SUMAL 2.0

Inspectorul Pădurii are nevoie de amprenta digitală a lemnului transportat

WWF apreciază interesul pe care autoritățile îl arată pentru SUMAL 2.0 și susține în continuare dezvoltarea acestui instrument important în lupta împotriva tăierilor ilegale.

Dacă luăm însă în calcul noua modalitate prin care lemnul tăiat ilegal intră în piață, și anume prin supraîncărcarea mijloacelor de transport, vedem că SUMAL 2.0 nu rezolvă momentan problemele.

Bilanțul la 6 luni prezentat de Ministrul Mediului ne arată practic ineficiența Inspectorului Pădurii, care și-a demonstrat limitările. Societatea civilă și-a făcut datoria și a apelat 112 când a văzut un transport de lemn suspect. Cifrele prezentate de Ministru ne spun că doar 22% dintre apeluri au fost considerate suspiciuni rezonabile și verificate și, în final, numai 3,5% dintre sesizări chiar au identificat un transport ilegal. Mai mult, din totalul acelora care au efectuat transporturi ilegale, doar 20% au fost descurajați, iar restul s-au întors la treabă nestingheriți.

De ce nu reușim să-i prindem pe cei care transportă lemn ilegal

Supraîncărcarea este metoda cel mai des întâlnită de transport ilegal al lemnului

De ce vedem aceste cifre descurajante? În primul rând pentru că cetățenii verifică transporturile de lemn acolo unde nu este cazul, adică pe drumurile publice, când lemnul fusese deja „albit” în depozite. În realitate, transporturile ilegale se petrec în afara orelor de program al autorităților, pe drumuri puțin circulate.

În al doilea rând, pentru că avem de-a face cu supraîncărcarea, cel mai utilizat mod de operare prin care se plasează ilegal lemn pe piață, iar Inspectorul Pădurii nu poate să detecteze supraîncărcările. În acest moment, el este doar un instrument de verificare a camioanelor și a documentelor, nu a lemnului. WWF a explicat încă de anul trecut de ce nu funcționează Inspectorul Pădurii și ce putem face.

„Eu, ca cetățean, pot verifica doar dacă o anumită mașină are acte sau nu. Dar sunt foarte limitat când vreau să controlez dacă ce se declară în acte corespunde cu realitatea. Mai grav e că aceeași problemă aș avea-o și dacă aș fi specialist, mi-ar lua ore să identific o supraîncărcare” – Șerban Niculescu, expert forestier la WWF România.

Soluția

Ca să oprească fenomenul supraîncărcării, România trebuie să implementeze urgent amprenta grafică a lemnului, care funcționează ca un pașaport digital. Buna credință ar fi astfel ușor de demonstrat și verificat, eliminându-se concurența neloială a lemnului fără acte.

Vorbim despre o aplicație telefonică prin care lemnul, odată încărcat pe mijlocul de transport, se fotografiază și se face apoi, automat, un cubaj tehnic. Acest cubaj, plus acel mod unic de dispunere a lemnelor pe mijlocul de transport, ar face practic din această declarație un pașaport electronic cu care pleacă lemnul din pădure.

Ce poți face tu, ca iubitor de natura? Dacă vrei ca verificările tale în Inspectorul Pădurii să fie eficiente, ar trebui să monitorizezi drumurile forestiere și/sau drumurile secundare, de la ieșirea din pădure până la primele depozite sau gospodării. Și să îți concentrezi eforturile în zonele de risc expuse tăierilor ilegale. Dar, chiar și în acest caz, eventualele controale nu vor avea rezultatul la care te aștepți dacă nu schimbăm legea, astfel încât să existe sancțiuni dure, care să descurajeze fenomenul.

Foto: Radu Vlad / WWF România

Scroll to Top