web_57180

„Interviu cu lupii” în Munţii Apuseni

Să dansezi cu lupii pare un vis îndepărtat pentru orice iubitor de sălbăticie, mai ales dacă nu ești un nativ american sau un locotenent din perioada Războiului Civil. Dar ce-ai zice de un dialog cu lupii?Ei bine, sunt mult mai multe șanse să ai parte de așa ceva. Trebuie doar să stai pe lângă un expert în monitorizarea populației de lupi de la WWF și să fii pregătit sufletește să cutreieri noaptea păduri întunecate, ghidat doar de lumina lunii și instinctele primare.

Câțiva jurnaliști norocoși au avut parte de o asemenea experiență incredibilă într-o pădure din munții Apuseni, la mijlocul lunii martie, când s-au alăturat unei echipe de conservare de la WWF România, condusă de Cristian Remus Papp, ecolog și expert în monitorizarea faunei sălbatice. Câțiva jurnaliști români, dar și o echipă a BBC au luat parte la două sesiuni de wolf howling organizate în cadrul proiectelor LIFE EuroLargeCarnivores și TRANSGREEN, ambele finanțate din fonduri UE.

Aventură sub clar de lună

Dacă ești obișnuit cu traiul la oraș, mersul prin pădure noaptea îți poate da ceva palpitații. Trebuie să ții urma potecilor sau să urci dealuri împădurite fără să scoți un sunet. La un moment dat, ți se va cere să stingi lanterna frontală, să-ți închizi telefonul și să stai nemișcat preț de 10 – 15  minute. Urmează un moment de tăcere absolută, în care vei auzi doar un sunet familiar și oarecum uitat – bătăile propriei inimi. Începi să auzi și sunetele pădurii – zgomotele păsărilor de noapte și vântul șuierând ușor printre crengile copacilor.

Brusc, liniștea e spartă de sunetul prelung al unui urlet de lup care țâșnește dintr-o portavoce manevrată de expert. E un moment foarte puternic. E ca și când toate fricile ancestrale ascunse în tine se trezesc și strigă: ”Fugi!”. Dar curiozitatea imensă și adrenalina care fuge prin vene te ține pe loc, doar ochi și urechi, încercând să prinzi și cel mai mic răspuns din partea unui lup adevărat. Adesea, câinii de la cătunele îndepărtate vor răspunde cu lătrături furioase. Unii dintre ei vor încerca chiar să-i imite pe verii lor din pădure. Mai sunt și momente în care localnicii înșfacă pușca din cui și ies afară ca să alunge lupul.

Dar lupul este prudent și nu răspunde de obicei de la prima chemare. Atunci mergi mai departe, găsești un alt deal și, după câteva încercări, aproape când ești gata să renunți, sunetul firav, dar clar, al unui urlet de lup îți răspunde de departe. Să fii martor al acestui sunet primar, provenit de la un animal sălbatic atât de rar la vedere precum lupul, îți provoacă un sentiment adânc de emoție și recunoștință. E un moment rar, în care realizezi că ești dialog direct cu Mama Natură.

Pentru jurnaliștii invitații de WWF, sesiunea de wolf howling a fost o ocazie unică de a asculta vocea animalelor sălbatice. În compania experților, lăsând în urmă poveștile cu Scufița Roșie și Lupul cel rău, pentru a asculta povestea naturii din rândul din față. A fost totodată o ocazie pentru ei să perceapă reacțiile  de uimire, de teamă sau ghidate de prejudecăți oamenilor din jur – aceleași sentimente care adesea duc la decizii cu un impact negativ asupra animalelor sălbatice.

Povești de succes ale convietuirii cu carnivorele mari

Cine se va arunca în luptă pentru tine atunci când lupul sau ursul îți atacă oile? Un apărător neînfricat, antrenat secole la rândul pentru această îndeletnicire. Numele lui e Doru și este un câine de pază și apărare din rasa Ciobănesc Românesc Carpatin, care are în grijă o stână de oi din munții Țarcu-Poiana Ruscă.

Cunoașterea habitatului lupilor a fost doar introducerea în povestea despre conviețuirea om-carnivore mari. Într-o altă zi a vizitei de presă organizate de WWF, jurnaliștii l-au cunoscut pe Doru și pe stâpânii lui – Cosmin și Alin Alboni – ciobani din Bucova, județul Caraș-Severin. Doru și companioana lui – Prada – au fost donați familiei Alboni de către organizația Flora and Fauna International (FFI), în cadrul unui proiect local de promovare a măsurilor de prevenire a conflictelor cu carnivorele mari.

Un ranger si un biolog de la FFI ne-au explicat care sunt caracteristicile impresionante ale acestei rase, care o fac să fie cea mai eficientă armă pentru protecția turmelor de oi. Spre deosebire de alte rase de câini, Ciobănescul Carpatin nu latră decât dacă nasul lui extrem de fin simte prezența animalului sălbatic care ar putea amenința turma. În acel moment, câinele se duce să confrunte direct ursul sau lupul, ținându-l astfel departe de turmă. ”E foarte important ca această rasă să râmână cât mai pură, așa cum s-a dezvoltat natural de-a lungul secolelor, alături de ciobanii români. Încrucișarea cu alte rase duce la pierderea acestor caracteristici importante”, spune Radu Luca Popa, ranger la FFI.

Proprietarii de animale din regiune pierd în medie până la 12 oi pe an din cauza lupilor sau urșilor. ”De când îi avem pe Doru și Prada nu am mai pierdut nicio oaie. Este o protecție de 100%, ceea ce e o mare realizare”, ne spune ciobanul Cosmin, purtând cu mândrie cojocul de oaie și clopul tradițional al ciobanilor.

Companionii săi blănoși nu numai că reduc la zero pierderile, dar i-au oferit deja un moștenitor prețios – un pui de Ciobănesc Carpatin, care se vinde pe pe piață cu circa 300 de euro. Pentru că au știut să aibă grijă de câinii primiți, familia Alboni a obținut un certificat care le permite să aibă canisă autorizată. Acum își pot reduce cheltuielile și prin vânzarea puilor de carpatin altor ciobani interesați.

Vizita noastră în regiune s-a încheiat la o prisacă din Petriș, județul Arad. Domnul Victor Bulzu se ocupă de mai bine de 60 de ani cu creșterea albinelor pe proprietatea familiei, din pădurea de lângă Petriș. El a decis să ia măsuri de protecție a stupilor după ce urșii au început să apară prin zonă. Recent, o prisacă din vecinătate a fost atacată de urs, iar șapte familii de albine au fost distruse. Cu ajutorul Asociației Zarand, domnul Bulzu și-a instalat un gard electric pentru a ține pericolul departe.

WWF va continua să promoveze, dar și să desfășoare activități demonstrative precum instalarea de garduri electrice sau donarea de câini specializați de pază și apărare, în cadrul proiectuluI LIFE EuroLargeCarnivores. Aplicarea acestor măsuri adecvate pentru protecția animalelor, precum și menținerea lor în bună stare, poate asigura o coexistență bună pe termen lung între comunitățile locale și carnivorele mari.

A consemnat Livia Cimpoeru, specialist în comunicare WWF România

Citește și articolul publicat de Vice.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top