Guvernele UE formează o alianţă pentru o redresare economică verde

România se va alătura statelor europene care susţin ca planurile de refacere după criza COVID-19 să aibă la bază Pactul Verde European, conform declaraţiei de presă a ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, citat de Agerpres:

„Astăzi am luat o decizie care va schimba viitorul modelului economic din România şi va pune în siguranţă viaţa şi mediul din ţara noastră şi din Europa. România a hotărât să semneze declaraţia privind utilizarea investiţiilor din Pactul Ecologic European ca element cheie în planul de redresare a Uniunii Europene, după pandemia COVID-19. Ţara noastră se alătură, aşadar, grupului statelor membre care susţin Redresarea Ecologică a Uniunii Europene şi mă bucur că am fost desemnat să semnez această declaraţie în numele Guvernului României. Semnăm cu asumarea şi cu ambiţia de o urma calea investiţiilor durabile, într-o economie cu emisii reduse de carbon, a eficienţei energetice ridicate, a economiei circulare, energiilor regenerabile şi recuperării păstrării biodiversităţii. Prin decizia de astăzi (joi, n.r.), ne declarăm în favoarea unui răspuns ecologic în faţa provocărilor economice din întreaga Europă. La fel ca celelalte 18 state membre ale UE semnatare ale declaraţiei, ne dorim ca Pactul Ecologic European să rămână în centrul planului de relansare economică după COVID-19″, a spus Alexe.

Conform aceleiași surse, acesta a mai adăugat:

„Credem că, odată cu ieşirea din criză, Redresarea Ecologică este soluţia pentru a acţiona, astfel încât să ţinem cont de fragilul echilibru al naturii. Acesta este cea mai bună strategie de creştere pentru fiecare stat european în parte şi pentru fiecare cetăţean al planetei. În acelaşi timp, este şi instrumentul prin care pot fi mobilizate resurse financiare care să stimuleze economiile statelor membre şi să creeze noi locuri de muncă în perioada post-criză şi pe termen mediu şi lung. Pactul Ecologic European propune un model economic sigur şi durabil: utilizarea mai eficientă a resurselor, printr-un grad mai mare de refolosire şi reciclare. O redresare economică ecologică va contribui, de asemenea, la consolidarea rezilienţei noastre faţă de riscurile majore pentru sănătate, cum ar fi COVID-19. Vom direcţiona fondurile UE din Planul de Investiţii al Pactului Ecologic European către investiţii durabile, care să sprijine tranziţia la o economie circulară şi neutră din punct de vedere climatic, cu atât mai mult în condiţiile excepţionale cauzate de pandemia de COVID-19″.

15.04.2020

WWF salută inițiativa miniștrilor Austriei, Danemarcei, Finlandei, Franței, Germaniei, Greciei, Italiei, Letoniei, Luxemburgului, Țărilor de Jos, Spaniei, Suediei și Portugaliei, care au semnat o scrisoare în care solicită să aplice Pactul Verde European (European Green Deal) ca „ghid pentru a face alegerile corecte, pentru a răspunde crizei economice, dar, în același timp transformând Europa într-o economie durabilă și neutră din punct de vedere climatic”.

„Punând Pactul Verde European în centrul planurilor de redresare, semnatarii demonstrează un nivel ridicat de responsabilitate și o viziune pe termen lung. Acesta este tipul de conducerea de care are nevoie Europa acum!” a declarat Ester Asin, directorul Biroului de Politici Publice al WWF. „Răspunsul Europei la criza Covid-19 trebuie să ne pună clar pe calea către o economie cu adevărat durabilă, neutră din punct de vedere climatic și justă – pentru protejarea naturii, dar și pentru a crește reziliența societăților și a economiei noastre”.

Scrisoarea cuprinde mai multe elemente critice pentru măsurile de redresare la nivel național, dar și la nivelul UE, inclusiv recunoașterea faptului că păstrarea momentumului Pactului Verde European va „aduce beneficii duble, stimulând economia și creând locuri de muncă, în timp ce va accelera tranziția către durabilitate într-un mod eficient din punct de vedere financiar”. Tot în scrisoare este menționat și un avertisment potrivit căruia „nu ne putem permite să dăm înapoi, astfel de acțiuni pot avea efecte dăunătoare asupra climei, biodiversității și mediului, precum și asupra sănătății umane și a economiilor noastre”.

De asemenea, semnatarii solicită o creșterea țintei UE 2030 privind emisiile de gaze cu efect de seră, înainte de sfârșitul anului, și respectarea calendarul Acordului climatic de la Paris, în ciuda întârzierii COP26. WWF a susținut de mult timp ca obiectivul pentru 2030 să fie majorat la 65% până în septembrie 2020, pentru a respecta obiectivul de 1,5 C stabilit la Paris.

Scroll to Top