Au inceput înscrierile la programul internaţional Școli europene pentru o planetă vie, editia 2012-2013

WWF anunţă lansarea celei de-a cincea ediţii a programului educativ internațional Şcoli europene pentru o planetă vie, organizat împreună cu Fundaţia ERSTE. Peste 2500 de elevi şi 120 de profesori din 11 ţări europene au răspuns, până acum, iniţiativei WWF de a proteja natura şi viitorul Europei.

Şcoli europene pentru o planetă vie (European Schools for a Living Planet –ESFALP) are la bază ideea că şcoala este pentru tineri un spaţiu propice de dezvoltare a unei atitudini active pentru un trai în armonie cu natura. În afară materiile clasice, şcoala trebuie să le transmită tinerilor elementele de bază pentru un simţ civic dezvoltat, responsabilitate faţă de mediu şi faţă de comunitatea în care trăiesc.

Susținut de Fundația ERSTE, proiectul reuneşte elevi de 12-16 ani şi profesori din 11 ţări din regiune: Austria, Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, Ungaria, Moldova, România, Serbia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina.

La evenimentul final de anul acesta, organizat la Moieciu de Sus, școlile participante au avut ocazia să-și prezinte realizările în cadrul unui bazar de proiecte, să reflecteze asupra transformărilor pe care le-au simțit de-a lungul implicării în program și să petreacă într-o atmosferă entuziastă. Printre cele patru echipe desemnate ca fiind bune practici și care vor merge în tabăra din septembrie oferită ca premiu, se numără echipa școlii cu clasele I-VIII din satul Palanca, judeţul Bacău, care a impresionat prin proiectul denumit “Colorează în verde amprenta ecologică a mâncării tale!”. Pentru a promova un stil de alimentaţie sustenabil, elevii în vârstă de 12 ani coordonați de profesoara Andreea Juverdeanu au desfăşurat activităţi variate, începând cu ateliere de gătit folosind energie regenerabilă şi construcţia unei sere în grădina şcolii, până la prezentări pentru părinţi despre agricultură durabilă, hrană organică şi amprenta de carbon.

Şcolile şi liceele din România sunt invitate să se înscrie în ediția 2012-2013 a programului, prin trimiterea, până pe 15 septembrie, a unei scrisori de motivaţie şi a unui formular ce poate fi descărcat de pe blogul proiectului: http://schools.foralivingplanet.eu. Aplicaţiile sunt aşteptate la adresa [email protected].

Pănă la sfârşitul anului şcolar viitor, elevii vor implementa proiecte dedicate conservării naturii, abordând una dintre temele propuse de organizatori: „Amprenta ecologică” (consumul şi efectele globale ale consumului), „Dunărea” (linia vieţii Europei) şi ”Cetăţenie activă” (Fii activ şi motivează-i pe ceilalţi), urmând ca cele mai bune proiecte să fie premiate cu o tabără.

În intervalul 22-27 octombrie 2012, profesorii şi elevii selectaţi pentru competiţie vor participa la Academia WWF&ERSTE, ce va avea loc în Austria în Parcul Național Neusiedlersee și va oferi o instruire care le va fi utilă în implementarea proiectului. În iunie 2013, câştigătorii vor fi selectați în cadrul evenimentului final în România, iar tabăra pentru câştigatori va fi organizată într-un parc național din România, în septembrie 2013.

Scroll to Top