păduri, [email protected], 0741148124

Ștefan Văsuțiu – Specialist comunicare, [email protected], 0736 630 705

1 OM 766 /2018 Norme tehnice privind elaborarea amenajamentelor silvice, modificarea prevederilor acestora şi schimbarea categoriei de folosinţă a terenurilor din fondul forestier
2
Exemplificăm doar câteva din cele mai relevante completări, promovate de WWF

Scroll to Top