Mâine la ora 11 dăm startul „Maratonului Nepăsării”, în care ultra-maratonistul Andrei Roșu face o cursă demonstrativă între Ministerul Mediului, Ministerul Agriculturii și Guvern pentru a atrage atenția asupra faptului că pădurile României sunt ignorate intenționat în cadrul Planului Național Strategic (PNS), unde li se stabilește viitorul pentru următorii 10 ani.
Este pentru a doua oară când Andrei se implică activ, alături de WWF, în lupta pentru conservarea pădurilor. În urmă cu aproape doi ani, el a alergat în „Maratonul NePădurilor”, o cursă solitară, tristă, prin 750 de hectare de păduri tăiate, care ne-a arătat problemele și realitățile de la firul ierbii.
WWF avertizează asupra pericolului legat de PNS de aproape trei luni prin petiții, scrisori către Președintele României, către Primul Ministru și prin cereri de audiență. Dar propunerile noastre au fost prea puțin băgate în seamă.
Ieri am fost în sfârșit primiți în audiență la Ministrul Mediului, Tanczos Barna. I-am prezentat problemele existente în sectorul forestier, începând cu tăierile ilegale, SUMAL 2 și nevoia de îmbunătățire a acestuia, până la problema urgentă ridicată de PNS, în care pădurile sunt complet ignorate. Subfinanțarea pădurilor face ca România să nu-și poată îndeplini obligațiile asumate deja în strategiile europene.
I-am solicitat domnului ministru să se implice mai mult în discuțiile din cadrul PNS, astfel încât să-și convingă colegii politici să crească semnificativ sumele alocate finanțării pădurilor în acest program.
România are în prezent pârghiile necesare depășirii problemelor cronice existente în pădurile sale privind tăierile ilegale, conservarea habitatelor și a speciilor, valorificarea superioară a lemnului, protecția pădurilor virgine, protejarea habitatelor și a speciilor. Decizia este acum una politică, la nivel de Guvern. Este momentul ca acesta să demonstreze că pădurile nu sunt doar un subiect de campanie electorală, ci și unul de importanță strategică.