Un nou proiect de lege pentru modificarea Codului Silvic a trecut de Senat, vizând aceleași „împroprietăriri” din pădurile care au fost întotdeauna ale statului. Observăm în ultima vreme deja o aglomerare a unor astfel de inițiative, care sub diferite pretexte, concură doar prin faptul că prezintă aceeași amenințare: spolierea fondului forestier național.
Reamintim că, în iulie, o inițiativă legislativă mai veche, asupra căreia am atras atenția la momentul respectiv, a introdus în Codul Silvic o nouă formă de proprietate – fond forestier în proprietate privată a statului, care a trecut, în conformitate cu legea, din proprietatea publică a statului în cea privată a acestuia, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate. Am aratat deja că fragmentarea proprietății afectează gestionarea durabilă a pădurilor, iar fenomenul tăierilor ilegale de pădure este strâns legat de procesul haotic de retrocedare, din lipsa unui cadru legal unitar și coerent.
În prezent, ne confruntăm cu un nou început. Prin inițiativa Guvernului, se pregătește dezvoltarea unui nou Cod Silvic în contextul planului de reforme asumat de România prin PNRR. Este esențial ca legiuitorul constituțional să aibă în vedere implicațiile profunde ale acestui proces. Suntem într-o situație paradoxală în care proiectul Noului Cod Silvic încă nu a ajuns în Parlament, însă actualul Cod Silvic se modifică aproape în fiecare lună.
Pentru a afla mai multe, citește scrisoarea trimisă de WWF
În acest context, dorim să aducem la cunoștința factorilor de decizie propunerile WWF România, reiterând importanța adoptării unui nou Cod Silvic care să urmărească transpunerea în mod adecvat a liniilor directoare asumate de România prin Strategia Națională pentru Păduri 2030.