alla-hetman-b2O6DVBTuTc

Dezastrul din Ungaria ar fi putut fi evitat

O fotografie realizată în luna iunie, în care se poate observa peretele fisurat al bazinului de stocare, arată că dezastrul ecologic din Ungaria şi poluarea ulterioară a apelor, inclusiv a Dunării, puteau fi evitate.

Peretele bazinului a cedat luni, inundând cu noroi roşu şase sate aflate la 160 km. vest de Budapesta. Între timp, o altă victimă a decedat la spital, ca urmare a arsurilor provocate de substanţele chimice şi alte două trupuri neînsufleţite au fost găsite în timpul operaţiunilor de salvare de săptămâna trecută, crescând astfel numărul victimelor la şapte. O persoană este continuare dată dispărută.

„Această nouă dovadă cu privire la starea deplorabilă în care se aflau pereţii bazinului, precum şi scurgerile de substanţe toxice care au avut loc acum trei luni ar trebui să reprezinte argumentele iniţieriiunei investigaţii, care să acopere nu doar dezastrul de la Kolontar, ci şi starea actuală a altor bazine de stocare asemănătoare din Ungaria”, a declarat Gábor Figeczky, directorul WWF-Ungaria.

„Neglijenţa şi lipsa măsurilor de securitate sunt la originea dezastrului ecologic din Ungaria.”

Fisura a fost surprinsă de către o echipă a Interspect, o organizaţie interesată de realizarea de fotografii din zone industriale periculoase, cu efecte nocive asupra sănătăţii oamenilor şi a mediului.Reprezentanţii acestei organizaţii au declarat pentru WWF că situaţia rezervorului din Kolontár era îngrijorătoare din cauza apropierii faţă de locuinţele oamenilor.

„În fotografiile realizate în iunie 2010 este foarte vizibil că exista o scurgere şi că o parte din peretele bazinului 10 era slăbit”, a menţionat Figeczky. „Într-un final, peretele a cedat în altă parte, însă trebuie reţinut că acesta avea nevoie de verificări minuţioase în întregime.”

„Noroiul roşu este vizibil în canalele din jurul fabricii, aceasta fiind o dovadă a scurgerilor precedente. Culoarea roşie provine de la oxidul de fier care nu este solubil în apă, aşadar prezenţa şi concentraţia exactă de substanţe toxice existentă în scurgere nu pot fi indicate cu precizie.”

„Având în vedere că aceste bazine de stocare se află foarte aproape de case şi zone naturale, starea lor ar fi trebuit să fie verificată în mod regulat şi ţinând cont de măsuri foarte stricte. WWF aşteaptă explicaţii cu privire la acest eşec.”

WWF Ungaria a solicitat de urgenţă o investigaţie cu privire la starea bazinelor existente în zonă, precum şi a altora de pe teritoriul Ungariei, împreună cu o cartare aeriană a malurilor Dunării.

„Acum este momentul să evaluăm orice zonă din ţară cu potenţial periculos asupra vieţii oamenilor şi a mediului înconjurător”, a mai declarat Figeczky. Aceste fotografii arată că există tehnologii disponibile chiar şi în Ungaria, care pot detecta dezastrele în termen de două săptămâni.”

„Suntem îngrijoraţi în mod deosebit pentru celelalte bazine, mult mai mari, de la Almásfüzitő. Acestea sunt construite pe un teren mlăştinos vulnerabil la cutremure, exact pe malul fluviului, la 80 km în amonte de Budapesta. În acest bazin de procesare a reziduurilor din aluminiu au fost depozitate şi alte substanţe toxice.”

Scroll to Top