Europa trebuie să demonstreze leadership la Poznan

Europa va fi pusă în faţa unei situaţii stânjenitoare cu ocazia discuţiilor internaţionale despre climă ce au loc săptămâna aceasta, dacă eşuează să îşi menţină angajamentul de a lupta contra schimbărilor climatice, avertizează grupurile de mediu.

Întreaga lume este atentă la cât de sus va ridica Europa ştacheta la discuţiile referitoare la climă care au început pe 1 decembrie la Poznan în Polonia. Poziţia europeană va fi crucială pentru obţinerea unui acord global care să asigure menţinerea încălzirii globale sub pragul critic de 2°C, comparativ cu temperaturile perioadei pre-industriale, cu scopul de a evita gravele efecte ale schimbărilor climatice.

Cu toate acestea, pachetul Climă şi Energie, cel mai mare efort legislativ din lume pe tema schimbării climatice, este în pericolul de a fi diminuat de anumite ţări care sunt mai mult interesate să protejeze interesele pe termen scurt ale industriei naţionale.

Polonia, gazda Conferinţei Naţiunilor Unite referitoare la schimbările climatice, este unul din statele membre ale Uniunii Europene care, alături de Germania şi alte ţări, obstrucţionează negocierile pentru un acord puternic.

Climate Action Network Europe, Friends of the Earth Europe, Greenpeace, Oxfam şi WWF au declarat: „Acum este timpul ca Europa să arate un adevărat leadership pentru schimbarea climatică. Importanţa pachetului UE ,,Climă şi Energie” nu poate fi subestimată – este un test pentru a vedea daca Europa va fi la înălţimea retoricii sale şi va stabili standardul pentru restul lumii. Acţiunea de azi a Europei va fi crucială pentru determinarea temperaturilor globale din viitor şi, în consecinţă, pentru dezvoltarea umană şi a planetei. Dacă statelor membre ca Polonia şi Italia le este permis să submineze pachetul climă şi energie, atunci credibilitatea UE la nivel internaţional va fi ştirbită.”

Climate Action Network Europe, Friends of the Earth Europe, Greenpeace, Oxfam şi WWF solicită, totodată, Uniunii Europene să urmeze sugestiile ştiinţifice şi să reducă emisiile interne cu cel puţin 30%; să facă industriile poluante să plătească pentru emisiile lor şi să nu le permită să-şi cumpere obiectivele de reducere a emisiilor de dioxid de carbon prin finanţarea unor proiecte dubioase în ţări în curs de dezvoltare; să se angajeze să acorde resursele financiare necesare pentru a sprijini eforturile viitoare ale ţărilor în curs de dezvoltare şi să facă progrese reale în timpul negocierilor de la Poznan pentru a asigura realizarea unui acord la Copenhaga în decembrie 2009.

Conferinţa Naţiunilor Unite pe tema schimbării climatice (COP 14) de la Poznan este o etapă crucială pentru negocierile în vederea realizării unui acord global pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră începând cu 2012.

www.timetolead.eu

Contacte:

Nicoleta Ciobănaş, WWF, Climate Change Policy Officer, [email protected], mobil: 076 161 94 89

Tomas Wyns, EU ETS policy officer CAN Europe, +32 (0) 2 229 52 23

Sonja Meister, Coordinator climate and energy programme, Friends of the Earth Europe, + 32 (0)4849 75107

Joris den Blanken, Greenpeace EU climate and energy policy director, +32 (0) 2 274 1919

Douwe Buzeman, Oxfam’s EU Climate Change & EU Development Policy Adviser, +32 (0)2 502 9803

Delia Villagrasa, Senior Advisor, WWF European Policy Office, +32 486 440 223

Scroll to Top