small_ww1110289_1

WWF aduce universul pădurii la București Mall și Plaza România

Pentru câteva ore, preț de mai multe weekenduri, WWF le dă întâlnire prietenilor naturii la Plaza România și București Mall, unde pot afla poveștile pădurilor și urșilor bruni din România. Gazda evenimentelor va fi familia Brunescu, o familie de urși care trăiește într-o pădure virgină din România și care va povesti despre viața în pădure și despre eforturile WWF de a le apăra căminul, pădurile virgine.

Există păduri virgine în România? Cu ce se hrănesc urșii bruni? Hibernează urșii iarna? Câți urși bruni trăiesc în sălbăticie, în România? Vrei să devii prieten WWF? Cum poți sprijini acțiunile WWF de protejare a pădurilor și urșilor bruni? Voluntarii WWF, alături de familia Brunescu, vor răspunde la toate aceste întrebări, prin jocuri și activități interactive.

Oaspeții familiei Brunescu vor fi întâmpinați chiar de capul familiei, dl. Stupar Brunescu, care le va oferi îmbrățișări tuturor; vor putea apoi vizita expoziția „Poveștile pădurii”- 36 de imagini care surprind frumusețea și bogățiile pădurilor din România.

Reprezentanții WWF le vor explica vizitatorilor cât de simplu este să se implice în protejarea pădurilor și a urșilor bruni, în doar 2 minute, cât durează completarea unui formular.

„Orice acțiune WWF și orice petec de pădure salvat au în spate o muncă enormă, din partea multor oameni. Pentru ca o organizație să reușească să fie cât mai eficientă, cât mai transparentă și cât mai utilă, avem mare nevoie de ajutorul tuturor oamenilor cărora le pasă de natură. Avem nevoie de ei ca să ne ajute în popularizarea programelor, ca să le arătam autorităților că și prioritățile noastre sunt importante și, mai ales, avem nevoie de ei ca să dispunem de resursele necesare pentru activitățile noastre. Chiar dacă pare greu de crezut, pentru noi orice donație poate să fie decisivă. O donație face diferenta între a reuși sau nu într-o campanie, între a salva sau nu o bucată de natură. Noi facem tot posibilul ca să le arătăm oamenilor munca noastră și să-i convingem că ajutorul lor face diferența”, a declarat Magor Csibi, director WWF-România.

Copiii vor afla de la voluntarii WWF informații despre casa urșilor din pădure, cum trăiesc, cu ce se hrănesc, de ce le este amenințată casa și cum poate fi protejată. Împreună cu voluntarii, vor contrui o casă pentru Ghinduță, mezinul familiei Brunescu. Din materiale naturale (pietricele, ghindă, crengi, conuri, frunze, iarbă) și din plastilină și hârtie creponată, copiii vor fi ajutați să construiască o pădure.

Prin joc și activități practice, voluntarii le vor arăta copiilor cum ar trebui să arate o casă ideală în pădure pentru urși, le vor spune acestora care sunt pericolele care amenință liniștea familiei Brunescu și ce pot face oamenii mari pentru a o proteja.

Copiii vor lăsa un mesaj pentru Ghinduță și familia lui, iar cel mai creativ copil îl va putea lua acasă, întruchipat de un ursuleț de pluș marca WWF. Cel mai creativ element din pădurea lui Ghinduță va fi răsplătit cu un tricou WWF.

Programul evenimentelor este următorul:
Weekendurile 28-29 iulie și 4- 5 august, între 14:00-20:00, Plaza România
Weekendurile 11-12 august și 18-19 august, între 14:00-20:00, București Mall.

Scroll to Top