biserica_fortificata_din_cincsor

Centrul de informare ecoturistic Colinele Transilvaniei își deschide portile în Biserica Fortificată din Cincșor

Unul dintre cele mai bine păstrate peisaje tradiționale din Transilvania, destinația de ecoturism Colinele Transilvaniei, poate fi descoperit de acum într-un Centru de informare unde conservarea naturii și istoria locului se îmbină cu tehnologia și economia socială. Acesta se află în incinta Bisericii fortificate din Cincșor, județul Brașov și a fost inaugurat în weekendul 25-26 iunie de WWF-România și Asociația Mioritics împreună cu Asociația Contrafort și Telekom România.

În prezent, zonele rurale din România sunt puternic afectate de schimbări socio-economice și culturale, cu efecte evidente asupra mediului înconjurător și a peisajului cultural. În același timp, chiar dacă acestea se suprapun peste arii protejate Natura 2000, încă nu beneficiază suficient  de faptul că se află într-o zonă prioritară pentru natură și oameni. Foarte puține arii protejate Natura 2000 au centre locale sau de vizitare, puncte de plecare pentru activități ecoturistice. Ecoturismul poate fi principalul motor de dezvoltare pentru aceste oaze de biodiversitate și tradiții, astfel că WWF-România, Asociația Mioritics, Telekom România, Asociația Contrafort – Cincșor Transylvania Guesthouses, împreună cu autoritățile și comunitățile locale și-au unit forțele pentru a pune bazele Centrului de informare Colinele Transilvaniei.

Centrul este compus din trei zone – magazinul cu produse tradiționale și materiale informative, turnul istoric și grădina comunității.  El va ajuta călătorii să înțeleagă mai bine natura și importanța acesteia, îi va motiva să o cunoască mai îndeaproape și să o îndrăgească.

Acesta reprezintă încă un pas important către o dezvoltare durabilă care are ca motor protejarea naturii, valorificarea patrimoniului cultural și încurajarea practicilor tradiționale. „Oameni din comunități diferite, cu religii diferite, din organizații și autorități diferite ne-am dat seama că împreună, ca o comunitate, suntem mai puternici. Totodată în Cincșor vin mulți oameni din diverse centre urbane, pentru că știm că fără rural, uitând tradițiile și fără modele economice care respectă stilul de viață tradițional în armonie cu natura nu avem viitor”, declară Magor Csibi, Director WWF-România.

Ecoturism și multi-culturalitate

Prin intermediul unei aplicații interactive dezvoltate în cadrul concursului Te Implici al Telekom România, turiștii pot descoperi delicii locale, peisaje și meșteri locali, locuri de cazare, trasee de biciclete sau drumeție și își pot  crea astfel un traseu turistic personalizat. Tot la Centrul aflat în incinta Bisericii fortificate din Cincșor, în turnul sudic al fortificației  și în grădina comunității, vizitatorii pot înțelege rolul central pe care l-a jucat acest loc în viața sașilor ce au pus bazele satelor pitorești, în cadrul unei expoziții și a unui tur ghidat.

Un traseu multicultural cu peisaje arhaice și oameni ai locului care se îndeletnicesc în meserii frumoase, pline de har, poate fi descoperit și în prima carte de bandă desenată din inima naturii, “Dincolo de Orizont” în Colinele Transilvaniei, pe care WWF-România a publicat-o în această primăvară. Aceasta poate fi achiziționată din toate librăriile Cărturești, inclusiv online și acum și în Centrul de informare din Cincșor.

Punct de desfacere pentru producătorii locali

Centrul se dorește a fi un punct nodal pentru evenimente locale, fie culturale, fie acțiuni adresate comunității care să vină în sprijinul dezvoltării economice a micilor întreprinderi – de la comercializarea de produse locale la traininguri pentru accesarea de finanțări.  Magazinul cu produse locale, aflat în incinta Bisericii fortificate din Cincșor, comercializează bunătăți din Colinele Transilvaniei, dar și țesături, cărți sau obiecte vestimentare și de decor. Acest punct de desfacere pentru producătorii locali facilitează accesul pe piață al produselor realizate cu migală în această zonă, una dintre cele mai reprezentative zone agricole cu Înaltă Valoare Naturală (HNV) din țară. Zonele agricole HNV reprezintă peste 30% din totalul suprafeței agricole din România, asociate cu ferme  mici,  familiale, care întâmpină provocări majore în ieșirea pe piață, fapt ce pune în pericol supraviețuirea obiceiurilor agricole tradiționale, a peisajelor modelate de oameni și biodiversității și, bineînțeles, producția de hrană sănătoasă.

Colinele Transilvaniei, o zonă cu biodiversitate remarcabilă

Destinația de ecoturism Colinele Transilvaniei se întinde în jurul văilor Hârtibaciului, Târnavei Mari și a Oltului, în careul dintre Brașov, Sibiu și Sighișoara. Aici se suprapun 7 situri Natura 2000 – arii naturale protejate la nivel european –, o arie protejată de interes național și alte două de interes local, pe o suprafață de peste 270.000 hectare. Aici pot fi observate 60% din totalul speciilor de păsări din România, printre care barza neagră, egreta mare și cea mică, stârcul roșu sau fluierarul de zăvoi, 600 de specii de fluturi, peste 1000 de specii de plante, 60% din suprafaţa naţională a pădurilor cu stejar pufos. WWF a elaborat, cu ajutorul experților biologi și ecologi din organizații partenere, Planul de management al acestei zone, a doua cea mai mare arie protejată din România după Delta Dunării.

Această zonă, dar și alte arii naturale protejate din țara noastră, recunoscute la nivel european  – nu mai puțin de 582, sunt acum în pericol de a-și pierde protecția legală într-un demers inițiat anul trecut de Comisia Europeană. WWF face apel la iubitorii de natură și tradiții să susțină mesajul organizației care cere păstrarea protecției legale pentru aceste zone valoroase. Susținătorii pot intra pe www.wwf.ro/danaturamaitare și pot alcătui, într-un minut, o melodie cu sunete autentice din natură pe care să o trimită apoi, cu un mesaj, Comisiei Europene și Ministerului Mediului.

Centrul de informare Colinele Transilvaniei a fost realizat în cadrul proiectului „Natura 2000 și Dezvoltarea Rurală în România”, finanțat prin Programul de Cooperare Româno-Elvețian. Scopul acestuia este protejarea peisajului natural și cultural autentic prin susținerea comunităților locale, înlesnirea și promovarea activităților omului în armonie cu natura.

•    Citește aici despre banda desenată “Dincolo de Orizont” în Colinele Transilvaniei.
•    Află mai multe despre zonele agricole HNV aici.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top