Având în vedere că sectorul energetic este responsabil pentru o mare parte a emisiilor de dioxid de carbon din atmosferă, informaţiile diseminate pe perioada caravanei au pus accent pe modalităţile prin care oamenii pot să reducă consumul de energie în propriile lor case. Cei care au întâlnit Caravana Climei au putut afla ce legătură există între schimbarea climei şi consumul de energie, cum pot economisi bani prin folosirea raţională a energiei, care sunt acele tehnologii care au la bază energia alternativă sau cum pot avea o locuinţă verde.
„Am avut ocazia să intrăm în contact cu un public numeros şi variat şi am fost plăcut surprinşi de interesul manifestat de către participanţii la Caravana pentru protecţia mediului şi pentru metodele de economisire a energiei. Unii dintre aceştia erau chiar bine informaţi privind noutăţile din domeniul clădirilor verzi, fiind interesaţi de construcţia unor case mai eficiente şi intrebând de eventuale stimulente financiare din partea guvernului. Acest lucru ne motivează să ne implicăm mai mult în stabilirea unor legături cu autorităţile publice pentru elaborarea unui set de mecanisme care să încurajeze implementarea construcţiilor cu un grad de eficienţă ridicat şi integrarea soluţiilor pentru obţinerea energiei din surse regenerabile – panouri solare, centrale eoliene mici, pompe de caldură,” a declarat Anca Bieru, reprezentant al Romania Green Building Council.
Trecătorii care au vizitat cortul campaniei au avut ocazia să participe şi la câteva activităţi interactive, precum generarea de energie cu ajutorul unei biciclete electrice. Totodată, cei care au răspuns corect la un set de întrebări legate de schimbările climatice au putut câştiga diverse premii: un bec economic Philips, o sacoşă pentru cumpărături, o carte despre mediu de la editura RAO sau un drive-test cu automobilul hibrid Toyota Prius.
„Toyota este recunoscută la nivel mondial pentru grija faţă de mediul înconjurător şi pentru preocuparea de a crea maşini cât mai puţin poluante, Toyota fiind de altfel primul producător care a lansat in producţia de masă un model hibrid. Când colegii noştri de la Toyota Motor Europe ne-au propus să ne implicăm în acest proiect, nu am ezitat nicio clipă, fiind convinşi că se potriveşte perfect cu filozofia Toyota, pe care dorim să o promovăm şi în România. Ne bucurăm că evenimentul a avut un ecou pozitiv şi sperăm ca în urma lui să rămână oameni mult mai informaţi cu privire la ceea ce se întâmplă cu Planeta noastră,” a declarat Ioana Marinescu, PR & Events Manager Toyota România.
,,Oamenii pe care i-am întâlnit de-a lungul caravanei nu ştiau prea multe lucruri despre schimbările climatice sau despre ce pot face ei pentru a avea un comportament mai prietenos cu mediul, dar voiau să se informeze. Prin intermediul acestei campanii, noi am încercat să le arătăm oamenilor că există lucruri simple pe care le putem face pentru mediu şi care, în plus, ne ajută să economisim şi bani. De exemplu, schimbarea becurilor clasice cu cele economice nu reduce doar consumul de energie şi emisiile de dioxid de carbon, ci şi factura la curent. La fel, instalarea unor sisteme de încălzire pentru casă care presupun un consum redus de energie aduce în timp un beneficiu financiar,” a declarat Ioana Buşilă, Responsabil comunicare WWF.
Caravana Climei face parte dintr-o campanie mai amplă de conştientizare şi educare a publicului cu privire la cauzele schimbărilor climatice şi modul în care acestea afectează viaţa fiecăruia dintre noi, implementată de WWF in România pe parcusul acestui an. Lansată cu ocazia „Orei Pământului”, campania „Nu ignora pericolul schimbărilor climatice!” îşi propune să ofere informaţii accesibile despre impactul schimbărilor climatice în România, să arate modul în care fiecare persoană se poate implica şi poate ajuta, prin acţiuni simple, la prevenirea şi diminuarea efectelor schimbării climei, şi să educe publicul în vederea formării unui comportament prietenos cu mediul.
Caravana Climei a fost organizată şi cu sprijinul Philips, Rao, Romania Green Building Council, Junkers , Green Report şi CD Press.