București, 28.06.2021 – Patrula Zero Plastic își începe anul acesta misiunea în Delta Dunării pe 29 iunie, cu ocazia Zilei Internaționale a Dunării. Este al doilea an în care voluntarii Patrulei vor colecta plasticul plutitor de pe canalele Deltei. În plus, ca o noutate, 5000 de kituri Zero Plastic vor fi distribuite gratuit turiștilor și pescarilor din zonă, cu scopul de a colecta deșeurile găsite de aceștia în timpul excursiilor lor.
Anul trecut, Patrula Zero Plastic a colectat peste o tonă de deșeuri din plastic și a parcurs peste 1000 km pe canalele Deltei Dunării. Deșeurile adunate au fost depozitate în cele 5 țarcuri special amenajate la Mahmudia, Sulina, Sf. Gheorghe și Mila 23.
Kitul Zero Plastic, noutatea anului 2021
Noutatea acestui an vine cu o componentă de implicare activă a locuitorilor, turiștilor și autorităților din Delta Dunării în procesul de curățare și de semnalare a incidentelor de mediu (depozitări ilegale, lipsa sau defectarea infrastructurii etc.). Astfel, 5000 de kituri de colectare plastic vor fi distribuite, în mod gratuit, la bordul navelor de pasageri ale Navrom, dar și la centrele de informare ale ARBDD, în parcarea magazinului Lidl din Tulcea (strada Babadag nr. 183) și prin intermediul operatorilor de turism din Tulcea.
Kitul Zero Plastic este ușor de purtat și conține un sac de gunoi fabricat din plastic reciclabil și o pereche de mănuși. Cu ajutorul kitului, turiștii pot strânge deșeurile din plastic găsite în timpul excursiilor lor în Delta Dunării. Aceștia sunt încurajați să încarce imaginile cu plasticul colectat pe grupul de Facebook Patrula Zero Plastic și apoi să depoziteze sacii adunați la punctele de colectare special amenajate.
„Anul acesta, Patrula Zero Plastic devine centrul de comandă pentru implicare și mobilizare. Ne propunem activarea comunităților locale și a turiștilor, pentru a monitoriza și strânge plasticul, astfel încât cantitățile noi de plastic să fie din ce în ce mai reduse. Este nevoie de o schimbare radicală în comportamentul oamenilor (turiști, pescari, localnici) pentru a crea un mecanism sustenabil, care să funcționeze”, spune Alexandra Damian, manager comunicare al proiectului Patrula Zero Plastic, WWF-România.
DeltaDunării – destinația cu adevărat ecologică a României
În plus față de anul trecut, în 2021 Patrula Zero Plastic își propune să determine luarea unor decizii concrete pentru o infrastructură durabilă de colectare separată a deșeurilor din plastic din Delta Dunării. Astfel, urmează un proces de advocacy prin care autoritățile locale pot primi asistență în procedura gestionării deșeurilor și informarea cetățenilor.
„Autoritățile din Delta Dunării ar putea lucra la un obiectiv pe termen lung astfel încât Delta să devină prima arie naturală protejată din România în care gestionarea deșeurilor să ducă la înlocuirea plasticului. Acest lucru presupune un plan de investiții nu doar în infrastructură, dar și în implicarea locuitorilor, agenților economici și nu în ultimul rând a turiștilor să nu mai folosească ambalaje din plastic sau alte produse din plastic acolo unde există alternativa înlocuirii cu materiale naturale. Acesta este și mesajul acțiunilor WWF – ca Delta Dunării să devină destinația cu adevărat ecologică a României” – Camelia Ionescu, coordonatorul Departamentului Ape Dulci din cadrul WWF-România.
Partenerii proiectului în 2021 sunt Asociația CSR Nest, O.N. Cercetașii României, Mai Mult Verde, ARBDD, Garda de Mediu, Navrom Delta, JT Group, Primăriile Beștepe, Crișan, Mahmudia, Murighiol, Nufăru, Sulina, Tulcea.
Despre proiect
„Zero plastic în Delta Dunării” este un proiect ambițios pe care WWF România și-l asumă alături de Lidl România.
Proiectul își propune să contribuie la combaterea și prevenirea poluării cu plastic în Delta Dunării. Problema plasticului care plutește în derivă pe Dunăre este una spinoasă. În condițiile în care județul Tulcea a promis Uniunii Europene o rată de reciclare de 50%, pentru dezvoltarea durabilă a Deltei Dunării, în acest moment se reciclează doar 3% din aceste deșeuri. Operatorii serviciilor de colectare a deșeurilor se plâng că nu au resurse suficiente, colectarea și transportul deșeurilor fiind dificilă și scumpă.
Proiectul se defășoară în cadrul programului „Cu apele curate”, susținut de Lidl România, ce contribuie la obiectivele strategiei REset Plastic a Grupului Schwarz, din care retailerul face parte. Strategia REset Plastic cuprinde cinci zone de acțiune – de la evitarea folosirii plasticului în ambalaje și regândirea design-ului acestora, la reciclare și acțiuni de ecologizare, până la inovare și educare în domeniu.
Despre WWF România
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. În România, WWF lucrează din anul 2006 pentru protejarea mediului sălbatic din Munții Carpați și din lungul Dunării: arii protejate, ape, păduri, urși bruni, Delta Dunării, sturioni. La toate acestea se adaugă stimularea tranziției spre economia verde și un program de educație de mediu adresat tinerilor.
Misiunea WWF la nivel global este aceea de a stopa degradarea mediului şi de a construi un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura.
Despre Lidl
Lidl, parte a grupului Schwarz, cu sediul central în Neckarsulm, este una dintre companiile de top de pe piața de retail alimentar din Europa. Lidl este prezent în 32 de țări din întreaga lume și în prezent operează aproximativ 11.200 de magazine și peste 200 de centre logistice în 29 de țări la nivel mondial.
Lidl este un smart discounter care le oferă clienților produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preț. În spatele operațiunilor din magazine, din centrele logistice și din sediile centrale stau simplitatea și orientarea către eficiență. Design-ul și structura proceselor standardizate sunt asigurate de către Lidl Stiftung, cu sediul central de la Neckarsulm.
În toate domeniile sale de activitate, Lidl este o companie care acționează cu responsabilitate față de oameni, societate și mediu. Pentru Lidl, sustenabilitatea este metoda prin care își îndeplinește, zi de zi, promisiunea cu privire la calitate.