img_5263_1

2315 echipe din toată tara se vor întrece pentru titlul de cea mai verde școală

Înscrierile pentru concursul național Școli pentru un viitor verde, organizat de WWF și editura CD PRESS, prin revistele Pipo, Doxi și Terra Magazin, s-au încheiat luni, 15 februarie 2010, după ce perioada de înscriere inițială a fost prelungită de către organizatori, la cererea unui număr mare de cadre didactice. În intervalul 4 ianuarie – 15 februarie au fost înregistrate și validate, în total, 2315 formulare de înscriere, trimise de 1800 de unități de învățământ (grădinițe, școli și licee) din toate județele țării și din toate sectoarele municipiului București.

2315 echipe verzi, formate din 6945 de cadre didactice și 41.670 de elevi se vor întrece, până la sfârșitul anului școlar, în diverse acțiuni ecologice, care le-ar putea aduce titlul de cea mai verde școală. Numărul total de potențiali participanți la activități este de peste 200.000 de copii și 15.000 cadre didactice.

Dintre acestea, 537 de echipe concurează la secțiunea “Pipo”, adresată grădinițelor, 671 la secțiunea “Doxi”, pentru clasele primare, și 1087 la secțiunea “Terra Magazin”, dedicată elevilor de gimnaziu și liceu. Cele mai multe echipe care s-au înscris în concurs provin din județele Galați (128), Timiș (115) și Botoșani (112), iar în municipiul București, din totalul de înscrieri (206) cele mai multe au venit din sectorul 3 (43).

Compania Lafarge, lider mondial în domeniul materialelor de construcții și partener WWF de patru ani de zile, a decis să răsplătească reacția atât de bună a școlilor, sprijinind proiectul cu suma de 3500 de euro, care va fi folosită pentru suplimentarea premiilor anunțate de organizatori, precum și pentru acordarea unui premiu special, de 500 de euro, pentru cea mai inovativă activitate eco.

În perioada următoare, până pe 31 mai a.c., echipele înscrise în concurs vor trebui să desfășoare în școlile și comunitățile lor 4 activități ecologice care vizează tematica propusă în regulament. Între 1 și 14 iunie a.c. coordonatorii echipelor vor trimite pe adresa redacției CD PRESS „Jurnalul verde” (fotografii, filme sau desene care să ilustreze acțiunea sau campania inițiată de echipa respectivă și alte documente justificative). Câștigătorii vor fi anunțați pe 15 iulie a.c.

Participanții la concurs pot posta știri referitoare la activitățile pe care le desfășoară în cadrul proiectului pe site-ul www.scolipentruunviitorverde.ro, care a devenit deja un portal eco prin care numeroase școli și grădinițe din întreaga țară își comunică activitățile din Program și află cele mai noi informații legate de protecția mediului.

„Suntem foarte încântați de rezultate, este o campanie serioasă și ne-am propus să o realizăm fructificând experiența noastră de 15 ani pe piața produselor educaționale pentru copii și tineri cu sprijinul WWF, o organizație profesionistă care s-a implicat cu dăruire. Mulțumim pentru sprijin grupului Lafarge și ne exprimăm astfel deschiderea pentru alte oferte de sprijin financiar pentru proiect. ” ¬– Costin Diaconescu, Director general CD PRESS, co-director program Școli pentru un viitor verde®

Scroll to Top