Munții Carpați reprezintă una din puținele regiuni din Europa capabile încă să susțină populații viabile de mamifere dintre cele mai valoroase, cum este și ursul brun. În condițiile în care în Europa speciile de mamifere sălbatice sunt cele mai expuse riscului dispariției (alături de pești[1]), Carpații oferă una dintre puținele șanse pentru supraviețuirea lor. Braconajul, precum și fragmentarea și degradarea habitatelor pun însă sub semnul întrebării supraviețuirea lor și prea puțin se acționează la nivel instituțional pentru a reduce presiunile. Iată mai jos două cazuri reprezentative, din experiența de conservare a organizațiilor WWF și ACDB.
Ursul cu trei picioare din Vrancea
În februarie 2016, un urs brun s-a prins într-un laț metalic montat ilegal în pădurile din Vrancea. Ursul a apărut în înregistrări pe camerele instalate de Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice și de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea. Scopul camerelor era să îi ajute pe specialiști să monitorizeze fauna sălbatică, pentru a putea propune apoi soluții pentru îmbunătățirea managementului speciilor ca ursul și lupul.
Echipa de proiect s-a deplasat la locul unde ursul rămăsese imobilizat și în momentul eliberării a constatat că acesta nu mai avea un picior. Rana era însă cicatrizată și ursul era destul de agil, chiar agresiv.
Imaginea animalelor sălbatice schingiuite, de la urși la mistreți, devine tot mai comună în România pe măsură ce activitatea de monitorizare a faunei sălbatice depusă de organizațiile de conservare se intensifică. Acest lucru i-a determinat pe experții de la ACDB să afirme că o nouă specie apare în Carpații din țara noastră, aceea a animalelor cu 3 picioare[2].
Primul urs monitorizat de WWF, o altă victimă a braconajului
În 2012, primul urs monitorizat de WWF într-un proiect transfrontalier a fost împușcat mortal pe raza unui fond de vânătoare din Maramureș. Ursul era un exemplar mascul cu vârsta de 6-8 ani, având 2 metri lungime și 150 kg[3]. Purtând numărul de cod WWF11621, acesta urma să ofere informații despre locurile preferate pentru hrănire, adăpost, reproducere și rutele de deplasare, într-o zonă unde astfel de informații lipsesc sau sunt incomplete. Prin urmare, aceste noi date ar fi fost extrem de prețioase pentru formularea și aplicarea unor măsuri adecvate de management al populației de urs din zonă.
Acest caz a fost cel mai documentat caz de braconaj la urs prin împușcare, din știința WWF. Deși organizația a informat în mod prompt gestionarii fondului cinegetic despre moartea ursului, aceștia din urmă au întârziat sesizarea la poliție. Conform contractului de gestiune a fondului de vânătoare, gestionarul are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a preveni și combate braconajul, inclusiv de a urmări procedura legală pentru soluționarea cazurilor de braconaj descoperite. WWF și ACDB au pus la dispoziție toate informațiile și datele de ordin tehnic și științific pentru a susține investigația, dar vechile lacune legislative, lipsa de responsabilitate a autorităților competente și deficiențele în aplicarea legislației au împiedicat obținerea unor rezultate concrete până în ziua de azi.
Aspecte legislative
Ursul brun este strict protejat la nivel european și național prin Directiva Habitate. Vânătoarea este foarte bine reglementată și este posibilă doar pentru controlul populației. Aceasta ar trebui aplicată în cazul urșilor problemă ce generează conflicte și pun în pericol sănătatea și integritatea oamenilor.
Utilizarea de capcane pentru prinderea și uciderea animalelor are o istorie îndelungată, însă începând cu anul 1992, odată cu instituirea Directivei Habitate, este ilegală în statele membre UE. Această activitate, considerată acum ca braconaj, poate produce răni grave, iar animalele își pot pierde unul sau mai multe membre. În aceste cazuri, rata de supraviețuire este în general foarte redusă. Perspectiva europeană asupra braconajului este foarte clar definită în Directiva Habitate: orice mijloace de a prinde specii protejate de animale, în scopul de a le ucide, sunt interzise. Cu toate acestea, amploarea reală a braconajului nu este cunoscută și de aceea deciziile care să adreseze eficient această problemă sunt dificil de luat.
Acest tip de braconaj este în general alimentat de greutăți de ordin socio-economic și poate fi combătut prin acțiuni susținute de conștientizare împreună cu inițiative pentru creșterea veniturilor la sat, de exemplu prin activități ce pun în valoare ariile naturale protejate și speciile-emblemă precum ursul (ex. dezvoltarea ecoturismului sau turismului bazat pe observarea vieții sălbatice – ”wildlife watching”).
Ce poate fi făcut pentru protejarea ursului împotriva braconajului
- Îmbunătățirea aplicării legislației pentru sancționarea corespunzătoare a actelor de braconaj (la urs și alte carnivore mari), care este considerat infracțiune conform Codului penal.
- Implementarea unor măsuri preventive adecvate pentru reducerea conflictelor om-urs, care pot provoca acte de braconaj.
- Înăsprirea controalelor vamale pentru depistarea și sancționarea traficului cu blănuri, trofee și mărfuri provenite de la specii protejate.
- Supravegherea mai bună a fondurilor cinegetice și pădurilor unde este prezent (rezident) ursul sau pe unde se deplasează către alte zone pentru hrană, reproducere sau din cauza unor perturbări masive.
- Îmbunătățirea managementului populației de urs printr-o mai bună colaborare între țările carpatice, inclusiv prin adoptarea unor măsuri comune pentru adresarea braconajului.
- Îmbunătățirea comunicării între autorități și alți factori de interes pentru o mai bună prevenție și pentru coordonarea eforturilor de combatere a braconajului.
- Crearea unui instrument (ex. aplicație) pentru publicul larg, pentru semnalarea capcanelor găsite pe teren sau a cazurilor concrete de braconaj.
- Adresarea problemei conflictului om-urs într-o manieră holistică – îmbunătățirea implementării măsurilor de prevenire, campanii de conștientizare la nivel local și în rândul turiștilor, interzicerea hrănirii urșilor de către turiști sau vânători în apropierea localităților, îmbunătățirea sistemului de management al deșeurilor; în ce privește măsurile de compensare pentru pierderile suferite de fermieri, acestea vor funcționa pe termen lung doar dacă celelalte măsuri sunt implementate în paralel, altfel acestea vor adresa doar efectele, și nu cauzele conflictelor.