WWF-România a găzduit seminarul „Energii regenerabile în arii protejate” cu participarea unei delegații de experți din partea WWF Elveția, autorități locale din zona Podișului Hârtibaciului (Garda Națională de Mediu – reprezentanți din Brașov și Sibiu, Inspectoratul Județean în Construcții, APM Brașov, Administrația Națională Apele Române), reprezentanți ai ONG-urilor, ecologi români, specialiști în hidro-energie și energie eoliană. Scopul seminarului a fost informarea și mobilizarea factorilor interesați din România, în vederea abordării unei viziuni de dezvoltare durabilă în ceea ce privește implementarea de proiecte de infrastructură energetică “regenerabila” în zone de interes natural și cultural deosebit. Această inițiativă face parte din Proiectul WWF “Natura 2000 și dezvoltarea rurală în România” finanțat prin Programului de Cooperare Elveția-România.
Concluziile acestui schimb de experiență au fost clare: România are mult de învățat din experiența Elveției în ceea ce privește modul serios și foarte transparent de autorizare, construire și operare a unor astfel de proiecte, care ține cont atât de opinia comunităților locale, cât și de impactul asupra biodiversitatii. Cu toate acestea, Elvetia mai are foarte puține sectoare de rauri naturale, neafectate de microhidrocentrale (MHC). La capitolul biodiversitate, Romania stă încă bine comparativ cu Elveția, mai având zone cu râuri naturale valoroase, râuri pe care specialiștii elvețieni ne sfătuiesc să le protejăm.
În urma seminarului au fost identificate două mari lacune unde mai avem de lucru pentru a putea să protejăm râurile României.
- Îmbunătățirea cadrului legislativ
În cadrul seminarului, participanții au identificat cadrul legal al proiectelor de infrastructură energetică ca fiind veriga cea mai slabă și au sesizat numeroase nereguli documentate atât în prealabil, cât și în teren în timpul vizitei la microhidrocentrala de pe râul Vistișoara: pasajele de pești inadecvate, lipsa măsurilor de verificare a activităților menite să reducă impactul negativ asupra mediului, documentațiile tehnice care nu conțin date recent prelevate din teren. Debitele instalate sunt prea mari pentru cât poate să susțină râul și de cele mai multe ori acestea duc la secarea totală a albiei acestora.
Desemnarea unor zone de excludere (no go) în care construirea MHC-urilor să fie interzisă reprezintă singura modalitate de a asigura protejarea râurilor de munte cu o valoare naturala ridicată. De asemenea, râurile cu o stare ecologică foarte bună sau cu o morfologie foarte bună trebuie protejate de construirea hidrocentralelor. Acestea reprezintă ultimele proțiuni ale ecosistemelor râurilor naturale. Numărul râurilor care încă mai curg liber pe porțiuni lungi a devenit foarte mic, iar curgerea continuă, fără întreruperi, este un element central pentru protecția împotriva inundațiiilor (in pofida faptului ca hidrotehnicienii vad lucrurile invers, neînțelegând beneficiile râurilor naturale cu lunci inundabile în acest proces).
Obligativitatea legislativă de a ține cont de obiecțiile populației sau ale organizațiilor de mediu face ca un proiect de infrastructură hidroenergetică să dureaze aproximativ 5 ani în Elveția, până să ajungă în faza de construcție. Pașii nu se sar în aceste proceduri, iar eventualele conflicte se rezolvă printr-un referendum în comunitatea locală. Astfel, comunitățile locale au un ultimul cuvânt în luarea deciziilor.
- Implicarea reală a comunităților locale
În Elveția, comunitatea locală este unitatea principală de implementare și verificare a proiectelor de infrastructură energetică. De asemenea, procesul planificare a proiectelor de infrastructură energetică ia în calcul dezavantajele pentru comunitatea locală prin transpunerea în termeni economici, inclusiv calitativi, a pierderilor din alte domenii, cum ar fi turismul. În Elveția, peisajul și protejarea acestuia sunt o prioritate pentru comunitățile locale.
Toți cei prezenți au identificat lipsa de implicare a populației locale în procesul de decizie ca o a doua verigă slabă în România. De asemenea, s-a observat că necorelarea strategiilor din mai multe domenii (conservare, dezvoltare economică, independență energetică) duce la luarea de decizii pripite și uneori în necunoștință de cauză, lipsind o abordare integrată, strategică.
“Unde e comunitatea locală?” intreabă partenerii elvețieni. Analizând procedura de planificare a unui proiect de hidro-energie în România, devine evidentă nevoia de imbunătățire a cadrului legal, astfel încât să conțină obligativitatea investitorului să facă dovada că s-a consultat în mod real cu comunitatea locală – un pas esențial pentru pentru a avea un proces decizional bazat pe transparență. Acest lucru trebuie să se întâmple odată cu îmbunătățirea dreptului la obiecție în rândul celor direct afectați. În momentul de față, autoritățile și operatorii au doar obligația de informare a publicului (ceea ce se poate realiza prin publicarea unui anunț într-un ziar de circulație locală), neexistând un proces de consultare publică real.
Astfel, atât din prisma cadrului legal care corelează interesele comunității locale cu beneficiile economice și impactul asupra biodiversității, dar mai ales având comunitatea locală drept unitate principală de implementare și verificare, s-ar putea spune că în Elveția proiectele de energie regenerabilă merg bine pe făgașul lor. Proiectele da, râurile pe care le afectează însă, mai puțin. Mai mult de 90% din râuri sunt distruse și aproximativ 60 milioane de franci elvețieni sunt cheltuiți anual pentru măsurile de reabilitare. De ce? Experții elvețieni au remarcat faptul că în ambele țări se irosesc multe resurse pentru a genera energie, doar pentru că aceasta este disponibilă, pentru că acest tip de proiecte sunt “pe val”. Ei bine, doar pentru că un lucru poartă eticheta “verde”, nu înseamnă că funcționează în armonie cu natura. Experiența lor ne recomandă reducerea consumului ca fiind cea mai bună strategie pentru eficiența energetică.
WWF sustine energiile regenerabile, dar nu cu orice pret! Află mai multe despre viziunea WWF pe website-ul dedicat râurilor României. În ceea ce priveste constructiile de tip MHC, sub 3% din râurile din România sunt într-o stare ecologică bună, iar cele peste 500 de microhidrocentrale aflate in diverse stadii de avizare sau functionare au un efect devastator asupra ecosistemelor ce depind de acele râuri. Aici puteți consulta harta cu râurile din România, multe cu valoare de conservare ridicată și amenajările hidroenergetice aflate în proces de autorizare, construire sau operare.