Maramures © James Morgan WWF

Întâlnire pe tema gestionării fondului forestier din Parcul Natural Munţii Maramureşului

Administraţia Parcului Natural Munţii Maramureşului, împreună cu WWF Programul Dunăre-Carpaţi România, a organizat, pe 2 aprilie 2009, o întâlnire a reprezentanţilor instituţiilor având atribuţii în gestionarea fondului forestier, cu proprietarii privaţi care deţin pădure în cele mai valoroase zone ale parcului, sub aspect floristic şi faunistic (zonele de protecţie integrală).

Proprietarii de pădure din aceste zone nu au dreptul de a valorifica lemn de pe suprafeţele respective, iar ca şi măsură compensatorie, statuI trebuie să asigure plata unor sume de bani pe unitatea de suprafaţă aflată sub acest regim. Până la ora actuală, compensarea nu este operabilă, ceea ce face ca presiunea asupra acestor eşantioane de natură extrem de valoroase să fie constantă şi continuă.

Intalnirea şi-a propus să identifice problemele care fac, în acest moment, ca sistemul de acordare a compensaţiilor să fie nefuncţional şi, de asemenea, să aducă soluţii pragmatice la aceste probleme. Principalele măsuri care se doresc a fi luate în scopul gestionarii durabile a acestor suprafeţe de fond forestier şi a conservării biodiversităţii în Parcul Natural Munţii Maramureşului sunt: asocierea proprietarilor de pădure în vederea elaborării amenajamentelor silvice cu regim special de protecţie, încheierea contractelor de administrare cu ocoale silvice autorizate, îmbunătăţirea şi eficientizarea modului de comunicare între administraţia parcului şi proprietarii privaţi.

Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi Vânătoare din Cluj Napoca, ai Direcţiei Silvice Maramureş şi ai ocoalelor silvice din zonă (OS Ruscova, OS Poieni, OS Vişeu, OS Borşa) au participat la această întâlnire, alături de aproximativ 200 de proprietari.

Scroll to Top