Bucureşti, 28 aprilie- 230 de milioane de hectare de pădure vor dispărea până în 2050, dacă nu se vor lua măsuri de prevenire, avertizează primul capitol al celui mai recent studiu WWF, intitulat „Raportul Păduri Vii” (Living Forests Report). Decidenţii politici şi liderii din mediul de afaceri trebuie să adopte urgent obiectivul de a stopa pierderea pădurilor, salvarea acestora fiind esenţială pentru conservarea biodiversităţii şi pentru combaterea schimbărilor climatice.
Primul capitol al raportului, lansat ieri, analizează cauzele globale ale defrişării şi identifică oportunităţi pentru trecerea de la modul clasic de a face afaceri la un nou model, bazat pe sustenabilitate, de pe urma căruia ar putea beneficia guverne, comunităţi, dar şi mediul de afaceri. Documentul atrage atenţia asupra faptului că decidenţii politici şi oamenii de afaceri trebuie să adopte obiectivul comun de zero defrişare şi degradare a pădurii până în 2020, ca şi punct de referinţă pentru evitarea efectelor dezastroase ale schimbărilor climatice şi ale pierderii biodiversităţii.
Alte 5 capitole ale raportului vor fi publicate până la sfârşitul anului, fiecare dintre ele legând importanţa pădurilor de diverse aspecte ale vieţii oamenilor şi ale bunului mers al societăţii.
Păduri unice în Europa
WWF aminteşte că cele mai întinse zone acoperite de păduri seculare din Europa se regăsesc în Europa Centrală şi de Est. Din cauza gospodăririi iraţionale din ultimele decenii, pădurile seculare au dispărut în ţările dezvoltate, iar în ecoregiunea Dunăre-Carpaţi ele constituie mai puţin de 0,3 % din suprafaţa totală. Se estimează că, în prezent, regiunea carpatică mai găzduieşte 350.000 de hectare de păduri seculare, dintre care 250.000 au fost localizate în România şi aproximativ 100.000 în Bulgaria. Peste 10.000 de păduri de fag din estul Slovaciei şi vestul Ucrainei au fost incluse în Patrimoniul UNESCO.
Pădurile seculare se confruntă cu nenumărate presiuni, dintre care cea mai ameninţătoare este tăierea, atât sub formă legală cât şi ilegală, ambele cauzate de faptul că aceste păduri nu sunt incluse într-un sistem de protecţie totală. WWF atrage atenţia asupra nevoii de acţiune imediată, în scopul păstrării ultimelor păduri seculare care au mai rămas în regiunea noastră.
Numite şi păduri primitive sau păduri virgine, pădurile seculare sunt sisteme echilibrate, care oferă bunuri şi servicii de calitate foarte bună, vitale pentru oamenii de pretutindeni: apă curată, absorbţia dioxidului de carbon din atmosferă, fixarea solului, dar şi reglarea climei. Mai mult, pădurile seculare adăpostesc cele mai de preţ specii ale Europei : carnivorele mari- ursul brun, lupul şi râsul.
2% pentru WWF, 100% protecţie pentru pădurea seculară
În prezent, WWF sprijină protejarea a 1300 de hectare de păduri seculare.
Peste 1000 de hectare din pădurea seculară de la Strâmbu Băiuţ, din Maramureş, au fost puse sub protecţie provizorie, până la declararea zonei drept rezervaţie naturală, demers iniţiat de WWF în anul 2010.
Alte 300 de hectare de pădure seculară din Pădurile Şincii (judeţul Braşov) sunt protejate prin fondurile colectate în campania 2% de anul trecut, demers care continuă şi în acest an. Pădurile Şincii asigură adăpost pentru ursul brun şi pentru alte specii de animale importante – cocoşul de munte, râsul, lupul, barza neagră, stârcul cenuşiu şi numeroase specii de amfibieni. Arbori seculari de până la 2 metri diametru şi înalţi de 50 de metri asigură un habitat favorabil şi sigur pentru toate aceste specii. 300 de ha din aceste păduri sunt neafectate de activităţile umane, însă, având în vedere soarta numeroaselor păduri seculare care au fost distruse în ultimii ani în ţara noastră, există riscul ca aceasta să intre în exploatare, în viitorul apropiat.
Prin prevederea 2%, fiecare persoană fizică poate decide să redirecţioneze 2% din impozitul pe care îl plăteşte statului către o cauză care o reprezintă. Procedura este foarte simplă şi presupune completarea unui formular şi trimiterea acestuia prin poştă, la sediul Administraţiei Financiare de care aparţine fiecare persoană. Formularele pretipărite cu datele WWF şi toate detaliile necesare completării sunt disponibile la adresa www.wwfdoilasuta.ro .
Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi WWF Programul Dunăre-Carpaţi România, persoane de contact:
Ioana Beţieanu, Specialist media şi campanii, e-mail: [email protected], tel: 0730 098 716.
Despre WWF (World Wide Fund for Nature):
Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.