Colinele Transilvaniei primește certificarea – este destinație ecoturistică!

Trei județe, 260.000 de hectare de arii naturale protejate, 44 de comunități care oferă experiențe de suflet pentru turiștii români și străini. Biserici fortificate, situri UNESCO, case săsești tradiționale renovate și transformate în pensiuni, 600 de kilometri de trasee turistice marcate, pentru drumeție sau cicloturism, într-un peisaj natural pe care oamenii l-au menținut aici de sute de ani.

Acestea sunt câteva dintre atributele Colinelor Transilvaniei, noua destinație ecoturistică care a primit certificarea de la Ministerul Turismului. Zona se întinde pe o parte din teritoriul județelor Brașov, Mureș și Sibiu și este delimitată geografic de râurile Târnava Mare, Olt și bazinul Hârtibaciu. Certificarea, obținută în urma unui proces de evaluare, recunoaște “dezvoltarea destinației Colinele Transilvaniei pe principii durabile” și va putea fi folosită în promovarea experiențelor turistice în zonă pe o perioadă de trei ani.

WWF România lucrează în Podișul Hârtibaciului alături de parteneri locali de peste 10 ani pentru a menține atât valoarea naturală cât și culturală, gastronomică și istorică cât mai intacte și autentice. WWF România lucrează în Podișul Hârtibaciului alături de parteneri locali de peste 10 ani pentru a menține atât valoarea naturală cât și culturală, gastronomică și istorică cât mai intacte și autentice ajutând comunitățile locale să se dezvolte în  mod sustenabil, în armonie cu natura.
Iarna în Biertan / Foto: Sorin Onișor
“Aventura de a avea o destinație ecoturistică în zona Transilvaniei a început acum peste 10 ani, când un grup local de inițiativă a văzut ecoturismul ca o modalitate de a ajuta această zonă, cu valori naturale și culturale bine păstrate, să se dezvolte echilibrat folosind aceste valori ca elemente principale de atracție pentru turiștii. Și asta a funcționat, mai întâi pentru vizitatorii din străinătate, care au apreciat unicitatea experiențelor din Colinele Transilvaniei, apoi, în ultimii cinci ani, din ce în ce mai mult, și pentru români. Este o mare bucurie pentru toate organizațiile care s-au alăturat inițiativei și care contribuie, în multe comunități din zonă, la dezvoltarea locală bazată pe ecoturism. În același timp, pentru noi cei implicați, este o onoare care ne obligă să promovăm menținerea unui standard ridicat al experiențelor și al serviciilor turistice, pentru a păstra această certificare și a rămâne autentici pentru turiști” povestește Cristina-Ana Iliescu, din Unitatea de Management a Destinației .

Turiștii revin în Colinele Transilvaniei pentru cultura și tradițiile locale, care includ și o gastronomie bogată, precum și pentru  vacanțe active în mijlocul naturii. În ultimii cinci ani procentul celor care vin în zonă de mai multe ori pe an a crescut de 4 ori, iar durata vizitelor de peste 3 nopți s-a dublat. Astfel operatorii locali de turism, care promovează standarde ridicate, sunt încurajați să continue,  iar comunitățile recunosc valoarea naturii și a obiceiurilor pe care le păstrează.
Certificarea destinațiilor de ecoturism în România este realizată de Ministerul Turismului, https://turism.gov.ro/web/desemnarea-destinatiilor-ecoturistice/ pentru a promova zone în care se dezvoltă un turism sustenabil, bazat pe valori ale ariilor naturale protejate și ale comunităților locale. În prezent există alte trei destinații certificate în țara noastră, alături de Colinele Transilvaniei, și anume Țara Hațegului- Retezat, Țara Dornelor  și Eco-Maramureș.

Multumim tuturor implicați, Oamenii Colinelor care au menținut natura și cultura valoroasă, turiștilor care caută și respectă această zonă, partenerilor care au pus fiecare bucățica lui de puzzle pe harta dezvoltării zonei și finanțatorilor care au crezut în noi.

Lasă natura să îți spună povești și bucură-te de Colinele Transilvaniei!

Destinația Ecoturistică Colinele Transilvaniei include arii protejate de interes național și arii protejate ce fac parte din rețeaua europeană Natura 2000, cea mai mare rețea ecologică din lume, cu peste 25.000 de situri pe tot continentul, între care 531 pe teritoriul României – 7 dintre acestea în zona noastră.

Numărul mare de arii protejate face ca această zonă să fie a doua zonă ca mărime din ţară cu statut de protecție, după rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Însumează 267.438 ha și găzduiește peste 90.000 de locuitori, în 44 de comune, întinse pe 3 judeţe (Sibiu, Mureș și Brașov).

Transilvania, în special zona cuprinsă în Colinele Transilvaniei, este unică în Europa, cu un valoros patrimoniu natural şi cultural pe care trebuie să îl păstrăm împreună.

Colinele Transilvaniei  este o iniţiativă a:  Asociaţia MioriticsAsociaţia Judeţeană de Turism SibiuWWF RomâniaFundaţia ADEPT Transilvania, Fundaţia Mihai Eminescu TrustAsociația Monumentum, GAL Dealurile TârnavelorGAL Microregiunea HârtibaciuGAL Podisul MediaşuluiGAL Asociatia Transilvană Braşov Nord și Fundația Biserici Fortificate. Parteneriatul este susținut de 44 UAT-uri și de Consiliile Județene Sibiu, Mureș și Brașov.

Dezvoltarea destinației de ecoturism Colinele Transilvaniei este finanțata prin intermediul programului „Green Entrepreneurship – Dezvoltarea Destinațiilor de Ecoturism din România”, un program comun al Romanian-American Foundation și Fundația pentru Parteneriat și coordonată de Asociația de Ecoturism din România.

În prezent WWF România face parte din parteneriatul Colinele Transilvaniei și implementează proiectul PACT2020 derulat în parteneriat cu Asociația Mioritics și Mihai Eminescu Trust cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a transfera către comunitățile locale din Colinele Transilvaniei cunoștințe și experiență despre sisteme de bună guvernanță, prin intermediul creării unei rețele de mentori și de lideri comunitari care va răspunde în timp real nevoilor identificate local.

Vă invităm să urmăriți descoperiți evenimente, traseele și materiale informative din Colinele Transilvaniei!

Pentru informaţii suplimentare vă rugăm contactaţi:

Carmen Pădurean, Manager proiect PACT2020, WWF-România, [email protected], +40 730 098 100

Bianca Ștefănuț, Specialist comunicare, WWF-România, [email protected], +40 730.098.722

Scroll to Top