_c__doru_oprian__7__1

De la stinsul luminii, la o comunitate de două miliarde de oameni

WWF anunță Ora Pământului 2016: 19 martie, ora 20:30

A mai rămas mai puțin de o lună până la Ora Pământului (Earth Hour), cea mai mare mișcare voluntară de mediu din toate timpurile. Pentru a 8-a oară consecutiv, WWF-România încurajează indivizi și organizații, companii, instituții publice și centre culturale din toată țara să stingă lumina timp de o oră, pe 19 martie, la ora locală 20.30. România se va alătura astfel altor peste 7.000 de orașe din mai mult de 160 de țări, pentru a arăta că dorește mai multă determinare și acțiuni concrete din partea decidenților în adresarea problemelor din ce în ce mai acute de mediu.

România a demonstrat în fiecare an că cetățenii ei sunt interesați de mediu din ce în ce mai mult și că sunt dispuși să se implice în activități durabile, că sunt dispuși să acționeze și la nivel individual sau în cercuri apropiate pentru a da un exemplu și altora că schimbarea comportamentului față de natură este posibilă și la îndemâna oricui.

De-a lungul celor șapte ediții de până acum, peste 40 de orașe au participat în mod activ la Ora Pământului și sute de mii de români au stins luminile pentru o oră, în ultima sâmbătă din martie. Clădiri simbolice, castele, monumente și instituții întrerup iluminatul în mod simbolic și găzduiesc evenimente tematice. Dintre reușitele importante ale mișcării Earth Hour în România: Palatul Parlamentului, cea mai mare clădire civilă din lume, care într-o oră consumă cât un oraș de 20.000 de locuitori, stinge luminile în fiecare an de Earth Hour și, mai mult decât atât, oprește iluminatul exterior pe parcursul nopții, în fiecare seară.

Anul acesta mesajul și îndemnul nostru pentru comunitatea Earth Hour din România este, în continuare, „Dăruiește naturii din energia ta”. Îi invităm pe români să stingă luminile în case și să iasă la o tură cu bicicleta, o alergare scurtă sau o simplă plimbare simbolică prin oraș, împreună cu prietenii, vecinii, familia, colegii. În loc să consumăm energie acasă, putem alege să dăruim propria energie, în aer liber. La nivel de orașe,  provocăm autoritățile și asociațiile locale să organizeze, pe parcursul lunii martie, acțiuni de mediu care să culmineze pe 19 martie cu o tură de biciclete, pe un traseu prestabilit, unde să se adune toți cetățenii preocupați de poluare și de aglomerarea din orașe.

Bicicleta este cel mai eficient mod de deplasare în cazul congestiilor urbane. Vorbim de eficiența energetică, viteza medie de deplasare la orele de varf în orale și de spatiul ocupat, mult mai avantajoase în cazul bicicletei față de automobil.

Activitățile nu au o natură competitivă, ci au rolul de a aduce oameni cu valori și interese similare împreună și să promoveze cauza de mediu odată cu orașe din întreaga lume. Ne vom consuma energia plimbându-ne cu bicicleta sau alergând, pentru a semnala că mediul este un subiect de interes major pentru noi și mai actual decat oricând și că suntem pregătiți să investim propria energie pentru a-l proteja. Dorim să promovăm, în același timp, mijloacele de deplasare prietenoase cu natura și benefice pentru organism.

Earth Hour zi de zi

Earth Hour este momentul în care ne putem hotărî să reciclăm, să mergem mai mult pe jos sau cu bicicleta, să facem dușuri mai scurte, să trecem la sursele regenerabile de energie sau să ne schimbăm obiceiurile de consum, bazat mai mult pe nevoi decât pe dorințe create artificial prin trucuri de marketing și acordând mai mult loc în coșurile noastre de cumpărături produselor responsabile – tradiționale, ecologice sau certificate FSC, ce atestă proveniența din păduri gestionate responsabil.

Despre Earth Hour

Earth Hour a apărut ca un răspuns la o întrebare simplă: cum îi putem determina pe oameni să conştientizeze una din cele mai mari ameninţări actuale, schimbările climatice? Replica a venit de la WWF Australia, concretizată într-o campanie care promova un gest pe cât de simplu, pe atât de puternic: stingerea luminilor. Se întâmpla pe 31 martie 2007, la Sydney, când 2 milioane de case şi sedii de companii australiene au stins luminile timp de o oră. Ora Pământului.

În 2008, 50 de milioane de oameni au ales să celebreze Earth Hour. În 2010, 4.500 de orașe din 128 de ţări au participat la Earth Hour pe 27 martie, campania  devenind, astfel, cea mai mare acţiune de mediu din toate timpurile. În prezent, comunitatea de susţinători Earth Hour a atins 2 miliarde de oameni, din peste 7.000 de oraşe, din peste 152 de ţări. Detalii pe www.ora-pamantului.ro sau pe www.earthhour.org.

Scroll to Top