Poziţie faţă de sistarea serviciilor SUMAL și Inspectorul Pădurii

Înțelegem din declarațiile realizate de Ministerul Apelor și Pădurilor referitor la sistarea SUMAL și a aplicației Inspectorul Pădurilor că, pentru punerea în aplicare a Hotărârii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) din iunie 2015, aceste sisteme electronice trebuie să fie complet funcționale până la finele anului viitor. Astfel, din cei 3 ani și jumătate proiectați inițial pentru îndeplinirea acestor obiective au mai rămas doar un an și jumătate. Acest blocaj regretabil riscă să compromită îndeplinirea acestui obiectiv considerat important pentru securitatea națională, pentru pădurile României, pentru predictibilitatea și competitivitatea sectorului forestier.

Solicităm Guvernului României:
1. Să identifice de urgență soluțiile legale pentru deblocarea situației administrative și prioritizarea pe agenda de lucru a Guvernului, dezvoltarea și îmbunătățirea sistemului SUMAL alături de platforma Inspectorul Pădurii. Considerăm că sunt în esență instrumente ce generează transparență și eficiență, fiind extrem de importante pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale, precum și pentru alertarea administratorilor și autorităților cu atributii de monitorizare și control a provenienţei si circulaţiei materialelor lemnoase.
2. Pentru dezvoltarea și îmbunătățirea acestor sisteme considerăm esențial transpunerea următoarelor principii de funcționare:

  • consolidarea sistemelor de prevenție cu accent pe prima plasare pe piață a lemnului care să răspundă riscurilor identificate și să țină cont de analiza cost – beneficiu;
  • instituirea de proceduri de control transparente privind monitorizarea alertelor generate de sistemele de trasabilitate astfel încât controlul firmelor să nu poată fi orientat discreționar;
  • crearea unui sistem electronic de evidență publică a registrelor de control (cu păstrarea elementelor de confidențialitate), în care să se regăsească natura și rezultatele controalelor, precum și măsurile de remediere impuse de autoritatea competentă (Conform Reg. (UE) 995 /2010);

3. Soluțiile tehnice trebuie să țină cont de necesitatea armonizării intereselor legitime de ordin economic, social și de mediu; în acest sens adoptarea soluțiilor practice pentru dezvoltarea sistemelor de trasabilitate trebuie dezvoltate într-un cadru transparent prin implicare tuturor factorilor interesați; numai în acest fel se vor putea obține rezultate care să dureze. Situația pădurilor fiind una de interes public național, întrucât de integritatea și sănătatea pădurilor noastre depind sănătatea și siguranța cetățenilor, solicităm de asemenea Ministerului Apelor și Pădurilor să comunice măsurile proiectate pentru perioada următoare și organizarea unor dezbateri publice pentru pentru îmbunătățirea SUMAL, încă din faza de proiectare.

Dorim să ne implicam în procesul de fundamentare a acestor sisteme și ne exprimăm în acest sens disponibilitatea de a contribui activ la dezvoltarea şi îmbunătăţirea cadrului legal necesar pentru combaterea tăierilor ilegale și dezvoltarea durabilă a comunităților locale din România.

Note: **42% din tăierile ilegale depistate în 2016 au fost semnalate de cetățeni. Prin instrumentele puse la dispoziție de către autorități- Radarul Pădurii, aplicația mobilă Inspectorul Pădurii, site-ul www.inspectorupadurii.ro-, dar și prin platforma on-line lansată de Greenpeace România, www.salvezpadurea.ro.

În ceea ce privește aplicația mobilă Inspectorul Pădurii, aceasta a fost instalată de peste 60.000 de utilizatori, iar din totalul apelurilor efectuate la numărul de urgență 112, pentru a verifica transportul de material lemnos, 1 din 5 a dus la descoperirea unei infracțiuni. Mai exact, 3.184 de transporturi verificate nu erau înregistrate în baza de date a sistemului de prevenire a tăierilor ilegale (SUMAL), conform prevederilor legislative în vigoare.

Scroll to Top