dsc_0199

Organizaţii ecologiste pun capăt DN 66A la 1 km de Peisajul Forestier Intact

Organizaţii ecologiste protestează astăzi pe DN 66A în zona cantonului silvic Câmpuşel, pentru a împiedica construirea tronsonului 3 al drumului care distruge ultimul PFI (peisaj forestier intact) din Europa la sud de Cercul Polar.

15 voluntari ai organizaţiilor protestatare Agent Green, WWF (World Wide Fund for Nature), Grupul Milvus, Societatea Carpatina Ardeleană, Generaţia Verde şi Pro Democraţia Club Lupeni au afişat un banner cu mesajul ”DOMNULE NEMIRSCHI, DN 66A – CAPĂT DE DRUM / PROTEJAŢI PEISAJUL FORESTIER INTACT” şi montează noua bornă kilometrică de drum judeţean la Campuşel, care marchează capătul de drum la km 47+765 şi specifică existenţa PFI la 1 km distanţă [nota 1]. Acţiunea îşi propune să atragă atenţia ministrului că legislaţia este în favoarea conservării mediului [nota 2].
 
”Coborâm DN 66A la rang de drum judeţean şi protestăm pentru a atrage atenţia ministrului mediului că nu poate autoriza tronsonul 3 al DN 66A, deoarece acesta ar urma să traverseze zona de protecţie integrală a Parcului Naţional Domogled, activitate ilegală. Ştim că ministrul ar putea pune autorizarea drumului pe seama siguranţei naţionale, dar gestul ar însemna o crimă ecologică intolerabilă pentru care am demara proceduri legale la nivel nivel naţional şi european. Este în joc soarta ultimului peisaj forestier intact din Europa situată la latitudini temperate şi vom face tot ce este posibil să îl protejăm ”, a spus Gabriel Păun, Agent Green.

Câmpuşel este limita dintre tronsonul 2 (Câmpu lui Neag-Câmpuşel) care afectează deja Parcul Naţional Retezat şi tronsonul 3 (Câmpuşel-Coada de lac Iovanu) care ar urma să afecteze Parcul Naţional Domogled şi PFI. ”Nu este pentru prima dată că atragem atenţia asupra consecinţelor negative asupra biodiversităţii pe care le-ar avea DN 66A pentru natură, însă nu am crezut că se va ajunge până aici, mai ales că studiul Guvernului din 2007 confirmă existenţa PFI şi conţine recomandări pentru conservarea acestuia. Construcţiile de infrastructură conduc la dispariţia PFI. Dacă în Retezat drumul trece pe la marginea parcului, Domogledul ar urma să fie fragmentat în două teritorii egale chiar prin zona de conservare integrală. PFI ar pierde cel puţin 10 000 hectare”, a spus Luminiţa Tănasie, director de program WWF România.

O singură zonă din întreaga Europă situată în clima temperată mai îndeplineşte criterii ştiinţifice pentru conservarea carnivorelor mari pentru care habitatul natural recomandat de cercetători este de până la 100 000 ha (lup, urs şi râs). Este PFI Retezat-Godeanu-Ţarcu care măsoară 97.926 ha, din care 18046 ha sunt păduri virgine şi cuprinde 22 de tipuri diferite de ecosisteme. ”Lupul, ursul şi râsul sunt specii de interes comunitar care necesită o protecţie strictă. Prin unicitatea sa, Retezatul este un loc care trebuie dedicat conservării integrale, studiului şi ecoturismului. Promovarea internaţională responsabilă a statutului de ultim PFI european este soluţia pentru bunăstarea naturii şi a locuitorilor din Valea Jiului. Distrugerea sa prin construirea DN 66A ar lăsa zona fără opţiuni de dezvoltare durabilă”, a încheiat Tamaş Papp, Grupului Milvus.

”Orice tentativă la adresa integrităţii patrimoniului natural al României reprezintă o încălcare a legilor româneşti şi europene. Conotaţia morală a unor astfel de tentative este practic incomensurabila tinând cont de efortul internaţional depus de către toate statele lumii în lupta cu schimbarile climatice. Avântul investiţiilor în infrastructură, şi aşa anemic, nu trebuie orientat către fragmentarea sau atingerea de orice fel a ariilor naturale protejate. Cred în integritatea instituţiilor ţării noastre şi în faptul că Ministerul Mediului nu va susţine acest proiect ilegal şi imoral” a declarat Şerban Copoş, Generaţia Verde.

Agent Green, WWF, Grupul Milvus, Societatea Carpatina Ardeleană, Generaţia Verde şi Pro Democraţia filiala Lupeni cer Ministerului Mediului să nu dea acordul de mediu pentru tronsonul 3 al DN 66A (Câmpuşel – Coada de lac Iovanu).

CONTACTE:
Luminiţa TĂNĂSIE, Director de Program, WWF România, tel: 0730098722, email: [email protected]
Tamas PAPP, Preşedinte, Grupul Milvus, tel: 0720 530117, email: [email protected]
Serban COPOŞ, Preşedinte, Generaţia Verde, ambasador al Comisiei Europene în Romania pentru campania „Play to Stop- Europe for Climate, [email protected]
Gabriel Păun, Preşedinte Agent Green, tel: 0744 351977, email: [email protected]
Mihaela GHIUCA, Coordonator, Pro Democraţia Club Lupeni, 0721 120271, 0721 740 366

NOTE:
[1] Un PFI (peisaj forestier intact) este un teritoriu in cadrul zonei de padure, care contine ecosisteme impadurite si neimpadurite (gol alpin, lacuri, mlastini) cu influente umane minime si care masoara o suprafata de minim 500 km patrati, si avand diametrul de cel putin 10 km. Mai multe informaţii despre PFI puteti gasi la:
http://www.agentgreen.ro/new/index.php?id=133

[2] OUG 57/2007
Art. 22
(4) Zonele de protecţie integrală cuprind cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul ariilor naturale protejate.
(5) În zonele prevăzute la alin. (4) sunt interzise:
a) orice forme de exploatare sau utilizare a resurselor naturale, precum şi orice forme de folosire a terenurilor, incompatibile cu scopul de protecţie şi/sau de conservare;
b) activităţile de construcţii-investiţii, cu excepţia celor destinate administrării ariei naturale protejate şi/sau activităţilor de cercetare ştiinţifică ori a celor destinate asigurării siguranţei naţionale sau prevenirii unor calamităţi naturale.
Art. 28
(1) În perimetrele ariilor naturale protejate sau în vecinătatea acestora sunt interzise activităţile care pot sã genereze un impact negativ semnificativ asupra speciilor sălbatice şi habitatelor naturale pentru care au fost desemnate. Activităţile se supun procedurii de eliberare a unui acord/aviz/autorizaţie de mediu

HG 525/1996 (Art.8, alin.2) şi Legea 50/1991 (Art.10, lit C)
Autorizarea executării construcţiilor în parcuri naţionale, rezervaţii naturale, precum şi în celelalte zone protejate, de interes naţional, delimitate potrivit legii, se face cu avizul conform al Ministerului Apelor şi Protecţiei Mediului, Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi al Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei

Scroll to Top