201906_wwf_bisonr_arm_bogdanc_d4s_2056

Crește numărul zimbrilor din Munţii Tarcu

Trei femele de zimbru de la Rezervația de zimbri din Donaumoos, Germania și una de la centrul de reproducere din cadrul Grădinii Zoologice din Hunedoara au ajuns cu bine în Munții Țarcu, în vecinătatea comunei Armeniș, unde peste câteva luni se vor alătura celor aproximativ 54 de zimbri liberi din Carpații Meridionali. O altă femelă din Grădina Zoologică din Karlsruhe, Germania, a fost adusă la centrul de reproducere românesc pentru a diversifica materialul genetic și a spori populația de zimbri în viitor.

Exemplarele au fost selectate atent, pe criterii legate de genetică, vârstă, management în așa fel încât să aibă șanse crescute de acomodare și reproducere în noul mediu.

Xannika, o femelă zimbru provenită din Grădina Zoologică din Karlsruhe, Germania a fost trasportată în țarcul special pentru zimbri, de 6000 m2, amenajat în cadrul Grădinii Zoologice din Hunedoara în 2016 de către WWF și Rewiling Europe. Ea va da naștere noilor generații și vom evita astfel consangvinizarea.
Eliberarea puilor de aici va reduce stresul rezultat din relocarea de la mii de kilometri distanță. Romarta, femela zimbru născută în centrul de reproducere acum doi ani, care s-a alăturat grupului de 3 femele venite din Domaumoos, este un exemplu pozitiv al succesului acestui centru.

Femelele vor rămâne sub atenta supraveghere a rangerilor și medicului veterinar pentru perioada de aclimatizare, iar în câteva luni se vor alătura zimbrilor liberi.

„Deși au călătorit mai bine de 1000 de km exemplarele au ajuns în stare bună la noi. Acum începe procesul de aclimatizare în care ne vom asigura că sunt sănătoase și pregătite pentru o viață în natura sălbatică. Tot acest proces implică o muncă complexă și o colaborare deosebit de importantă, iar profesionalismul partenerilor din Germania, al firmei de transport Hunland, al Grădinii Zoologice din Hunedoara și mai ales sprijinul comnunității locale care ne-a fost alături de la începutul proiectului sunt extrem de valoroase.” Marina Drugă, Manager Proiect Life-Bison.

Prin proiectul Life Bison, în luna iunie au mai sosit în Măgura Zimbrilor alți 7 zimbri aduși tot din Germania. Acum sunt peste 60 de exemplare în ambele zone de proiect, mai exact în zona Armeniș, județul Caraș-Severin și în vecinătatea comunei Densuș, județul Hunedoara.

Dacă acum câțiva ani erau mai rari decât rinocerul negru, acum, mulțumită eforturilor de conservare, populațiile de zimbru (Bison bonaus) din întreaga Europă sunt în creștere.

Despre proiect

Odată răspândit în întreaga Europă, zimbrul european a fost dus la dispariție la începutul secolului al XX-lea prin vânătoare excesivă și pierderea habitatului. Începând cu anul 2014, programul de reintroducere a zimbrilor, în curs de desfășurare de către Rewilding Europe și WWF România, este cea mai mare încercare de acest gen din Carpații Meridionali.

Primele două transporturi au avut loc în 2014 și 2015 în Munții Țarcu, în vecinătatea comunei Armeniș. Transporturile s-au repetat apoi în fiecare an în cadrul proiectului LIFE Re-Bison finanțat de Comisia Europeană. În 2018 au fost eliberați încă 23 de zimbri în sălbăticie, inclusiv 14 indivizi în noua zonă de resălbăticire din Munții Poiana Ruscă, în apropierea comunei Densuș.

Obiectivul general al proiectului LIFE Bison, care se desfășoară până în decembrie 2020, este stabilirea unei populații sălbatice de zimbri viabilă din punct de vedere demografic și genetic în Carpații Meridionali. Subpopulațiile vor fi conectate prin coridoare naturale, permițând migrația și schimbul genetic.

Scroll to Top