Trebuie să decidem cu toții cum arată viitorul energetic și climatic al României
Procesul de actualizare a Planului național integrat în domeniul energiei și
schimbărilor climatice și participarea publicului
Procesul de actualizare a Planului național integrat în domeniul energiei și
schimbărilor climatice și participarea publicului
Ieri, 23 mai, Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală (AGRI) a Parlamentului European a votat respingerea totală a propunerii de lege privitoare la restaurarea naturii (Nature Restoration Law), depusă de Comisia Europeană. Prin acest vot, cea mai mare parte a eurodeputaților își dezamăgesc propriii susținători din rândul fermierilor, care se
Se întâmplă la nivelul municipiului Brașov, care de asemenea a introdus pentru prima dată, în 2021, alimente ecologice și locale în programul pentru școli Pentru prima dată, copiii din școlile și grădinițele de stat și cele particulare acreditate din orașul Brașov sunt invitați să viziteze fermele de unde provin produsele
Stimate domnule ministru Tánczos Barna, Stimate domnule ministru Prof. univ. Dr. Alexandru Rafila, Stimate domnule ministru Petre Daea, Stimată doamnă Clara Staicu, Stimate domnule Achim Irimescu, Noi, semnatarii acestei Scrisori, considerăm că reducerea utilizării și riscurilor pesticidelor prin adoptarea Regulamentului SUR propus de Comisia Europeană este o măsură necesară și
WWF-România solicită noii conduceri a Ministerului discuții aplicate pentru revizuirea urgentă a Planului Național Strategic 2023-2027, conform cu cerințele Comisiei Europene WWF-România solicită public Ministrului interimar al Agriculturii, Sorin Grindeanu, deblocarea unor discuții tehnice aplicate pentru includerea unor soluții urgente legate de gestionarea biodiversității și resurselor naturale în noul Plan
Temerile noastre s-au adeverit și Planul Național Strategic (PNS), publicat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la sfârșitul lunii februarie, ignoră intenționat pădurile și acceptă tacit continuarea tăierilor ilegale pentru încă cel puțin patru ani. Considerăm că, în forma actuală, Planul nu răspunde recomandărilor europene și nici nevoilor reale
PNS: Cel mai rău scenariu s-a adeverit. Am sesizat Comisia Europeană Citește mai departe »
Critici asupra Planului Național Strategic CoalițiaPNS, formată din organizații de mici producători și de conservare a naturii din România, atrage atenția asupra modului precar în care Planul Național Strategic 2023-2027 (PNS) tratează nevoile stringente și cronice ale țării noastre în privința viabilității fermelor mici și de familie și a gestionării
Ministerului Agriculturii nu-i pasă de țărani și de mediu Citește mai departe »
Marți a început perioada de tratare a semințelor de porumb și floarea-soarelui cu pesticide interzise în Uniunea Europeană. Acest lucru a devenit posibil după ce noul Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a emis în 17 decembrie 2021 o serie de derogări[1] pentru folosirea a trei pesticide
Activitățile ilegale împotriva speciilor sălbatice reprezintă o formă de crimă organizată, a patra cea mai frecventă activitate criminală din lume. Întrecută numai de traficul de droguri, falsificare și contrabanda cu arme, infracțiunile împotriva speciilor sălbatice generează venituri de 280 miliarde dolari pe an, potrivit Interpol. În plus, acestea au efecte
Viitorul luptei împotriva traficului de animale sălbatice în Europa Citește mai departe »
WWF-România și Primăria Municipiului Brașov fac apel la producătorii locali să depună oferte în cadrul licitației până pe 22 septembrie Pentru prima dată, copiii din școlile și grădinițele de stat și cele particulare acreditate din orașul Brașov vor primi în pachețelul cu alimente produse provenite și de la producători locali
„Cornul și laptele”, pentru prima dată, din surse locale și ecologice Citește mai departe »
Asociația WWF România vă invită să participați cu o ofertă pentru achiziția serviciilor de elaborare a unei foi de parcurs pentru alinierea și integrarea politicilor și legislației în domeniile conservării biodiversității/ conectivității ecologice și planificării teritoriale din cadrul proiectului ConnectGREEN. Ofertantul va avea sarcina de a elabora, pe baza documentelor dezvoltate și informațiilor centralizate în cadrul proiectului
În urma consultărilor publice, WWF România a transmis Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene 9 fișe cu propuneri în vederea realizării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Propunerile se referă la: Conectivitatea cursurilor de apă Biodiversitatea în ariile naturale protejate Combaterea tăierilor ilegale Conectivitatea terestră Deșeurile din ariile protejate din
Propunerile de reforme și investitii pentru PNRR trimise de WWF Citește mai departe »