PNS: Cel mai rău scenariu s-a adeverit. Am sesizat Comisia Europeană

Temerile noastre s-au adeverit și Planul Național Strategic (PNS), publicat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) la sfârșitul lunii februarie, ignoră intenționat pădurile și acceptă tacit continuarea tăierilor ilegale pentru încă cel puțin patru ani. Considerăm că, în forma actuală, Planul nu răspunde recomandărilor europene și nici nevoilor reale ale României de conservare a pădurilor. De aceea am trimis luna aceasta o scrisoare detaliată Comisiei Europene prin care i-am atras atenția asupra deficiențelor din PNS și al pericolului pe care acesta îl reprezintă.

Mingea este acum în terenul Comisiei, care analizează situația și va trimite observațiile sale către MADR. Noi urmărim în continuare acest proces. Dar decizia finală este pur politică. Sperăm ca autoritățile române să înțeleagă rolul important pe care pădurile îl joacă în viața noastră și să le sprijine, nu doar să se folosească de ele în campaniile electorale.

Context

WWF a avertizat asupra acestui pericol de mai multe luni printr-o petiție, scrisori către Președintele Românieicătre Primul Ministru, printr-o audiență la Ministerul Mediului și prin organizarea unui maraton demonstrativ cu Andrei Roșu. Ne-a susținut mult și societatea civilă, prin miile de emailuri trimise politicienilor. Din păcate, am fost prea puțin ascultați. Autoritățile au rămas surde în fața solicitărilor noastre și au ignorat intenționat pădurile.

Ministerul Agriculturii a rămas surd și la solicitările unei coaliții mai ample a societății civile din care facem parte. CoalițiaPNS, formată din organizații de mici producători și de conservare a naturii din România, a atras atenția asupra modului precar în care PNS tratează nevoile stringente și cronice ale țării noastre în privința viabilității fermelor mici și a gestionării resurselor naturale. Eco Ruralis, Fundația ADEPT, Grupul Milvus, ROMAPIS și WWF-România, reunite în CoalițiaPNS, au participat la consultările formale pe care MADR le-a organizat începând din 2020 pentru elaborarea acestui Plan, însă în fiecare etapă propunerile și soluțiile înaintate și fundamentate în baza expertizei, studiilor și experienței de teren ale organizațiilor menționate au fost neglijate.

În consecință, politica agricolă a României pentru următorii ani, o perioadă critică din punct de vedere al securității alimentare și al evoluției crizei climatice, va rata majoritatea țintelor asumate la nivel european prin Politica Agricolă Comună și Green Deal și va continua vulnerabilizarea micilor producători și a unor ecosisteme și specii esențiale atât din punct de vedere al mediului, biodiversității, cât și din cel al producției agricole – păduri, pajiști, polenizatori. În plus, va alimenta în continuare degradarea solurilor, dependența de pesticide și o gestionare improprie a zonelor umede din lunca și Delta Dunării, ce duce la pierderea stocurilor de carbon și deci la emisii de gaze cu efect de seră.

Vezi aici luarea de poziție a CoalițieiPNS, din februarie 2022, cu lista tuturor nevoilor neglijate de MADR.

Foto: WWF România / Mihai Constantineanu

Scroll to Top