Proiecție de documentar eco la școlile din Gârcov și Islaz

Aproape 100 de copii de la școlile din Gârcov și Islaz au participat astăzi la proiecţia documentarului „Ostrovul meu”, regizat de Mihaela Rădulescu. Evenimentul a fost organizat pentru a marca Ziua Internațională a Zonelor Umede, de către organizaţia de mediu World Wide Fund (Fondul Mondial pentru Natură), prin filiala din România, împreună cu Agenția pentru Protecția Mediului Olt.

Copiii din cele două comune au avut astfel ocazia să afle mai multe lucruri despre zonele și speciile protejate, despre importanța regiunii lor, despre bogățiile Dunării și despre motivele pentru care ea trebuie protejată. La finalul proiecției au fost lansate mai multe întrebări legate de conținutul filmului, iar cei care au dat răspunsurile corecte au fost premiați de către reprezentanții WWF.

Cele două comune nu au fost alese la întâmplare. Gârcov și Islaz se situează într-un sit protejat Natura 2000 (Confluența Olt-Dunăre), care servește drept habitat pentru două specii de păsări protejate: rața roșie și cormoranul pitic. WWF, împreună cu Agenția pentru protecția Mediului Olt și Teleorman, au demarat, în 2009, un proiect de anvergură pentru protejarea acestor specii de importanță europeană: proiectul Life Green Borders (Frontiere Verzi).

Obiectivul principal al proiectului, implementat atât în România cât şi în Bulgaria, este să asigure condiţiile favorabile de conservare a celor două specii. Concret, acest lucru presupune, în primul rând, conservarea şi reconstrucţia zonelor umede de-a lungul Dunării folosite ca zone de hrănire şi cuibărire, diminuarea pagubelor produse asupra pescăriilor de către cormoranul pitic dar şi instruirea actorilor locali (implicaţi în mare parte în activităţi de pescuit şi vânătoare), cu privire la statutul celor două specii.

Ostrovul meu, un documentar regizat de Mihaela Rădulescu

”Ostrovul meu„, produs şi regizat de Mihaela Rădulescu, cu Dani Oţil în postura de povestitor şi actor, a fost filmat în anul 2008 de-a lungul ostroavelor de pe Dunăre, este un film documentar-artistic care spune, într-un mod foarte plăcut şi emoţionant, povestea tristă şi îngrijorătoare a ostroavelor Dunării, aflate în pericolul de a dispărea o dată cu speciile de plante, păsări şi animale care se găsesc aici. Este, totodată, o invitație de a vizita responsabil aceste insule de pe Dunăre.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Scroll to Top