Consiliul Român pentru Clădiri Verzi (Romania Green Building Council – RoGBC), împreună cu WWF Programul Dunăre-Carpaţi România, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP) şi Asociaţia Auditorilor Energetici pentru Clădiri (AAEC) au semnat astăzi o scrisoare de poziţie privind măsurile care ar trebui luate pentru a încuraja eficienţa energetică.
Documentul, intitulat „România şi politicile privind schimbările climatice – Stimuli economici din direcţionarea către o economie verde” atrage atenţia asupra oportunităţilor economice asociate cu implementarea politicilor de mediu, în special în domeniul construcţiilor. De asemenea, scrisoarea sugerează măsuri concrete care, aplicate, ar reprezenta investiţii pentru o creştere economică durabilă şi nu costuri la buget.
Analiştii economici preconizează o creştere a preţului la energie, la nivel global, odată cu depăşirea crizei economice mondiale şi înregistrarea unor noi creşteri economice. Aceasta va ridica miza discuţiilor despre eficienţa energetică şi costurile acesteia. Poziţia organizaţiilor semnatare ale documentului intitulat „România şi politicile privind schimbările climatice – Stimuli economici din direcţionarea către o economie verde” este aceea că acţiunea pentru sporirea eficienţei energetice reprezintă o investiţie pentru o creştere economică durabilă şi nu un cost la buget. Costurile asociate implementării măsurilor legate de încurajarea eficienţei energetice şi a producerii energiei din surse regenerabile sunt minime, deorece acestea constituie investiţii returnate în viitor prin economii de energie din surse convenţionale.
Prin utilizarea tehnologiilor inovative deja existente consumul de energie în clădiri – atât în cele noi cât şi in cele existente – poate fi redus cu 30-50% fără a fi necesare investiţii iniţiale semnificative. În plus, se poate încuraja crearea unor scheme de împrumuturi publice şi/sau private ce pot fi utilizate pentru lucrări de îmbunătăţire a eficienţei energetice în clădiri, extinzând astfel, cu un impact minim asupra bugetului public, aria de cuprindere a unor programe guvernamentale deja existente.
Semnatarii au subliniat, de asemenea, importanţa creării unor noi mecanisme financiare care să încurajeze dezvoltarea construcţiilor verzi, tehnologiilor inovatoare, soluţiilor de producere a energiei din surse regenerabile şi producătorii de echipamente eficiente energetic. Acest tip de investiţii vor fi recompensate prin economii ale consumului de energie în viitor şi reprezintă o modalitate puţin costisitoare de încurajare a inovării. Aceste mecanisme vor ajuta România să beneficieze de trecerea la o economie “verde” şi de crearea a noi locuri de muncă.
Prin crearea unor linii de creditare – “ împrumuturi verzi” pentru cetăţeni – pentru lucrări de reabilitare şi eficienţă energetică – ar creşte impactul măsurilor deja existente (Programul de reabilitare termică a blocurilor de locuit), contribuind la îmbunătăţirea unui număr mult mai mare de clădiri cu resurse financiare reduse din partea bugetului statului. Încheierea unor parteneriate cu instituţii financiare private ar putea rezolva problema managementului unui asemenea program şi ar creşte aria de acoperire a programelor existente.
“O economie verde este soluţia fără dezavantaje pentru niciuna dintre părţi. Sunt imediat create locuri de muncă şi se dobândesc abilităţi valoroase, românii au parte de clădiri mai bune şi de cheltuieli lunare mai scăzute, o mai mare securitate energetică şi, desigur, mediul este protejat. Chiar şi companiile tradiţionale de energie, unde profesează foarte mulţi tehnicieni talentaţi, pot fi foarte bine în poziţia de a câştiga de pe urma unei permutări masive, mondiale către soluţii energetice mai curate şi către o mai mare eficienţă energetică.” – Steven Borncamp – Preşedinte şi CEO, RoGBC
“Directiva de Performanţă Energetică a Clădirilor nu doar impune implementarea unor standarde, ci furnizează cadrul şi oportunitatea pentru ca mediul de afaceri românesc să vândă produse şi servicii. Cu cât mai repede se pregătesc pentru aceasta, cu atât mai bine. Vorbim despre locuri de muncă, atât prezente, cât şi viitoare, în domenii variind de la construcţii la materiale, arhitectură şi design. România are cu adevărat şansa să întreacă alte ţări în această direcţie, având avantajul unei forţe de muncă relativ instruite, dar destul de ieftină. România trebuie să profite de această oportunitate, sau alţii o vor face înaintea ei (vezi Austria, Germania).” – Andreas Beckmann – Director Regional WWF Programul Dunăre-Carpaţi.
“În contextul economic şi politic actual, România se află în pragul unor decizii care fie vor duce la creştere şi stabilitate în plan economic, fie vor crea instabilitate economică pe termen lung. Organizaţiile noastre sprijină şi încurajează deciziile prin care se urmăreşte valorificarea beneficiilor economice rezultate din implementarea politicilor de mediu. În acelaşi timp, pe plan politic, recunoaştem oportunitatea de îmbunătăţire a imaginii României şi puterea de influenţă, la nivel internaţional, prin implementarea unui exemplu de acţiune ce poate fi urmat şi de alte state.” – Anca Bieru, Director Membership şi Afaceri Publice, RoGBC.