Râsul

Proiectul România Sălbatică – primele descoperiri

2 luni, 4 parcuri naționale, sute de fotografii din cele mai spectaculoase locuri- acesta este bilanțul unei prime etape a proiectului România Sălbatică, proiect inițiat în august 2010 de fotograful Dan Dinu, în parteneriat cu WWF. Proiectul își propune fotografierea celor mai interesante zone din cele 28 de arii naturale protejate importante ale României, constituite în 13 parcuri naționale, 12 parcuri naturale, 2 geoparcuri și o rezervație a Biosferei.

Primele instantanee: creste, păduri virgine, lacuri glaciare, marmote

Pe 11 august, Dan Dinu a pășit în Parcul Național Munții Rodnei, unde în obiectiv s-a aflat în primul rând creasta care, văzută de pe vârful Ineu, se desfășoară în toată splendoarea. Prima etapă s-a concentrat pe zona rezervației Bila-Lala unde, în afară de lacurile glaciare Lala Mică și Lala Mare, fotograful s-a aflat în căutarea unei plante rare, opaițul Munților Rodnei. A doua zonă în care s-a deplasat a fost zona vârfului Pietrosu, cel mai înalt masiv din Carpații Orientali. Aici, obiectivul a fost fotografierea vârfului și a tronsonului de creastă din jurul lui, dar și fotografierea coloniei de marmote de la Căldarea Iezerului. Expediția în Munții Rodnei s-a încheiat pe 15 august, cu o colecție de imagini ce surprind specificul zonei.

A urmat, între 25 și 28 august, Parcul Național Semenic- Cheile Carașului, unde zona vizată de la început au fost golul alpin al Semenicului, cu mlaștinile de altitudine și pădurea de fagi seculari de la Izvoarele Nerei. Pădurea are nu mai puțin de 5000 de hectare și se numără printre cele mai mari păduri virgine ale Europei, fagii de aici atingând vârste de peste 350 de ani. A doua etapă a turei s-a desfășurat în zona Cheilor Carașului, una dintre cele mai spectaculoase atracții ale Parcului, datorită celor peste 500 de peșteri și avene, dar și abundenței vegetației.

Ziua de 15 septembrie a marcat începutul expediției în Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, unde obiectivul a surprins locuri emblematice precum Lacul Roșu, Cheile Bicazului sau Piatra Singuratică, dar și zone mai puțin cunoscute, cum ar fi Cheile Bicăjelului sau Poiana Ghilcoșului.

Între 22 și 26 septembrie, Dan Dinu a străbătut Parcul Național Domogled-Valea Cernei în căutarea unor locuri deosebite, cum ar fi Izbucul Cernei sau stâncăriile împădurite ale Ciucevelor. În a doua parte a turei fotograful s-a axat pe fotografierea unei specii emblematice și endemice din această zonă, pinul negru de Banat, pe care l-a găsit în Cheile Țăsnei. Au mai fost vizitate și fotografiate Cheile Corcoaiei, Vârful Domogled și Muntele Arjana.

Paradisul amenințat

Primele 2 luni de expediție nu au scos la iveală doar locuri spectaculoase, unele dintre ele nebănuite, pe care ariile protejate din România le ascund în interiorul lor. Alături de adevărații turiști, oameni ai muntelui, Dan Dinu a întâlnit și picnicari mai puțin montaniarzi și foarte gălăgioși. Turismul de masă și de weekend este o mare problemă cu care ariile protejate din România se confruntă de ani de zile, așa cum este și braconajul.

Mai mult, în ultimii ani, acțiuni ilegale și presiuni economice nesustenabile, cum ar fi construcția de drumuri în zone protejate, distrugerea tăurilor prin amenajări turistice, defrișări ilegale masive etc., pun în pericol integritatea ariilor protejate. Habitatele și speciile sunt amenințate de astfel de inițiative, care nu țin cont de legislația națională și europeană sau de statutul de protecție al acestor zone.

Un exemplu emblematic este construcția drumului național DN 66A prin siturile de importanță comunitară Nordul Gorjului de Vest, Retezat și Domogled, siturile de protecție avifaunistică Retezat și Domogled, Parcul Național Rezervație a Biosferei Retezat și Parcul Național Domogled – Valea Cernei. Construcția ar putea să compromită 3 zone de protecție integrală, pe o lungime totală de 5,554 km. Construcția drumului ar încălca atât legislația de mediu din România cât și pe cea din Uniunea Europeană, construcțiile în zone de protecție integrală (cunoscute și sub numele de zone de conservare specială) nefiind permise decât în condiții speciale, care nu se pot aplica în cazul DN 66A.


Despre România sălbatică

Expediția fotografică „România sălbatică” este un proiect inițiat de fotograful Dan Dinu, în parteneriat cu WWF (World Wide Fund for Nature). Timp de aproape doi ani, cele mai spectaculoase zone din parcurile naționale și naturale vor fi surprinse în imagini menite să constituie o colecție publică de fotografii de calitate din ariile protejate din România.

Următoarele destinații ale expediției sunt Parcul Național Retezat și Parcul Național Defileul Jiului.

Fotografii din ultimele expediţii puteţi găsi aici.

Proiectul „România sălbatică” beneficiază de susținerea: Nikon România, Photosetup, Gitzo, Manfrotto, Kata și Photolife. Parteneri media: Alpinet, Foto-magazin.ro, Fotografa.ro și CalendarEvenimente.ro. Proiectul este implementat cu sprijinul RNP Romsilva.

Scroll to Top